Şi tot zbor / Negociez orice, în afară de principii

Din multele lecţii pe care ni le-a lăsat Coposu este o vorbă care, din primul moment în care am auzit-o, m-a impresionat profund: „negociez orice, în afară de principii!”. Am afirmat că prefer să îi apreciez pe oameni pentru ceea ce sunt atunci când trăiesc şi nu să le dau exemple prin prisma faptelor trecute, vorbind de ei ca de nişte eroi, atunci când nu îşi mai regăsesc paşii pe tărâmul nostru, al celor care încă mai suntem...

Îmi aduc aminte de multe momente în care oameni ca şi Coposu erau neascultaţi de către cei care, prin prisma vârstei tinere sau a beţiei de putere, aveau impresia că le este permis orice. Astăzi văd cum unii dintre ei îl dau exemplu şi fac paradă de o pioşenie falsă, aşa cum o fac în nenumărate cazuri: pe stradă, în biserică, alături de oameni, prin ceea ce scriu alţii, iar ei doar semnează, prin gesturi mărunte în care cerşesc atenţia omului simplu, de rând.

Ipocrizia invadează România - poate fi un slogan care îi caracterizează pe marea majoritate a celor care ne conduc. De foarte mult timp. Din nefericire. Stau să mă uit la densitatea de intelectuali de clasă sau la modelele umane din politica României - şi simt cum mă cuprinde un mare gol! Oamenii de calitate fac paşi înapoi sau rămân, fără de urmă sau fără de chip, în anonimat. Sau în hăţişul căutărilor asidue a celorlalţi. Fără a face paradă sau tevatură. Fără reclamă sau imagine. Fără zgomot. Doar cu firea. Şi cu principiile. La care nu renunţă.

Putem vorbi, în acest moment, de două Românii.

Printre multe alte caracterizări sau feţe. Însă, din perspectiva oamenilor, vorbim de două aspecte total incompatibile: o lume pe care o vedem, zi de zi, cu toate nimicniciile celor care ne hotărăsc destinele, zilele sau drumurile - şi o lume pe care o căutăm, în care credem, care ne-a fost insuflată de părinţi şi de principiile adevărate din viaţă. Aceasta din urmă e din ce în ce mai ascunsă şi mai greu de găsit; torturată, anihilată, jefuită, batjocorită de prima, lumea principiilor pare a fi doar o butadă. Sau un refugiu lingvistic şi ipocrit a celor care ies în faţă şi, înşelând, calcă în picioare peste tot. Într-o astfel de lume nu numai că ne vine din ce în ce mai greu să ne simţim acasă, ci nu e de mirare că rămânem tot mai puţini. Pentru că, până la urmă, totul e un exerciţiu de supravieţuire. Şi de negociere. Pentru orice. În afară de principii.