România nonsensului giratoriu / Dragul meu copil în curs de educare …

Într-o vreme pe care tu o consideri acum o ireală antichitate, iar eu eram puţin mai tânără decât tine, „originile sănătoase” erau un criteriu valabil şi unanim aceptat, fie că era vorba de admitere, angajare, arestare sau cumpărături la aprozar (aprozarul era un fel de piaţă-magazin, în care găseai cam tot ce găseşti la piaţă, mai puţin ţigări de contrabandă şi brânză).

Eu mi le închipuiam ca nişte rădăcini de copac, solide şi fibroase, pline de pământ, care din când în când erau mâncate de viermi, copacul murea şi atunci erau „nesănătoase”.

Acum nu se mai numesc aşa, deşi toată lumea le ştie, le foloseşte şi le respectă. Se numesc CV, dar îmbunătăţit, în care este scris „ce-i mama”, „ce-i tata”, „ce-i bunicul”, un fel de pedigree dela famiglia.

Dacă originile ţi-s sănătoase, atunci nici nu mai contează ce eşti tu. Şi asta e acum valabil pentru cei săraci cu duhul (care vor moşteni pământul) şi pe cei lefteri cu inima (care îl posedă acum, înainte de retrocedarea biblică).

Povestea asta, despre origini sănătoase, ia-o ca pe o continuare a poveştii despre muncă (ştii, aia pe care trebuie să o preţuieşti orice ar fi şi din partea oricui ar veni).

Acum câţiva ani, după ce s-a închis ediţia ziarului, a venit o tanti cocoţată pe nişte tocuri cât gambele, puţind a parfum dulceag şi, pe un ton autoritar, mi-a spus că vrea un anunţ, că ea e fiica avocatului nu-ştiu-care. „Nu se poate”, îi spun. „Dar eu sunt fiica avocatului”. Tot nu se putea, dar fiica avocatului nu înţelegea, aşa cum nu înţelegeam nici eu ce treabă are avocatul nu-ştiu-care cu anunţul şi cu mine.

Am am aflat mai apoi că trebuia, eventual, să mă închin în faţa majestăţii sale, fiica avocatului, iar aceste specimene sunt obişnuite să se poată orice visează ele. Mie îmi place, însă, principiul „nici de-al dracu’”. Ţi-l recomand, deşi vei avea mult de luptat cu mentalităţile.

Nu vei avea mulţi prieteni, dar în faţa acelora pe care-i vei avea nu va trebui nici să te închini, nici să te descalţi.

Ia-ţi pixul magic, cu radieră în capăt, şi şterge de pe CV-uri „originile”, pentru că tu nu cu „origini” vei avea de-a face, ci cu oameni. Oamenii din faţa ta. Fiica femeii de serviciu sau fiul preşedintelui. Dă-le jos pedigree-ul şi pune semnul egal între ei, dă-le „like” sau nu pentru ceea ce sunt sau pentru ceea ce visează sau pentru ceea ce fac. Sau pentru ce vrei tu, dar nu pentru că „mama este…” şi „tata este…”.

P.S. Aici ar trebui să fie un link. „Căciulile”. Am să-ţi scriu, însă, versurile, pentru că melodia n-ar fi, poate, pe placul tău.

„Unii zâc să-mi dau căciula

Jos din cap spunând adesea

Că nu sunt civilizat

Poate vor s-o ţâu în mână

Să mă plec ca să mă laude

Despre integrare... asta e o altă poveste.