Tomograful lui Sabin / Mura 2: Salvatorul şi vârsta de aur

...„Accentul în acest tip de discurs se pune pe mediocritatea personajului şi a destinului său, atât  prin locul natal, prin mediul social căruia îi aparţine, prin viaţa sa privată. În acest caz, simplitatea nu mai este doar deliberată ci devine ostentativă. Mulţimile sunt astfel persuadate, manipulate, motivate să se identifice cu el. Mecanismul de identificare a unui destin individual cu destinul colectiv este principiul care emană din discursul politic al salvatorului.

El posedă toate cele trei tipuri de autoritate şi legitimitate: cea  tradiţională, bazată pe uzanţă şi obiceiuri, ca acea a seniorului sau a monarhului ereditar, autoritatea legală/raţională, bazată pe instituţii, pe un statut, este cea a guvernatorului într-un stat modern, unde  nu ne supunem persoanei, ci funcţiei cu care Constituţia l-a investit. În fine, există şi autoritatea carismatică a Salvatorului, a Profetului şi chiar a Demagogului.

Există un timp al aşteptării şi al chemării, un timp în care se formează şi se răspândeşte imaginea unui Salvator, apoi un timp al prezenţei Salvatorului, iar în final, timpul amintirii, în care figura sa, proiectată în trecut se va modifica, în conformitate cu capriciile memoriei, cu mecanismele sale selective, cu refulările şi exagerările sale. Poate părea paradoxal, dar mulţi dictatori şi  extremişti politici, prin întreţinerea bine gândită a cultului personalităţii, au luat înfăţişarea Salvatorului şi chiar a Protectorului ce are misiunea de a calma lucrurile, de a instala încrederea, de a înfrânge ameninţările răului... Vârsta de aur reprezintă persistenţa unui ritm de viaţă în intimitatea protectoare a unui grup social închis, solidar, strict ierarhizat. Sunt viziuni ale unui prezent şi ale unui trecut definit în funcţie de ceea ce am fost sau de ceea ce se consideră că am fi fost. Periodic, în campaniile electorale  revine în discursul politic invocarea perioadei interbelice, un fel de vremuri de aur  ale deschiderii culturale, ale civilizaţiei, ale democraţiei, ale simţului civic, mituri cu tonalitate nostalgică, până la patetism de duzină. Esenţa nobilă a omului se confundă cu efortul necontenit de a impune o voinţă unică şi ordonată.