• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 02 Mai 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 4 Noiembrie , 2013

Şedinţa „istorică” a CJ Maramureş

În 30 octombrie s-a organizat o şedinţă de Consiliul Judeţean despre care unii s-au grăbit să se pronunţe că ar fi istorică şi poate din acest motiv care mai de care s-au băgat în seamă. Ideea este că plenul a aprobat contractul de credit pentru celebra sumă de 116 milioane lei, care va servi la finalizarea principalelor proiecte ale judeţului.

 
 

Săptămâna trecută a fost mare vânzoleală la Consiliul Judeţean pentru că s-au încheiat negocierile cu CEC Bank pentru accesarea creditului de 116 milioane Ron, bani necesari pentru finalizarea principalelor proiecte ale Maramureşului. Urma să se aprobe în plen contractul de credit, aşa că simţind că povestea poate avea şi miză politică, toţi s-au pregătit de un mic exerciţiu de imagine.

Ba mai mult, pentru această reprezentaţie au venit, „în carne şi oase”, să asiste la şedinţă şi deputaţii Mircea Man şi Călin Matei. Erau unele bârfe că „s-a umflat orezu-n pesedişti” şi că era foarte posibil să voteze împotrivă, asta pentru că, nu vroiau ca preşedintele Zamfir Ciceu să aibă deloc acces spre direcţionarea acestor bani. Am aflat că pesediştii au propus în comisia de buget, ca fiecare decizie legată de credit să treacă prin plen. Doar că în momentul în care s-a citit mai pe îndelete legea, s-a văzut că există bătută-n cuie taman soluţia de mijloc. Şi anume, nu toate, ci „orice modificări substanţiale” trebuie luate prin intermediul plenului.

Ei bine, la ora stabilită a început şedinţa, iar în prima parte s-a recompletat locul lăsat liber prin plecarea consilierului Andrei Hoban. Acesta a fost înlocuit de Ioan Tivadar, care a mai fost consilier judeţean şi este cunoscut alegătorilor prin faptul că nu i s-a prea auzit gura în şedinţe. Dar ce să faci, dacă omul era următorul pe listă.

 

Înainte să vorbească despre şedinţă, preşedintele Zamfir Ciceu a spus că „ne onorează prezenţa” prefectului şi parlamentarilor şi că sunt aşteptaţi şi la următoarele întâlniri ale plenului. După care s-a ajuns la punctul privind aprobarea contractului de credit. Preşedintele a subliniat că aceşti bani vor fi folosiţi pentru lista de investiţii aprobată, pentru cofinanţări şi proiecte de investiţii considerate prioritare pentru judeţ. Şi că dacă se vor schimba priorităţile, asta se va face prin hotărârea plenului.

 

S-a mai spus că în urma negocierilor s-a ajuns la o dobândă avantajoasă (4,3%), că şi dacă se aprobă contractul, nu trebuie consumaţi toţi banii, şi că parlamentarii pot ajuta în acest sens dacă vor reuşi să convingă Bucureştiul să direcţioneze mai mulţi bani spre Maramureş.

No, după care au început aproape toţi să se bage în seamă şi să ia cuvântul pe subiect. Pentru a nu le da satisfacţia că le-a reuşit exerciţiul de imagine, nu o să-i nominalizăm, mai ales că nu au spus mare lucru. Ştim că tare bine le place consilierilor să-şi vadă numele în ziar, dar de data asta nu le vom da satisfacţia, tocmai pentru a-i motiva să vorbească mai des. Încă de la primele luări de cuvânt s-a văzut că toţi erau de acord cu contractul de credit, însă pentru a arăta publicului că, vezi-Doamne, şi ei au pus umărul, au ţinut să se înscrie la cuvânt.

Sincer, au fost tare haioşi cum mulţumeau toţi celor care au negociat, cum se felicitau reciproc şi cum îşi urau „să avem cu toţi succes”.

Ba mai mult, alţii au spus că-i moment istoric sau că acest credit este o „plasă de salvare” pentru judeţ în cazul în care nici pe viitor nu vom primi bani de la centru. Au fost şi exprimări de-a dreptul patetice despre interesul maramureşenilor şi tot felul de sfaturi că banii trebuie cheltuiţi cu înţelepciune.

 

Să fim serioşi, adevărul este că Maramureşul a avut aprobate contracte similare în ultimele trei mandate, însă cei care ne-au condus nu şi-au asumat responsabilitatea de a se atinge de banii luaţi împrumut. Dar acum toţi au făcut pe eroii, când altul trebuie să-şi asume luarea unei decizii de mare interes pentru viitorul proiectelor din judeţ. Ideea este că după aproape o oră în care „s-au vorbit vorbe”, plenul a aprobat în unanimitate contractul de credit.

 

O să ne oprim doar la un mic clinci între consilierul Felician Cerneştean şi deputatul PSD Călin Matei. Cerneştean a încercat probabil să braveze din moment ce-i era în sală „şăful” Mircea Man, şi, asumându-şi un spici tipic opoziţiei, s-a înfoiat, spunând că parlamentarii puterii nu au adus bani de la Bucureşti. Deputatul Călin Matei l-a comparat subtil cu un „bade” care nu ştie ce vorbeşte, povestind că la un moment dat un „bade” din colegiu l-a sunat să-i ceară o maşină de lemne pe motiv că l-a trimis în Parlament. Matei a dat asigurări că parlamentarii nu stau degeaba la Bucureşti, doar că nu se simt datori să dea săptămânal raportul unor oameni gen Cerneştean, care oricum nu ar înţelege sensul întâlnirilor şi lobby-ul purtat la nivel central.

Ţinând cont de experienţa lui Matei în ceea ce priveşte polemicile, „din două mişcări” Cerneştean a fost pus „cu botul pe labe” şi n-a mai avut curaj să comenteze.

Doar că după ce s-au mai votat şi celelalte proiecte de pe ordinea de zi, asupra cărora nu insistăm pentru că au avut mai degrabă un caracter formal, Cerneştean s-a trezit din nou vorbind. Vrând probabil să fie ironic, a căzut chiar el drept ţinta băşcăliei celor prezenţi.

Asta pentru că Cerneştean a spus că pe drum l-a oprit un grup de copii pe stradă, care i-au cântat un cântecel: „laptele şi cornul meu, unde e domnul Ciceu”. Cei din sală s-au amuzat de glumiţa manelistă, dar mai ales de faptul că Cerneştean are o părere aşa de bună despre el, încât să ajungă că se laude în plen că l-au recunoscut copiii pe stradă. Nici n-a mai contat că la prezidiu s-a spus că răspunsul şi detaliile sunt la şefia Inspectoratului Şcolar, că cei prezenţi se amuzau imaginându-şi-l pe Cerneştean în postură de star în mijlocul unui electorat fără drept de vot. Aşteptăm cu maxim interes următorul „hit” marca Cerneştean, să vedem dacă găseşte vreo rimă potrivită pentru... „bostan”, de exemplu, că tot a fost Halloween-ul.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.