Tomograful lui Sabin / Basm

A fost odată ca niciodată, că dacă nu ar fi fost şi nu ar mai fi...încă, nu s-ar povesti, deci, a fost odată un tărâm, un plai, o gură de rai, un ţinut, o ţară, o împărăţie care era condusă de un împărat verde sau roşu sau albastru sau auriu sau argintiu sau cu picăţele... o împărăţie cu păduri şi pajişti verzi, cer albastru, mare neagră, case şi oameni de toate culorile curcubeului şi / sau ale LGBT pride flag.

Pentru a nu face hepatită sau depresie de atâta frumuseţe şi atâta culoare, s-a avut grijă ca viitorul acestor oameni să aibă permanent nuanţe de maro, iar sufletele şi gândurile lor, 256 de tonuri de gri. Restul, după cum vă spuneam erau toate în RGB, bineînţeles, deoarece îşi aveau sorgintea în mici ecrane CRT sau LCD sau LED sau plasmă, singurele izvoare de înţelepciune. În acest loc trăia eroul nostru Greuceanu sau Prâslea, sau Ţugulea sau Floricel sau Făt Frumos... copil al moşului sau al babei sau al iepei sau al teiului sau al lacrimii... El avea un frate mai mic care însă a fost împins de neliniştea sa existenţială să plece în altă împărăţie lăsându-şi copiii în grija fratelui său care oricum îi mai avea şi pe ai lui, cei din florile câmpului, pe lângă părinţi şi bunici. Nu îi era deloc uşor eroului nostru pentru că trăiau cu toţii doar din salariul său de corhănitor, dar nu se plângea pentru că frăţiorul de departe îl ajuta cu lecţii de utilizare a atotputernicei cărţi cu fese, mai ales că veneau alegerile...

Toate ar fi fost acceptabile dacă în zonă nu s-ar fi pripăşit un zmeu cu mai multe capete care a început să terorizeze băştinaşii. Aceştia au ajuns la concluzia unanimă că doar un erou poate să rezolve problema deci s-au întors la seminţele şi la berile lor, în faţa micilor ecrane despre care povesteam pentru a nu risca să-şi piardă prospeţimea minunatelor culori, lăsându-i acestuia toată libertatea de manifestare. Deci, eroul nostru înalt ca un brad şi cu piepţii cămăşii umezi a început prin a-şi evalua adversarul şi a văzut că unul dintre capete era spânul, altul era statu’ palmă-barbă-cot călare pe un iepure şchiop, altul era chiar Ileana Cosânzeana, din cosiţă floarea-i cântă, pe care o iubea în taină de mai demult, ceilalţi capi fiind la fel de cunoscuţi...

Aşa că şi-a suflecat mânecile, şi-a scuipat în palme şi... s-a întors pe partea cealaltă. Somn uşor.