România nonsensului giratoriu / Dragul meu copil în curs de educare …

Când vei ajunge salariat cu acte în regulă, primul lucru pe care-l vei constata la primul salariu vor fi impozitele. Deja sunt o grămadă. Şi toată lumea vorbeşte despre impoziul pe profit, impozitul pe venit, impozitul pe locuinţă, impozit pe maşină... Nimeni nu spune nimic, însă, despre impozitul pe prostie. Pentru că poartă altă denumire. Se mai numeşte loterie, noroc, câştig sau gratuităţi.

Nimeni n-o să te bombardeze pe internet cu o reclamă „Trebuie să-ţi achiţi impozitul pe prostie”, dar vei primi destule notificări cum că eşti al nu-ştiu-câtelea vizitator pe site-ul nu-ştiu-care.com şi ai câştigat… un salam. Oamenii, în general cei suficient de disperaţi sau suficient de naivi, se dau în vânt după tot ce scrie „gratuit”, „câştig” sau „promoţie”.

Când se vinde un pachet promoţional cu două baticuri verzi la „numai 50 de lei”, nimeni nu mai stă să calculeze că 20+20=40 lei, adică două baticuri cenuşii, care nu-s la promoţie. Şi când îţi pică un asemenea gheşeft în mână, nu te mai gândeşti că tu de fapt nu porţi baticuri, şi chiar dacă ai purta, oricum n-ar fi verzi. Câteodată, sub bila pe care scrie „promoţie” sau „gratuit”, mai scriu „pentru o femeie de succes”. Evident că toate femeile din cartier îşi vor cumpăra la promoţie două baticuri verzi, din moment ce o femeie de succes poartă baticuri verzi.

Managerii îi spun „strategie de marketing”. Se numeşte, însă, manipulare. Când „femeia de succes care poartă baticuri verzi” se mai pune să completeze şi un talon cu contul ei bancar (că, vezi-Doamne, poate câştiga la o „super-mega-extragere”), „strategia de marketing” devine înşelătorie în toată regula, iar termenul se regăseşte într-o grămadă de dosare penale, pentru o grămadă de „manageri”.

Ai fi surprins, poate, să auzi câte „femei cu baticuri verzi” stau ascunse în spatele unor amărâţi care şi-au vândut totul în aşteptarea unui câştig înzecit. Pentru ei, inteligenţa s-a oprit undeva, la promisiunea biblică conform căreia vor primi înzecit şi însutit înapoi ceea ce au dat.

Străbunica mea nu avea batic verde. Nici nu i-ar fi trebuit, chiar de-ar fi fost să-l primească „gratuit”. De la ea am învăţat că, dacă semeni cinci boabe de grâu, s-ar putea să-ţi crească cinci fire de grâu, dacă ai noroc şi nu bate gheaţa. Şi, în toată inteligenţa ei de şase sau şapte clase, n-ar fi aşteptat niciodată să-i răsară cartofi din cele cinci boabe de grâu.

Într-o duminică, mi-a făcut hatârul de a-mi cumpăra un loz în plic de 3 lei. Am câştigat 5 lei. I-am reproşat apoi, impertinentă, că toată filosofia ei cu boabele de grâu este o prostie. N-a mai scos un cuvânt tot drumul. Nu cred că am supărat-o. Cred, mai degrabă, că am pus-o pe gânduri. Pentru că ea nu a crezut niciodată în câştiguri şi acum un loz în plic de 3 lei îi năruia, parcă, toată concepţia pe care şi-o clădise trăind 87 de ani.

Câteva ore mai târziu, acasă, mama plângea. Soră-mea pierduse 5 lei, în drum spre magazinul de pâine. Fuseseră ultimii bani.

Mi-ar fi plăcut să cred că există, într-adevăr, noroc şi câştiguri la loz-în-plic. Şi mi-ar fi plăcut să-ţi spun, măcar o dată pe an, că am câştigat o maşină, un telefon mobil sau veioză. În schimb, îţi spun zilnic să nu plăteşti niciodată impozit pe prostie. Să nu fii niciodată femeia cu batic verde, dar nici managerul cu dosar penal.