„Trebuie să ştim să ne vindem brandul de Maramureş”

În Maramureş dezintegrarea satelor tradiţionale s-a produs pe la sfârşitul anilor ’90, din cauza migraţiilor masive în străinătate ale localnicilor. Efectul a fost unul de mare amploare. În ultima vreme se construieşte masiv, fără nici o restricţie arhitecturală,

autorizaţiile de construcţie obţinându-se uşor din partea autorităţilor.

Casele nou construite sunt realizate, unele din lemn, dar fără a respecta volumetria sau regimul de înălţime al caselor tradiţionale; unele sunt construite din BCA sau cărămidă. Culorile aplicate pe pereţii caselor noi sunt adesea stridente. Folosirea acestor culori reprezintă unul dintre cei mai mari factori poluatori ai tradiţiei săteşti. Culorile agresive, pătează peisajul pitoresc în comparaţie cu discreţia cu care casele tradiţionale se încadrează în peisaj. Turiştii care vizitează casele, mai cu seamă cele noi, sunt contrariaţi de amalgamul de obiecte între vechi şi nou, între bunul gust şi kitsch-ul care bombardează din toate părţile. Aceste mutaţii sunt legate de faptul că rânduielile şi riturile care dominau existenţa până nu demult sunt astăzi pe cale de dispariţie, trecându-se un prag spre o lume numită modernă, occidentalizată şi prin concepţiile europeneniste ale celor plecaţi la lucru în străinătate, care văd altfel microcosmosul material în care vor să-şi trăiască viaţa. Noua generaţie trebuie înţeleasă în modul în care vrea să-şi orânduiască existenţa occidentală, ea gândind altfel decât strămoşii ori părinţii spaţiului în care trăieşte, munceşte, visează, creează.

Modernismul şi tehnologia nu trebuie oprite la porţile Maramureşului. Locuinţele trebuie să aibă confort. Dar în egală măsură, tradiţia trebuie păstrată, cel puţin la exteriorul caselor noi. Conservarea nu trebuie să fie un moft. Ea trebuie să fie o obligaţie. În Maramureşul Istoric specialiştii ar trebui să delimiteze printr-un act normativ toate zonele etnografice, fie sate întregi, fie perimetre dintr-un sat, unde autorizaţiile de construcţie să se elibereze numai pentru clădiri care se încadrează în specificul zonal.

Impunerea unor reguli minimale pentru respectarea arhitecturii tradiţionale ar putea fi pusă în zonele în care se va construi de acum înainte. Trebuie să mergem pe latura tradiţională, Maramureşul fiind cunoscut pe plan mondial prin construcţiile sale din lemn. Trebuie să ştim să ne vindem brandul de Maramureş. Păstrarea construcţiilor vechi sau a metodelor tradiţionale de construire (cel puţin din exterior) este o dovadă de respect faţă de înaintaşii noştri, faţă de modul lor de a gândi, de a construi. În ceea ce priveşte respectarea unor reguli prestabilite în construcţii, aceasta ar constitui o dovadă de respect şi civilizaţie, de care ar trebui să dăm noi românii dovadă.

Dispunem de un tezaur material pentru care suntem invidiaţi de către străini. Se cuvine să-l conservăm, iar dacă nu suntem capabili să-l valorificăm cum se cuvine, să lăsăm generaţia viitoare să decidă. Dar pentru aceste acţiuni nu sunt suficiente hotărârile consiliilor locale, ci avem nevoie de legi asumate de Parlament.

Pentru a salva Maramureşul Istoric, avem nevoie de un proiect de lege care să ajungă în dezbaterea Parlamentului României, pentru a reglementa ferm modul în care se poate construi în anumite perimetre declarate rezervaţii de arhitectură populară sau rezervaţii etnografice. Astfel de zone se găsesc pretutindeni în România, nu doar în Maramureşul Istoric; le regăsim în Ţara Lăpuşului, în zonele etnografice Năsăud, Bistriţa, Sibiu, în Munţii Apuseni, în nordul Moldovei sau în Oltenia. Ele merită atenţie, din cauza ritmului alert în care se degradează cultura tradiţională. Nu este firesc să lăsăm pradă degradării cultura ancestrală pe care strămoşii noştri au conservat-o cu sacrificii imense.

Trebuie să ştim să ne vindem brandul de Maramureş. Păstrarea construcţiilor vechi sau a metodelor tradiţionale de construire (cel puţin din exterior) este o dovadă de respect faţă de înaintaşii noştri, fată de modul lor de a gândi, de a construi.