• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 09 Februarie 2023

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 30 Mai , 2022

Vasile Timur Chiș: „Monumente închinate eroilor și martirilor din Primul și Al Doilea Război Mondial din Țara Maramureșului”

Motto: „C-așă’ mi zine câteodată
Să dau moartea-n judecată:
Că mi-o luat doi feciori
Mândri ca și două flori!”
(Monument, Vișeul de Jos)

Se spune că Istoria este flacăra trecutului, purtată de către mâna prezentului, spre a lumina viitorul. Poate că în nicio altă împrejurare nu se verifică mai convingător această asumpție, ca în cazul fotografiilor și al monumentelor, documente istorice  care „respiră” parcă, din toți porii lor, mesajul încifrat.
Orice documente istorice reprezintă instantanee decupate dintr-o fostă realitate, menită a întemeia adevăruri și devenită, cu timpul, un mărturisitor fidel al acesteia. Un truism spune că o imagine bună este cât o mie de cuvinte; atunci un monument poate fi cu atât mai mult o străluminare a efemerității clipei, un zâmbet pentru sine al Muzei Clio, un răsfăț în apele legendei sau în oglinda lui Cronos.
Cartea „Monumente închinate eroilor și martirilor din Primul și Al Doilea Război Mondial din Țara Maramureșului”, Editura „Huțulii”, Repedea, Maramureș, 174 pagini, 2021 semnată de către drd. Vasile Timur Chiș,  în contextul actual, devine un balsam presărat peste rănile obrintite ale trecutului. Muzeograful - șef de secție la Muzeul Maramureșean Sighetu Marmației ne încredințează că este a 21 carte a Domniei Sale (un număr cu no­roc, deci!), dintre care la șase a fost coautor; iar aceasta are un total de 412 fotografii din colecții arhivistice și muzeistice diverse, precum și un număr de 365 de instantanee proprii (câte zile are anul!).
Cele 412 imagini aproape vivante și îmbietoare sunt, în fapt, tot atâtea „fișe analitice de monument”, aduse la zi (2021) și completate cu acribie științifică de invidiat.
Această carte despre monumente este un pomelnic al nației, cu file de marmură, beton sau lemn, care răsfoiesc, enumerând, mult mai multe destine frânte crunt.
Poate că inefabilul acestei cărți constă în faptul că ea se deschide cu o pagină consacrată monumentului jertfei militarilor Regimentului 14 Roman care, după încheierea armistițiului (11 noiembrie 1918), adică după terminarea Marelui Război, aici la noi, în Maramureș, județul a trebuit eliberat cu arma în mână și cu jertfa a încă cinci martiri ai armatei române, morți la Huszt, Peri, Sighet și Cămara; de fapt, Maramureșul fusese cotropit de către forțe militare rebele națio­naliste ale secuilor și ucrainenilor (Republica Huțulia).
„Războiul este un rău necesar!” (G.W.F. Hegel). Oare?! Mergând pe logica faptului că nu există adevăr absolut în Istorie, nici măcar când postulatul este formulat de către un filosof, remarc faptul că demersul de față este o altfel de lectură asupra istoriei noastre locale, întipărită pe un altfel de răboj al timpului, de unde, apoi, să poată migra și să ajungă pe retina mentalului colectiv. Monumentele devin, astfel, material didactic pentru genul de lecții de Istorie „ex catedra” pentru așa numita educație non formală și pentru albumul exhaustiv complementar și insolit.
Monumentele sunt cetățenii eterni ai orașelor și satelor, ele rezidează în piețe, bulevarde, străzi, esplanade, cimitire ș.a. Ele sunt cele mai fidele, cele mai dedicate, după morminte. Monumentele pot trăda doar atunci când și ele sunt trădate, atunci când li se schimbă destinația  ideologică, când pot fi retrase, puse la adăpost, ascunse; ele pot deveni chiar și călătoare, după cum pot fi strămutate.
