Un proiect comparativ

Una dintre problemele filosofiei contemporane este aceea de a găsi punți de legătură, eventual chiar omologări, între modurile de gândire logică ale oamenilor din diferite locuri ale lumii. Mircea Eliade și Levi Strauss au dat primul imbold în acest sens deși, în cea mai mare parte, preocupările lor au vizat men­talitățile prelogice ale gândirii umane. Or, cu acest context era firesc ca și filosofia, sub aspectele ei cele mai pure, să încerce o viziune de sinteză asu­pra marilor sisteme. Încercarea, firește, rămâne totuși ca idee, ca fapt existând la noi doar în câteva tendințe comparatiste, exersate de Sergiu Al. George pe niște importante texte de filosofie indiană, SANIKHYA - KARIKA și TARKA-SAMGRAHA, de pildă.
Într-un fel, era și firesc așa – deși aceasta trădează o lacună în cultura noastră – când spiritul european, în care ne integrăm și noi, în ultima vreme, a părut mai preocupat de sine decât de ceea ce s-a petrecut înafara lui.
Dacă însă astfel s-au petrecut lucrurile până acum, o dată cu expansiunea omului în cosmosul fizic, trebuia să se producă o concomitentă expansiune a omului și în propriul cosmos spiritual.
Pentru structuraliști însă și pentru cei preocupați de logica simbolică textele sunt de o importanță covârșitoare. Ele nu numai că pun în vileag similitudini structurale și funcționale ale gândirii orientale și euro­pene, ci și descoperă publicului cititor actualitatea unei gândiri pe care mileniile n-au putut-o prăfui.
Și așa cum „încurcata” gândire europeană contemporană, când nu mai poate răzbi cu sine, se întoarce din nou la surse, nici gânditorilor în general nu le strică din când în când câte o incursiune prin sisteme de refe­rință și mai vechi decât cele prea cunoscute până acum.