Sistemul copiilor abuzaţi sexual, fizic, psihic

 

 

În numai două luni, cât au trecut din acest an, numărul abuzurilor sexuale din sistemul de protecţie a copilului Maramureş „bate” spre cel înregistrat pe tot parcursul anului trecut. Într-o creştere alarmantă sunt şi cazurile de neglijare sau violentare a copiilor. Mai mult, sistemul a înregistrat un nou record negativ: pentru prima dată de la înfiinţarea serviciul Abuz-Neglijare din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) s-a înregistrat mai mult de un caz pe zi!

Conducerea direcţiei, care pare să se ţină cu dinţii de scaun, bâjbâie prin presă scuze lamentabile şi încearcă să convingă că trendul nu e în creştere. Evidenţele însă îi contrazic: sistemul de protecţie a copilului a ajuns însă un infern al copiilor abuzaţi. Cauzele sunt multiple. Oficial, încep de la lipsa de personal, continuă cu lipsa de fonduri şi culminează cu incompetenţa personalului.

Iar statisticile, şi aşa dezastruoase, reprezintă numai cazurile descoperite. Altfel spus, fenomenul e mult mai alarmant în realitate. O problemă importantă e faptul că Direcţia nu are un psiholog principal şi nici instrumente de lucru validate juridic şi profesional. Astfel că, de multe ori şi puţinele cazuri descoperite pot fi puse sub semnul întrebării de către instanţă. Ori bateriile de teste şi formare costă. Au fost cazuri în care, psihologii DGASPC Maramureş au arătat că un copil a fost abuzat de o persoană adultă, dar instanţa a fost de altă părere, avocaţii contestând evaluarea făcută de psiholog. De asemenea, au fost şi cazuri în care o persoană nevinovată a fost acuzată pe nedrept.

Oricât de ciudat ar suna, astfel de cazuri sunt totuşi cazurile „fericite”, care ajung să fie cercetate şi aduse în faţa instanţei. Pentru că multe dintre ele ajung probabil să nu fie descoperite niciodată, iar copiilor nu le rămâne decât să-şi vindece singuri, în tăcere, rănile.

 

Cazurile de abuzuri sexuale care au făcut celebră direcţia sunt numeroase. De la tinere de 12 ani abuzate, la copii abuzaţi de alţi tineri. O poveste înfiorătoare care pare fără sfârşit, care se petrece chiar sub nasul educatorilor. Din datele noastre, fiind personal insuficient, se întâmplă frecvent ca, nesupravegheaţi, tinerii din casele de tip familial să doarmă împreună, de-a valma: fete cu băieţi, copii mici cu băieţi tineri. De aici până la abuzuri sau contacte sexuale consimţite nu e decât un pas. La finele anului trecut a ieşit la iveală faptul că o minoră de numai 14 ani ar fi întreţinut în repetate rânduri raporturi sexuale consimţite. Poliţia a deschis atunci o anchetă, iar tinerii au recunoscut în faţa poliţiei ce s-a întâmplat. Între timp, minora a fost mutată în alt centru. În schimb, poveştile ciudate din casele de tip familial de la Sighet continuă. Din datele noaste, o altă tânără, de această dată majoră s-ar afla în aceeaşi situaţie. Mai mult, se spune că a ajuns în atenţia poliţiei un caz cu un copil care ar fi fost abuzat de un alt tânăr. Abuzurile se tot repetă, iar vinovaţii rămân nepedepsiţi. Din datele noastre situaţia e mult mai gravă. Nu puţine au fost cazurile în care tinere au ajuns chiar la spital drogate sau în stare de ebrietate, ori au fost culese de pe străzi de poliţia comunitară.

 

 

Infernul din Casele de Tip Familial

 

În urmă cu 20 de ani, Maramureşul a devenit o ţintă a presei străine. Cu o doză de sadism, dar aceea era realitatea, au fost prezentate cazuri înfiorătoare cu pruncii nimănui din Casele de Copii, sau de la Căminul Spital Sighet. Noua democraţie românească nu era pregătită să dea piept cu astfel de probleme: drepturile copilului, dreptul la viaţă, la existenţă decentă.

