• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 17 Mai 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 3 Decembrie , 2012

Şi tot zbor / Dăruind vei dobândi

Există oameni sortiţi neîmplinirilor şi nebucuriilor personale, în ciuda faptului că răspândesc lumină în jur şi împart, din plin, bucurie altora. De mici ştiam o poveste celebră, născută poate dintr-un fapt real, conform căreia copilul cizmarului nu are ghete potrivite... Tot atât de mult se ştie că există oameni cu însuşiri paranormale, capabili să îi vindece pe alţii, dar rămân deficitari la capitolul cură personală. La un moment dat, unora le e dat să aleagă, iar întrebarea esenţială este: binele personal sau ajutorul, întotdeauna necondiţionat, acordat altora... După exemplul răstignirii, şi lumea modernă e plină de jertfe personale în scopul binelui altora.

Se apropie zilele frumoase ale cadourilor, în care putem face, din plin, bucurii altora! Se apropie magia unor sărbători, în care lumea se naşte din nou pentru a ne face mai buni, iar noi trebuie să primim cu sufletul deschis mâna întinsă de Celălalt, iar noi, la rândul nostru, să ne întindem mâinile spre alţii...

Aş vrea ca cei din jur să poată simţi, dăruind necondiţionat, o bucurie mai mare decât cei care primesc... Cred că în acest fel tristeţea nerostită şi neştiută a celor care împart lumină şi bucurie altora, fără ca aceştia din urmă să ştie vreodată, ar putea fi, într-o mică măsură, îndulcită, iar ceasornicul nu va mai marca astfel, cum o face de la Blaga încoace, trecând prin Lancrămul românesc şi prin lacrimile omeneşti, timpul cu care ni se măsoară disperarea, ci momente prin care, uneori, se mai strecoară şi lumină... Iar lumina strecurată şi împletită este dobânda pe care o primesc cei ce se jertfesc, fiind stâlpi de susţinere ai acestei lumi, în ciuda neîmplinirilor şi nebucuriilor personale, de rând, pe rând...

Să dăruim fără să ne aşteptăm la dobândă, ci cu certitudinea bucuriei pe care o putem aduce, acum mai mult decât oricând, altora!

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.