Tomograful lui Sabin / Abjectiv

În 1948, George Orwell scria „1984”, roman în care a fost pomenit pentru prima dată Big Brother, personaj, după câte se pare nemuritor, posesor al ochiului atotvăzător, al minţii atotştiutoare şi al puterilor atotcuprinzătoare.

Acesta, fiind oarecum în vârful vârfului piramidei trofice, nu se putea cocoţa/nu putea fi cocoţat acolo fără a avea o bază solidă de sprijin, polivalentă ca funcţiuni, care, la fel ca voinicii din basmele manipulatoare, era inodoră ca un canal de la marginea oraşului, incoloră ca un geam de vagon al trenului cursă de persoane Apahida - Cluj-Napoca, insipidă ca berea fără alcool încălzită la soare, luminată ca un bec ecologic ars, solidară şi coerentă ca nisipul în vânt... dar care creştea într-o zi mai mult decât francul elveţian sau inflaţia la greci într-un an.

La noi, se pare, după o epidemie de decese canine, acompaniate de pierderi selective de vieţi omeneşti, după formula: „câinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia”, s-a propus în primul rând construirea de drumuri, lucru care trenează şi astăzi, dar mai ales adoptarea dezinteresului cât mai disimulat faţă de ceilalţi. Pentru a nu părea prea ostentative, ambele „aquis-uri” sunt primenite permanent prin rostogolire în căldarea inculturii bombastice, a nesimţirii nemărginite, a isteriei deşănţate şi, mai ales, a vocalismului de toaletă de stadion.

În 1884, I.L.Caragiale publica geniala „scrisoare”, iar faptul că încă de atunci Trahanache, Farfuridi, Caţavencu, Brânzovenescu alături de ternii, dar numeroşii, Ioneşti şi Popeşti se gratulau cu atribute adjectivale de genul: stimabile, venerabile, respectabile, ilustrisime, prealuminate... şi altele asemenea găunoşenii, ne face să ne simţim şi astăzi într-un etern act III, scena I-a. Pare că nu s-a schimbat mai nimic, aceiaşi pupători de condur şi aceiaşi „semidocţi” erijaţi în decidenţi, cărora nu li se poate spune prietene sau frate pentru că aceste cuvinte nu funcţionează decât pe orizontală. Acesta rămâne principalul mecanism de ascensiune din ciorba imundă până în vârful piramidei. Cu capul deasupra realităţii, cu obrazul gros, ei vor încerca mereu să ne supună, să privatizeze în folos propriu mai mult ca perfectul viitorului nostru apropiat după metoda „dă şi fugi” sperând că nu ne vom mai trezi...