Monumentele au o zi a lor (18 aprilie), atunci când se simt, probabil, cel mai bine. Monumentele noastre din Maramureș poartă încrustat pe trupul lor numele noastre ale celor de azi, pentru că și noi, la rândul nostru, purtăm exact numele înain­tașilor noștri care s-au jertfit, indiferent de ce etnie vor fi fiind și indiferent în numele cărei „patrii”.
Acest album foto, tragic și sinistru, dar glorios în același timp, este presărat cu amare aduceri-aminte despre toți maramureșenii, proiec­tându-ne o hartă a suferinței la fel de mozaicată etnic pentru de dincolo, precum și cea de dincoace:
- Monumentul Ostașilor Români căzuți pentru dezrobirea neamului după terminarea Primului Război Mondial, Sighetu Marmației (p. 6);
- Monumentul și cimitirul eroilor germani și austro-ungari din Primul Război Mondial, Borșa (p. 25);
- Monumentul Martirilor și Luptătorilor Anticomuniști și al Eroilor din Primul și Al Doilea Război Mondial, Dragomirești (p. 31);
- Troița monument a Eroilor Săliș­teni din Primul și Al Doilea Război Mondial, Săliștea de Sus (p. 33);
- Cimitirul Eroilor Germani din Primul Război Mondial de pe Muntele Lu­toasa, Munții Maramureșului (p. 45);
- Cimitirul militarilor ruși din Primul Război Mondial de la Hemei, Valea Vaser, Vișeu de Sus (p. 62);
- Cimitirul militarilor maghiari din Al Doilea Război Mondial din Vișeu de Sus (p. 64);
- Mormântul și Troița Eroilor Legionari Polonezi și a Berbeștenilor care s-au jertfit în Primul Război Mondial, Berbești (p. 89);
- Monumentul martirilor români de la Moisei (p. 114);
- Troița Monument a eroilor din Primul și Al Doilea Război Mondial din Vișeul de Jos (p. 166).
Monumentele sunt o pagină de Istorie, întotdeauna cu fața la trecut, un palimpsest care scrutează viitorul, asigurându-i combustia. Ele reprezintă istoria solidificată a timpului lor, dar nu reverberează solid, deoarece lumina este singura entitate cunoscută de pe pământ care este, în același timp, spirit dar și esență materială, iar ele au o lumină tainică, interioară.
Monumentele dau identitate unei localități, ele ne ancorează în trecut și prezent proiectând un orizont de așteptare și de încredere; ele sunt adstratul conștiinței noastre istorice, iar conștiința este forma cea mai sigură a continuității. Monumentelor nu le expiră niciodată perioada de valabilitate.
Unele monumente sunt tainice și misterioase, pentru că, prin memoria și menirea lor, ele colindă pe la Curtea Nemuririi de unde se împrumută cu o altă perspectivă asupra timpului și a întregii firi umane.
Poate că unii dintre noi, de la o anumită vârstă devenim o simplă copiuță a ceea ce am fost odată, a CV - ului nostru, mai mult sau mai puțin împănat, mai mult sau mai puțin sclipicios, cu care am defilat printre semeni. Dar oare ei, cei care și-au atras demnitatea de a ajunge pe monument, care au fost atât de vrednici, ei în câte mii de pagini ar dori să ne mărturisească, să se spovedească despre crezul lor?
Pe unii dintre noi ne scot cărțile afară din casă, iar eu visez la clipa în care va fi o aglomerație de monumente în orașe, căci prin aceasta s-ar dovedi vrednicia unui popor treaz și recunoscător. Cartea de față este o lecție despre cum știm să ne respectăm înaintașii, noi cei din Maramureș, toate etniile componente: români, germani, maghiari și ucraineni, fără a fi însă o întrecere tovărășească, ci doar o dispută pentru cucerirea ecranului postum al urmașilor.


 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.