• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 17 Mai 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Sambătă , 27 Septembrie , 2014

Şi tot zbor / Ioana

Colega mea, Ioana Lucăcel, are o rubrică al cărei nume cuprinde o alăturare de doi termeni nepotriviţi pentru o persoană delicată, pe de o parte, dar şi nelalocul lor pentru ce ar trebui să fie societatea română astăzi, pe de altă parte. Adverbul jenant este un cuvânt care nu face nici plăcere, nici bucurie; din contră, e un atribut al dizgraţiei, al ruşinii sau al stării de multe ori de nedescris pe care cineva vrea să o scoată în evidenţă.

 Apelativul mişeilor, prin pluralul folosit, dar şi prin încărcarea negativă a sensului, dublează sensul adverbului şi parcă trage semnale de alarmă. Iar la nivel grafic, semnul exclamării întăreşte acest semnal de alarmă şi delimitează opinia autoarei, cu tot ceea ce înseamnă această exprimare: detaşare, separare, negare, acuzare…Nu am reuşit niciodată să îi mulţumesc pentru ideile ei; nu am stat niciodată să o abordez pe marginea lor, chiar dacă le împărtăşeam, la fel cum o fac mii de oameni revoltaţi de ce se întâmplă în lumea pe care ea o arată cu degetul. Nu am comentat, nu am completat, nu am complimentat. Ci doar am citit, trăit şi simţit în amărăciune. La fel ca ea, la fel ca miile de oameni care au citit-o, la fel ca milioanele de români care sunt, zi de zi, umiliţi de politicieni de tinichea. Politicieni care, cu sarcasm, îşi bat joc de cei care, din neştiinţă, inocenţă sau ignoranţă, au făcut ca nişte oameni mediocri să ajungă să ne hotărască prezentul şi destinele. Minţind, înşelând, furând - şi fiindu-le permis orice, sub semnul unei lozinci care numai lor le iartă tot: aşa e politica! Sintagma a devenit ieşirea lor din orice situaţie, supapa de scăpare de sub tot ce înseamnă normalitate, legea firii.

Sub semnul - mărturisit - al lui aşa e politica sau asta e politica, aceşti mediocri fac, cu un tupeu fără limite, să li se accepte orice - de la un comportament deviant şi până la tot mai desele fărădelegi. De fapt, pentru ei nu există lege, chiar dacă ei sunt cei care o fac! Nu numai că nu îşi respectă cuvântul, dar nu îşi respectă propriile lor reguli; nu sunt în stare nici măcar să recunoască ceea ce ei înşişi afirmă, manifestă, strigă. Se bat cu pumnul în piept cu ce fac ei pentru oameni, vin în mijlocul lor, mimând păsarea, sunt prezenţi în biserici doar la sărbători sau în pragul alegerilor, simulând evlavia sau compasiunea, îşi pun masca doar pentru a înşela.

 

Scuturaţi puţin de haina zilei, de fapt sunt nişte mediocri jalnici, care nu au făcut nimic în trecutul lor - nici şcoală, nici educaţie, nici performanţă. Au trecut prin liceu din mila profesorilor, şi-au luat examenele înşelând, au făcut studii universitare cu buzunarele pline - şi dacă stăm puţin să îi analizăm, au accente puternice de analfabetism! Actori ieftini cărora li se iartă orice - pentru că poporul acesta este la fel ca şi pământul: încă mai rabdă…

Citind-o pe Ioana, trăind şi văzând, simţind şi vibrând, îmi dau seama de ce e România altfel.

Jenant, mişeilor!

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.