• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 21 Mai 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 28 Februarie , 2014

Tomograful lui Sabin / O soluţie

Vremurile sunt tot mai alienante, cel puţin aşa le percep eu, oamenii sunt tot mai debusolaţi, iar cei fără autocenzură, fără principii, sunt în largul lor, pentru că lor oricum nu le pasă chiar de nimic în afară de propria persoană.

Cred că toată omenirea este în suferinţă, excepţie făcând cei câţiva care sunt... deasupra.

Când angoasa devine tot mai pregnantă şi există riscul să suferim peste măsură, trebuie să găsim soluţii de compensare. Unii nu se mai uită la ştiri, alţii mănâncă, alţii beau, alţii ascultă muzică... Dar nu Justin Bieber sau alt copil neterminat dintre cei care ne chinuiesc de 15-20 de ani încoace, ci muzicieni adevăraţi care, din păcate, se pare că sunt pe cale de dispariţie.

E uşor să cauţi pe youtube Procol Harum „A whiter shade of pale” sau Moody Blues „Nights in white satin” sau Led Zeppelin „Stairway to heaven” sau Crosby, Stills and Nash „Southern cross”  sau Jethro Tull „Living in the past” sau Barclays James Harvest „Poor man’s moody blues” sau Yes - „Owner of a lonely heart” sau Jon and Vangelis „The friends of Mr.Cairo” sau orice altceva care îţi spune o poveste, care îţi aduce aproape amintirile şi îţi şterge praful de pe speranţe...

Atâta pasiune, atâtea sentimente de împărtăşit. Sunt bijuterii fără moarte, cu zeci de milioane de accesări, ce trebuie lăsate moştenire generaţiilor care ne vor urma.

E revigorant să redeşteptăm uneori adolescentul curat, vesel şi pus pe şotii din noi, e păcat să îl ţinem mereu închis în cuşca rutinelor cotidiene zăvorâtă cu frustrările noastre de adulţi.

Ar trebui lăsat să zburde din când în când, ar trebui lăsat să fie sincer şi să spună: eşti frumos, eşti urât, eşti gras, eşti slab, îmi place, nu îmi place fără a face mental scenarii ale beneficiilor sau pagubelor pe care o anume atitudine sau un anume cuvânt le-ar putea aduce. Iar muzica aceasta te eliberează. Încercaţi!

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.