Tomograful lui Sabin / O floare

În vremurile acestea ciudate când, parcă tot mai adesea nu ne mai vine să credem ceea ce ni se întâmplă de când scara de valori altădată împărtăşite s-a dat peste cap şi a rămas aşa, mi se pare că aşteptăm prea mult de la ceilalţi fără a ne mai asuma responsabilităţi şi asta nu numai din comoditate şi oportunism cât şi, mult mai rar, din teama de a nu greşi.

Îmi pare că de prea mult timp pretindem să fim respectaţi fără a ne implica şi fără a oferi ceva în schimb celorlalţi. În asemenea vremuri au existat şi mai există încă oameni care nu s-au pus în centrul universului ci s-au dăruit cu totul unor idei din care şi-au făcut un ţel existenţial, o vocaţie, har datorită căruia cineva este capabil să îşi îmbrace în profesionalism propriul suflet, propriile convingeri.

În această lume de slujbaşi indiferenţi, astfel de oameni rari sunt uşor de recunoscut, tenacitatea lor trezind adeseori resentimentele celor care, vremelnic, ne marchează destinele prin deciziile pe care le iau în numele cetăţii.

Eram copil destul de mare în anii ’70 când am văzut filmul „Singurătatea alergătorului de cursă lungă“. Nu mi-am bătut niciodată capul cu mesajul subliminal al poveştii, dar cred că atunci am avut câteva revelaţii pentru adultul care urma să devin: fără onoare, de fapt nu suntem nimic, doar noi suntem cei ce trebuie să ia decizii pentru propria noastră viaţă şi mai ales faptul că suntem consecinţele acestor decizii, oricât de dureroase ar fi ele pentru noi în lupta cu sistemul.

Victor a fost un asemenea alergător pe care nu aveai cum să nu îl bagi în seamă. Înalt, cu ţinută impecabilă, elocvent prin cuvinte puţine, dar extrem de bine alese, dovadă a unui exerciţiu intelectual îndelungat şi de calitate indiscutabilă s-a zbătut neobosit pentru ca noi toţi să avem parte de cât mai multă bucurie şi frumuseţe. A fost implicat cu toată energia în viaţa comunităţii căreia i-a dăruit ani mulţi de eforturi ştiute doar de el şi de familia sa. A fost un om elegant care a evitat ostentaţiile de orice fel, preferând să se retragă atunci când argumentele intelectuale erau aruncate în derizoriu. L-am simţit aproape, deoarece am ştiut de la bun început când l-am cunoscut că vom avea în comun frecvenţa pasiunii şi mai ales acceptarea tuturor consecinţelor curajului de a fi „altfel”.

A plecat dintre noi la fel de discret cum a trăit, alăturându-se celor puţini care vor sta etern la temelia comunităţii noastre.