• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 28 Martie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 29 Martie , 2019

USR Maramureş a strâns peste 10 mii de semnături

Zilele trecute a avut loc o conferinţă de presă organizată de USR Maramureş la sediul filialei de partid. Au fost prezenţi preşedintele Dan Ivan şi deputatul Vlad Duruş. Cei doi politicieni au avut mai multe puncte pe ordinea de zi a întâlnirii.

 

 


Dan Ivan a spus că Alianţa 2020 din care fac parte USR şi PLUS au depus listele cu semnăturile ne­cesare pentru a putea intra în lupta electorală la alegerile europarlamentare. Au fost depuse peste 500 de mii de semnături. Iar din Maramureş au plecat peste 10 mii de semnături.
Deputatul Vlad Duruş a vorbit despre proiectul Autostrăzii Nordului. 

„Săptămâna trecută, guvernarea PSD-ALDE a trecut la o nouă fază de minciună, a trecut la construcţia de autostrăzi pe hârtie. După cum se poate lejer observa, este o bătaie de joc la adresa întregii comunităţi, este o bătaie de joc la adresa maramu­re­şenilor. Este o lege fără cap, fără coadă, nu se prevede absolut nimic, este pe modelul să se facă autostradă. Nu aşa se construieşte o autostradă. Este prevăzut acolo şi un termen de patru ani de zile. Vă daţi seama cât de neverosimil este acest termen, în condiţiile în care nu s-a făcut nici măcar studiul de fezabilitate, nu sunt trecute costuri, estimări, nimic. Repet, este o lege de tipul să se facă autostradă”, a spus Vlad Duruş.
El a continuat explicând că guvernării PSD i-a luat mai bine de cinci ani de zile să repare DN 18, drum care tra­ver­sează judeţul Maramureş pentru a conecta judeţele Suceava şi Satu Mare.

„Tot legat de termen, este prevăzută această perioadă de patru ani, în condiţiile în care guvernarea PSD se chinuieşte de vreo cinci ani să reabiliteze DN 18, care nu e autostradă, e doar o reabilitare şi are mai puţin de jumătate din kilometri acestei Autostrăzi a Nordului”, a spus parlamentarul USR.
El a precizat că a făcut o interpelare ministrului Transporturilor pentru a obţine mai multe detalii tehnice despre acest proiect.
„Tocmai în ideea în care asistăm la o bătaie de joc electorală, pentru că din nou urmează alegeri şi atunci s-au gândit să voteze autostrăzi pe hârtie. Am făcut o interpelare ministrului Transportului, în care l-am rugat să ni se comunice termenele pentru îndeplinirea procedurilor tehnice, buge­tele care vor fi prevăzute, bugete multianuale şi când aproximează dânsul că se va da ordinul de începere a lucrărilor, pentru că altfel vorbim de o gargară şi evident că suntem în faţa unei gargare electorale. Dar hai să vedem dacă ministrul va recunoaşte sau o va da după cireşi, ca de obicei”, a spus Vlad Duruş.

Autostrada Nordului ar urma să traverseze nord-vestul ţării pe tronsonul Vama Petea, judeţul Satu Mare - Satu Mare - Baia Mare - Dej - Bistriţa - Vatra Dornei – Suceava.
 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.