Şi tot zbor / Cinstea pământului

Am stat mult, în noapte, cu Michele, unul din mulţii oameni minunaţi pe care mi i-a scos viaţa în cale. Proprietarul unui hotel de 4 stele dintr-o zonă superbă a Europei, în inima Tirolului, dintr-o familie de nobili italieni cu influenţe germane, Michele este tipul omului care, de la prima vedere îţi dă senzaţia - şi certitudinea - bunătăţii sufletului omenesc. Şi a măreţiei lui.

Deşi ştiam destul de bine povestea lui şi a familiei, a copiilor care, chiar dacă s-au născut şi trăiesc în Austria, sunt cuprinşi de miracolul visului american, de data asta mi s-a părut mult mai liniştit. M-a dus să îmi arate toate proprietăţile lui şi, aducându-ne aminte chiar şi de momentul cum ne-am cunoscut, printr-un telefon pe care îl dădusem eu întâmplător în urmă cu ani buni, la final mi-a făcut o mărturisire.

Ştii, nu ţi-am spus niciodată, chiar dacă eşti român, din primul moment în care te-am auzit, te-am tratat ca pe un partener şi apoi, cunoscându-te, ca pe un adevărat prieten.

Am rămas surprins şi nu am ştiut ce să zic, pentru că eu, crescut şi educat la marginea Europei, încă mai am accese de ne-născut în locul potrivit pentru a mă considera egal cu cei care fac marile jocuri ale lumii.

Eu deţin şi multe terenuri în zonă - şi în Italia - şi de 17 ani lucrez cu români. Oameni simpli, de la ţară, care cunosc valoarea banului şi greutatea muncii. Vreau să îţi spun că în 17 ani cu cei peste 40 de oameni pe care îi am în permanenţă aici, nu am avut nicio problemă cu ei.

Michele e unul din oamenii care nu au prejudecăţi - sau nu fac, avant la lettre, afirmaţii. El ia oamenii aşa cum sunt - şi toţi au un credit maxim din partea lui în prima fază. Marile lui dezamăgiri au fost europenii civilizaţi, şi nu oamenii simpli.

Prefer să lucrez cu oamenii simpli pentru că oamenii care lucrează pământul nu pot fi altfel decât cinstiţi - e concluzia pe care mi-a trasat-o, zâmbind.

Am stat şi m-am gândit, de atunci încoace, la cuvintele lui. Şi am făcut o transpunere a părerii lui peste peisajul nostru, românesc, din ziua de azi. Cred că o mare parte a oamenilor de la noi şi-au pierdut contactul cu pământul - şi nu mai ştiu să ude o floare, să planteze un pom sau să se bucure de fiecare mlădiţă care creşte şi rodeşte.

Cred că suntem mult prea prinşi de absurdul unei lumi a asfaltului, a motoarelor sau a senzaţiilor de moment. Şi uităm simplitatea de a fi, uităm să ne mai bucurăm de simplitatea vieţii. Ratăm contactul cu pământul şi, automat, cinstea nu mai face parte din viaţa noastră cotidiană. Pentru că cei care cunosc adevărata faţă a pământului nu pot fi decât oameni cinstiţi.