• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 13 August 2020

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 22 Mai , 2006

Satul fantasmelor

Intr-unul din cele mai mici sate maramuresene, batranii inca mai cred in Fata Padurii sau Omul Noptii, si sunt convinsi ca exista vrajitori ce poseda forte supranaturale. Slatioara (apartinand comunei Stramtura) este un sat in care oamenii o duc greu. Locuri de munca nu exista, cel mai apropiat oras este situat la 30 de kilometri, paduri nu sunt, iar terenul agricol deluros este propice doar cresterii animalelor si pomiculturii. Nu-i de mirarea ca tinerii parasesc asezarea in favoarea oraselor sau a strainatatii. Cei care au ramas, obtin praful de pe bunastare vanzand lapte (centrele de colectare le da cate 4.000 de lei pe litru), sau vanzandu-si sudoarea la coasa (o zi de munca grea fiind platita cu doar 500 de mii). Povestea lui Ionii Ianii Daca din punct de vedere economic, Slatioara este la pamant, potentialul turistic este urias, dar nevalorificat. In sat s-au pastrat o multime de case vechi, portul popular n-a fost abandonat in totalitate, iar batranii asezarii au tolba doldora cu povesti nemaiauzite. Cel mai varstnic satean, Ion Tusnea, zis Ionii Ianii din Valea Morii, s-a nascut in 1912 si daruieste povestile pe care pana acum le pastrase pentru sine. Povesti despre el, dar si despre personajele mitice, in care cred de altfel toti batranii maramureseni: „nu mai tau sama cand ’i zaua me’, da’ m-am nascut in octomvrie. O duc bine, da’ nu vad cu ochii (si-a pierdut vederea in urma unui accident la padure, n.red.). Mama o trait 93 de ai, si o fo’ nascuta in 1888. Tata o murit cand am avut 12 ai, o zinit bolnav din primul razboi si n-o mai dus-o mult. Cand ieram cocon, in sat tat era din lemn: casa, plugu’, blidele, lingurile, tat. Casurile erau acoperite cu paie, numa ici colo ierau cu dranita. Statem tati roata pa langa un sangur blid de lemn, nu ca amu, cand fiecare are blidu’ lui! Mancam ptita de malai goala, ca n-o fo’ grau. Pa vremea ceie erau multe marha (vite, n.red.), si pamantu’ era lucrat cu mana. Nici batoza n-o fo’ in sat, sa secera s-apoi sa imblateu spicele cu imblaciu’. Am fo’ numa’ o saptamana la scoala, ca m-o cerut mama la lucru. Apoi n-am mai vrut mere sa invat. Am umblat la boi, pa imasu’ satului si in munte, la Alunu, la Pojorata, ca acolo am fo’ sluga. N-am fost in razboi, ca am fo’ concentrat in pusta Ungariei. Dupa aceie am lucrat la mina la Petrosani, la tunel la Ilva Mica si pa santier, la Iacobeni.” Fata Padurii Batranul in etate de 94 de ani sustine ca a vazut-o pe Fata Padurii: „eram insurat (prin 1930, n.red.) si am vazut-o in Fata Mocirii, nu departe de sat. Am auzat-o horind si am gandit ca-i o femeie. Numa’ ca ie canta o alta hore, nu ca pa la noi. Apoi s-o oprit din horit, s-o uitat la mine dintr-o lature, da’ io nu i-am vazut fata, numa din spate am zarit-o. Iera inalta si sura (!). O tacut si s-o dus, pantre niste corciuri (tufe, n.red.). Io am fugit, si n-am vazut-o, veci.” Alte intamplari stranii: „Demult, ieram prunc pa vremea ceie, Stefanu’ Petrii, tat de aici din sat, o zinit pa valea Barsanii (de langa manastire), noaptea. O auzat urland luptii si o vazut coborand un botei (haita, n.red.), si un om care mere inaintea luptilor. Omu’ Noptii o fo’ acela, adica Pastoru’ Luptilor. Fiarele nu s-o atins de iel, ca si cand nici n-ar fi fost. Stefan o sezut in casa unde sede amu’ Ileana Bolbot. Apoi, demult, ierau femei care puteu lua laptele oilor. O mars odata o stana de la noi la munte si o trecut pan Stramtura, pa langa o baba. O ajuns in munte, da’ oile n-o dat lapte deloc. Venea baba, cine stie cum, si le lua laptele. Nu dadeu lapte numa’ daca zaceu cum o zas baba (oareceva descantec). Am stiut si io cum o zas, numa’ ca am uitat. Atunci pacurarii o facut si iei alte descantece si la oi le-o zinit laptele inapoi. Asta o fo’ in Ciungii Balasanii.” In final, ginerele batranului, Ilie Ciocotis, a explicat misterul disparitiei fiintelor mitice maramuresene: „Amu’ acele nu mai is, ca s-or bagat in oameni!” N-are treaba lui Basescu Ionu Ianii are o pensie de 1,4 milioane lei, si spune ca daca ar vedea, ar mai munci. Are mai multi strastranepoti, dar nu mai stie cati. Cel mai fericit a fost in perioada copilariei, dar „si amu’ is bucuros, ca nu ma doare nimnica, atata ca nu vad.” Ce crede despre Basescu si Tariceanu? „Is buni, ca nu-mi fac nimnica, nu au treaba me’, si io nu am treaba lor.” Venit din alte vremuri, Ionii Ianii se bucura de orice. Si-a trait viata cum a stiut el mai bine: a muncit si a iubit fara regrete, si pastreaza amintiri, unele stranii. In fond, acesta este Maramuresul traditional: o lume in care naturalul se intretaie cu miticul si cu o lume paralela, populata cu un intreg panteon de fiinte neomenesti (Fata Padurii Omul Noptii, Omul dintre Focuri, Omul Lup, Solomonari, Bosorcai, Balauri si Popi ai Brazilor etc.), entitati disparute „pentru ca au intrat in oameni”. O fi adevarat? Teofil IVANCIUC teofil@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.