Orfani şi copii abandonaţi din Maramureş, dar şi din ţară, mulţi cu probleme psihice şi locomotorii au fost aduşi în Sighet sau alte Case de Copii. Noi am trecut nepăsători pe lângă aceşti copii şi la propriu şi la figurat. După ce străinii au arătat faţa hidoasă a sistemului de protecţie al copilului românesc, s-au căutat soluţii. Statul, incapabil să se îngrijească de copiii nimănui, a răsuflat uşurat când un ONG, respectiv HHC a început complexa muncă de dezinstituţionalizare a copiilor nimănui. Ştefan Dărăbuş, directorul HHC România a făcut pionierat în acest sens. ONG-ul condus de el a venit cu o nouă filozofie, cu teoria că cel mai bine pentru copil este în familie, iar reîntregirea familiei trebuie să fie un scop, un mijloc de a reduce din cazurile de abandon. La început, Dărăbuş a fost înţeles greşit, apoi au început să apară rezultatele. Pentru a ne rupe de sistemul cu acele case mari în care stăteau zeci de copii, de vârste diferite, într-o promiscuitate greu de acceptat, HHC a început să cumpere case şi să le transforme în Case de Tip Familial (CTF).

În mulţi ani, mai mult de zece, Maramureşul a fost împânzit cu aceste CTF-uri. Cele mai multe în Baia Mare. Treptat au fost închise casele mamut, iar copii au venit în CTF. Într-o astfel de casă sunt maxim 12 copii, de vârste diferite. În unele sunt cei cu afecţiuni, mai uşoare, în altele se găsesc cei foarte bolnavi, iar cei care sunt sănătoşi ocupă alte CTF.

 

În primii ani sistemul a mers. DPC a avut personal, au mai fost angajaţi şi lucrurile au început să se mişte. Cel puţin aşa părea. Pe lângă CTF a apărut şi posibilitatea de a lua copii în plasament, acasă la o familie care se obliga să aibă grijă de copiii nimănui.Dar lucrurile au început să meargă din rău în mai rău.

Criza care a început în 2008 a pus pe butuci, practic, un sistem de protecţie care începuse să se mişte. Cei de la HHC, au rămas să monitorizeze, dar au plecat în alte judeţe să implementeze sistemul.

Din 2008 încoace, numărul cazurilor de abuz sexual, de abuzuri fizice, de exploatare a copiilor nimănui, uitaţi prin plasamente care de multe ori s-au dovedit nefericite, s-au înmulţit. Presa a fost în prima linie, atât cât a putut. Şi GAZETA de Maramureş a dus războaie cu un sistem de protecţie a copilului ce se dovedea rău, delăsător, nepăsător cu cei ai nimănui.

Au fost momente în care ne-am spus că nu vom mai merge la astfel de cazuri, dar parcă nu poţi sta de-o parte.

Principalul motiv pentru care sistemul merge prost, în opinia noastră, este lipsa personalului, slaba calificare, lipsa de vocaţie, tentaţia lucrului obţinut pe nemerit.

Nu sunt asistenţi calificaţi, nu sunt medici stabili, cei care vin stau ce stau şi pleacă. Aici este de lucru serios, iar munca voluntară nu le ţine de foame. Singurii care prosperă, la propriu, sunt cei care conduc, fie CTF, fie Direcţia. O instituţie mamut cu 900 de angajaţi şi cu cel mai mare buget din judeţ, între instituţiile subordonate CJ.

În traducere, cei angajaţi să vadă de copii vin la serviciu, stau opt ore şi pleacă. Nu prea îi interesează. În momentul de faţă există, probabil două CTF-uri în tot judeţul în care se face treabă. O Casă în Baia Mare, una în Sighet. În aceste condiţii este firesc să apară cazuri de abuz, fie sexual, fie de alte forme. Se fură mâncare, se lasă copiii nesupravegheaţi.

Au fost desfiinţate Casele de Copii mamut şi au fost înfiinţate o mulţime de astfel de case ale terorii, mai mici, dar în esenţă, acum e cam la fel. Noi prezentăm ce se poate, legislaţia este greoaie şi interzice să arăţi grozăviile prin care trec foarte mulţi dintre copiii nimănui. Practic, nu poţi face mai nimic. Noi povestim, dar sunt copii care trăiesc drame cumplite, iar neputinţa de a face ceva este dureroasă. Nu sunt cuvinte mari, noi credem că cei care conduc DGASPC ar trebui trimişi la alte munci şi aduşi oameni care vor să facă această muncă din vocaţie, chiar dacă este prost plătită.

Pe de altă parte, cu siguranţă, trebuie găsite alte mijloace prin care sunt monitorizaţi aceşti copii. Suntem în 2013!

 

 

Remember

 

- noiembrie 2012 - Poliţia şi Direcţia pentru Protecţia Copilului din Sighetu Marmaţiei au demarat anchete la o Casă de Tip Familial aparţinând DGASPC Maramureş. Semnalul de alarmă a fost tras de psihologii centrului, care au descoperit că o fată de 12 ani a întreţinut raporturi sexuale cu 10 persoane, inclusiv în incinta centrului.

