Semne de primăvară

Îl urmăresc de mult în depozițiile sale ca istoric. Mi-e clar: știe carte și are o deschidere intelectuală de invidiat. Pe deasupra, constatăm că are o capacitate energetică greu de egalat. La Academia Română, se manifestă drept cărturar de forță superioară, susține cu argumente teoreme și clauze ce ne stau aproape, se bate cu spirite înguste care privesc istoria țării drept un maculator lipsit de valoare, deci numai bine de terfelit. Îl aflăm pe câmpul de luptă pentru a lua apărarea ideilor dragi nouă. Cu Ioan Aurel Pop la timonă, venerabila instituție din Calea Victoriei trăiește, după părerea mea, o vârstă demnă de luat în seamă. Consider că a-l asculta în depozițiile sale de la tribuna din Aula Academiei este pentru oricine o șansă extraordinară.

Sunt acolo ori de câte ori am această ocazie și mă bucur ca un școlar pentru noutățile cu care plec împovărat. Înalt, subțirel cum îl știm, vorbitorul are o forță uluitoare, asociată unei cursivități fără cusur. Dublat de o bibliografie tot mai „grea” prin lista de teme și subiecte majore de care se ocupă an de an, ținuta sa de istoric afirmă o alură de zile mari.
Profesor universitar la universitatea din Cluj-Napoca și până de curând rector al acestui recunoscut laborator de educație multilaterală, domnul Ioan Aurel Pop își respectă cu sfințenie îndatoririle la catedră și în relația cu cei preocupați să continue studiul dincolo de obligațiile clasice în materie. Este vorba de aspiranții la doctorantură, la specializări bine venite pentru profunzimea studiului istoriei la români.
Nu ne miră seriozitatea cu care elevul, apoi studentul a privit anii de școală și facultate, grija de a tezauriza timpul rezervat la nivelul societății pentru învățătură, pentru formare multidirecțională. Face parte dintre adolescenții ieșiți de pe băncile liceului brașovean „Andrei Șaguna”, vestit pentru standardele sale instructiv-educative. Lista absol­venţilor acestei școli este copleșitoare prin sonoritatea numelor care au trudit în sălile sale de clasă, în laboratoare, sub bagheta generoasă a dascălilor, vestiți și ei. O remarcabilă stăpânire a limbilor străine și o de invidiat experiență pe plan interna­țional fac din profesorul Ioan Aurel Pop un interlocutor așteptat pe orice meridian al Planetei.

Maramureșenii îl cunosc pe domnul Profesor. Atras de frumusețea plaiurilor noastre, dar mai ales de relieful istoric al ținuturilor brăzdate de Iza și Mara, domnia sa a găsit cu cale să se deplaseze nu o dată în zonă. Știe prea bine ce are de făcut și de zis când calcă, precum un școlar setos de carte, printre evenimentele care ne-au marcat existența. De înțeles cum vibrează inima unui îndrăgostit de istorie când trece pe sub turle de biserică șoptind despre Dragoș mândru ca un soare, Bogdan, și de ce nu, simțindu-l aproape „vâjâind ca vijelia și ca trosnetul de ploaie”, coborând din legendă, pe însuși Pintea Viteazul...
Au fost două motive care au argumentat în lunile din urmă, descinderea pe Săsar a domnului Președinte al Academiei. A răspuns invitației din decembrie trecut pentru a susține o conferință la colegiul Centenar „Gheorghe Șincai”, ocazie cu care autoritățile locale i-au înmânat distincția de Cetățean de Onoare al localității-centru de județ, Baia Mare. Avem toți cei prezenți în minte discursul său înaripat. Așa cum ne va rămâne întipărit cuvântul emoționant rostit, puțin timp mai târziu, drept răspuns la gestul de a-l declara Doctor Honoris Causa al conducerii Universității Tehnice Cluj-Napoca, filiala Baia Mare. Adevărate documente istorice, meri­tând fiecare în parte a fi decupate și așezate în vitrină pentru a le ține minte.

Promitem să urmărim în continuare tot ce spune și ce face domnul Academician Profesor Doctor Ioan Aurel Pop. Gândurile sale de român și patriot adevărat ne fac bine la suflet. Rămân la părerea că acolo unde pune piciorul, sub talpa sa, răsar ghiocei. Ca un semn autentic de primăvară permanentă.