Tomograful lui Sabin / Rătăcire

„...Azi, pentru mine personal, pentru cei puţini rămaşi din generaţia mea, spectacolul lumii contemporane este dezarmant. Mă simt într-o mare nesiguranţă, pentru că toata tabla de valori în care am crezut s-a zguduit. N-aş vrea să spun că s-a şi prăbuşit. Suntem însă neliniştiţi, puţin nedumeriţi, suntem şi trişti; ceea ce se petrece pe planetă nu-ţi dă senzaţia unei liniştiri iminente. Ce se întâmplă acum seamănă cu perioada prăbuşirii Imperiului Roman, dar acele zguduiri erau provocate de venirea lui Iisus: era înlocuită o pseudo-spiritualitate cu spiritualitatea adevărată. Dar cine vine la noi astăzi? Ai zice că mai degrabă vine Antihristul, nu Mântuitorul. Nădăjduiesc ca omenirea să-şi revină din această clipă de orbire, care cam durează.

La noi sunt nume care nu se mai pronunţă, opere care nu se mai citesc, lucrări muzicale care nu se mai cântă... Pe lângă toate celelalte, există şi o criză a culturii. Nu ne mai interesează trecutul, numai prezentul. Iar asta ne taie rădăcinile. O lume fără rădăcini este o lume fără morală...

Umanismul culturii se sprijină pe lectură, nu pe imagini fugitive. Lectura îţi lasă popasurile necesare pentru reflecţie, pentru meditaţie. Pierderea obişnuinţei lecturii este pericolul cel mai mare care ameninţă planeta, pentru că slăbeşte intelectul, puterea de gândire, şi te face să uiţi limba… Există un fel de indiferenţă faţă de trecut... Spiritul are o facultate: aceea de integrare, de a face din fragmente o totalitate. Asta au făcut clasicii. Azi am senzaţia că trăim procesul invers - ne risipim...

Eu nu înţeleg un lucru: când e atâta frumuseţe întreagă pe lume, cum pot să mă duc să mă uit la firimituri, când eu am bucuria integrală a frumuseţii? Şi, dacă fărâmiţăm frumuseţea, cum vom mai putea face drumul invers? Credeţi că de la manele ne vom mai putea întoarce la Johann Sebastian Bach?… De la Freud încoace s-a produs o mutaţie: s-a pus sexul în locul capului. Asta e tristeţea cea mai mare.

Vedeţi, la noi, la români, exista o cuviinţă. Anumite cuvinte nu se pronunţau, exista o pudoare... Nu am prejudecăţi de niciun soi, dar felul în care ne purtăm acum ucide frumuseţea.

Cumplit e şi ceea ce s-a întâmplat cu relaţiile dintre femei şi bărbaţi: o crimă. Fiorul primei întâlniri, dragostea, aşteptarea căsătoriei, toate astea au dispărut. Ce se întâmplă cu noi? Eram un popor de ţărani cu frica lui Dumnezeu...”

Zoe Dumitrescu Buşulenga