 

- Au fost şi cazuri în care abuzurile sexuale nu au fost consimţite. În urmă cu vreo doi ani, o minoră de 15 ani aflată în plasament în Casa de Tip Familial de pe strada Hollosy Simon, din Baia Mare, a fost violată de doi băieţi, din aceeaşi locaţie. Tânăra a declarat că, în repetate rânduri, a fost supusă la perversiuni sexuale, sub forma sexului oral, de către cei doi minori, în vârstă de 14, respectiv, 15 ani la acea dată.

 

- Luna trecută, reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş au fost sesizaţi cu privire la un abuz fizic, emoţional şi posibil sexual la care au fost supuşi doi minori din Borşa, o fetiţă de 9 ani şi un băiat de 11 ani, încadraţi în grad de handicap erau daţi în plasament, la mătuşa maternă. Iar expertiza psihologică la care au fost supuşi copiii a confirmat bănuielile specialiştilor, fetiţa de doar 9 ani a fost abuzată şi sexual de cel care ar fi trebuit să o crească şi să o îngrijească.

 

- Abuzurile îmbracă însă şi alte forme. În urmă cu ceva vreme, un educator al Casei de Tip Familial Ştefan cel Mare din Sighetu Marmaţiei, a lovit o tânără de 15 ani peste faţă, producându-i o hemoragie nazală care a necesitat internarea acesteia pentru o perioada de patru zile.

 

 

 

Un alt fel de abuz

 

De cealaltă parte, stau alte abuzuri ale sistemului. Copiii aduşi în pragul sinuciderii şi terorizaţi psihic. GAZETA a prezentat pe larg cazul tinerilor de la Casa de tip familial „Mihai Eminescu” din Sighetu Marmaţiei obligaţi să se mute în altă casă. Isaura Carmen Rezmuves este şi ea pe listă. A pierdut procesul cu Direcţia, numai că Iza n-a primit sentinţa de la Direcţie şi nici tribunalul nu i-a trimis-o. Într-un final, i-a venit însă decizia de executare, care ar trebui pusă în practică luni, 11 martie. Fără bani şi mijloace juridice, Iza trebuie să facă faţă unei lupte inegale cu sistemul. Cât despre traumele ei, pe cine interesează?

 

Raul Dromereschi, şef serviciu Abuzuri Neglijare din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Maramureş, unul dintre puţinii profesionişti ai sistemului explică: „care sunt modalităţile de aducere la cunoştinţă a abuzurilor: o modalitate ar fi telefonul copilului – 0262 - 983, unde orice persoană fizică sau juridică poate aduce un posibil abuz la cunoştinţa direcţiei, marea majoritate a sesizărilor sunt formulate în scris, în primul rând de către aparţinători şi ca a doua categorie, persoane din imediata proximitate a copilului în legătură cu care există suspiciunea că ar fi abuzat. Mult mai reduse sunt sesizările care vin din partea unor persoane juridice şi aici majoritatea sesizărilor vin din partea Inspectoratului Judeţean de Poliţie sau a Poliţiei municipiului”.

Despre abuzurile copiilor din sistem Raul Dromereschi spune că: „şi acolo lucrurile pot fi delimitate în două mari categorii. Înainte de toate e de precizat că, procentual, numărul situaţiilor de posibil abuz este, din fericire, foarte redus din totalul cazurilor sesizate. La nivelul anului 2012, dintr-un total de 354 de cazuri sesizate un număr de 2 cazuri au fost din servicii rezidenţiale şi 6 cazuri din asistenţă maternală, adică un total de 8 cazuri din sistem. Anul acesta raportat la situaţiile grave raportate la nivelul celor două luni scurse din 2013, la momentul actual procentul cazurilor grave raportate din interiorul sistemului este mai mare. Dar este raportarea a două luni de zile nu o putem compara cu procentul unui an întreg”.

Şeful serviciului Abuzuri Neglijare recunoaşte şi neajunsurile sistemului. De exemplu, serviciul pe care îl conduce lucrează cu un singur psiholog, care, chiar dacă este un bun profesionist nu are statutul de psiholog principal, ceea ce instanţa poate ridica dubii cu privire la rapoartele de sale. De asemenea, lipsesc instrumente de lucru. Dar, la sesizarea serviciu Abuzuri Neglijare această problemă e pe cale să se rezolve. Oricum, la nivelul întregului judeţ lucrează pe cazuri de abuzuri-neglijare doar 6 psihologi, ceea ce înseamnă, raportat la statistica de anul trecut, o medie de 60 de cazuri de persoană. Un volum extrem de mare de muncă.

 

 

Statistici

 

Potrivit statisticilor serviciului Abuzuri-Neglijare din cadrul DGASPC anul trecut s-au raportat 354 de cazuri de abuzuri, neglijare şi exploatare dintre care 17 de abuz fizic, 124 abuz emoţional, 5 abuz sexual, 208 de neglijare.