„România este religia mea supremă”

Multă lume îl cunoaşte ca folkist. A fost Ambasadorul României în Capitala culturală Europeană 2015-Mons, Belgia. Trăieşte în străinătate, cu alternanţe, din 1993. Vorbeşte fluent 8 limbi. Şi, înainte de orice, iubeşte România, Maramureşul, Cavnicul, de unde-şi trage rădăcinile. Recent a fost desemnat coordonator european al PNL Diaspora. Oriunde în lumea asta ar fi fost, a tânjit după «Iarba verde de acasă», după colţul lui de rai pământesc.

Reporter: Cine este omul Antoniu Nyerjak?

Antoniu Nyerjak: Viaţa mea vibrează între familie, prieteni şi religia mea supremă, România. Faptul că sunt de 23 de ani plecat în diferite »stagii », mai lungi sau mai puţin lungi, în afara ţării, mi-a permis să acumulez o experienţă preţioasă, să cunosc şi să mă împrietenesc cu oameni extraordinari, care au fost, mereu, cea mai mare valoare pe care am acumulat-o. Anul acesta avem întâlnirea de 30 de ani de la absolvirea liceului, pe care o aştept cu nerăbdare, şi, dacă foştii colegi îmi pun (iar) întrebarea: «Ce-ai făcut în toţi anii ăştia?», am să le răspund: „Am învăţat”. Pentru tot ce am acumulat, pot să-i mulţumesc, în primul rând, mamei mele, care a sădit pasiunea în mine, tatălui meu, care m-a învăţat să fiu perseverent şi soţiei mele, care m-a învăţat tot restul.

Reporter: De unde dorinţa de implicare civică şi politică?

Antoniu Nyerjak: Toate trăirile mele sunt legate de oameni şi locuri, nicidecum de obiecte. Şi pentru că sunt structurat aşa, am decis că este nevoie să mă implic la alt nivel decât am făcut-o până acum. Ştiu că dacă vine vorba de politică, majoritatea vor schiţa o grimasă, şi pe bună dreptate. Dacă măsura lucrurilor este dată de rezultate şi nu de vorbe, politica este contraexemplul perfect. Iar politica românească din ultimii 26 de ani, mai mult decât atât. Ca o cifră simplă, avem circa 4 milioane de români plecaţi din ţară. S-au închis, lichidat, 1100 de întreprinderi care dădeau oamenilor de lucru.

Presa este plină de scandaluri de corupţie, de şpăgi, de modele false. Educaţia şi cultura sunt bulversate, biserica e tot mai criticată, nu există piloni de siguranţă şi stabilitate în societate. Dar, oare, stăm chiar aşa de rău? În 1989 s-a schimbat un regim, un aşa-zis dictator, un «lup rău». Am şters cu buretele tot ce s-a făcut bine şi am văzut doar răul şi suferinţa. Dar bazele societăţii şi mentalitatea, liderii de opinie şi, mai ales, factorii decizionali, au rămas aceiaşi. Şi, după ce o generaţie întreagă a fost învăţată că societatea împarte totul, ca «tătucii» dau sau iau după bunul lor plac, e deosebit de dificil să întorci totul la 180 de grade şi să le spui: «De mâine munciţi mult, mai mult decât până azi, dar pe bani mult mai puţini».

Şi-atunci unii, puţini la început, îşi iau bocceluţa şi pleacă, pleacă să caute «aur» sau, pur şi simplu, altceva. Şi ajung în societăţi normale, funcţionale, cu tradiţie, care nu acceptă compromisuri, unde poţi greşi odată, dar a doua oară nu, unde ţi se cere şi trebuie să ştii să ceri, unde concurenţa funcţionează pe toate planurile şi trebuie, mereu, să te autodepăşeşti şi să-i depăşeşti pe ceilalţi. Acolo nu ai mamă, nu ai tată, nu prea ai fraţi. Există asociaţii, există grupuri, dar, în rândul românilor există o mare, foarte mare cantitate de neîncredere. E greu de spus de unde vine, dar există. Sunt convins că toată situaţia economică şi politică din ţară au influenţa asupra acestei stări de fapt. Şi asta e unul dintre punctele esenţiale de schimbat.

Mi-aş dori să nu vorbesc, mai ales în momentul de faţă, prea mult despre politică. Dar ea este preocuparea principală a majorităţii, în acest moment, pentru că toţi avem aşteptări anormal de mari. E adevărat că, peste tot în lume, deciziile, absolut toate, se iau la nivel politic, dar mecanismele sunt total diferite afară, pentru că educaţia oamenilor şi spiritul civic este complet diferit. Nu zic că senzaţiile sau sentimentele sunt mai bune, ba din contră, peste tot lipseşte spiritul românesc, sufletul.

Dar lumea «lucrului bine făcut» e acolo şi nu la noi, la noi e lumea lui «las’ că-i bine şi aşa», sau «e bine că nu-i mai rău». Oamenii gândesc aşa pentru că de 2 milenii am fost cotropiţi şi exploataţi, toţi veneau să ia ceva, şi pentru asta trebuia, în primul rând, să manipuleze. Şi asta îmi doresc cel mai tare să dispară, manipularea, deşi este imposibil, pentru că puţini sunt conştienţi, iar manipularea este prezentă în toate momentele vieţii. Îmi doresc să-i văd pe oameni mai degajaţi şi mai visători, nu atât de crispaţi. Şi ştiu că avem un capital imens de visare şi de idei, neexploatat. Dar pentru asta trebuie să acceptam istoria, trecutul, ca trepte în evoluţie. Dacă ne cramponăm în el, ne prăbuşim, ca persoane şi ca societate umană. E absolut necesar să evoluăm de la acest nivel spre un altul, pentru că, altfel, nu avem nici o şansă. Iar natura, în măreţia ei, ne arată cât şi unde greşim. Ar trebui să fie singura voce care să se audă peste celelalte.

Reporter: Îşi doresc românii din străinătate să se întoarcă acasă?

Antoniu Nyerjak:  Eu ştiu că mulţi care sunt ca mine, plecaţi, de mai mult sau mai puţin timp, tânjesc din tot sufletul să se întoarcă la «iarba verde de acasă». Şi nicăieri nu-i aşa de verde iarba, e adevărat. Dar mai avem mult, foarte mult de lucru ca să putem realiza asta. În schimb, trebuie să exploatăm din plin această resursă imensă care este experienţa pe care am acumulat-o în străinătate. Să muncim, nu mai mult, ci mai bine. Să ducem lucrurile la capăt şi să fim mai exigenţi, faţă de noi înşine şi faţă de cei care fac ceva pentru noi.

Putem să le cerem celorlalţi să se ţină de cuvânt, de contract, doar dacă noi înşine o facem, şi asta nu doar în momentele în care suntem văzuţi, ci mai ales atunci când nu ne vede nimeni. Pentru că e cea mai mare crimă să ne minţim pe noi înşine.

E vremea să ne implicăm direct şi nemijlocit în schimbare, nu numai prin banii trimişi sau aduşi acasă, pentru că nu mai putem lăsa responsabilitatea deciziilor pe umerii altora. Am făcut-o până acum şi uite unde s-a ajuns. Dar trebuie să ne schimbăm sau să lăsăm să iasă la suprafaţă tot ceea ce este bun în noi. Nu este deloc greu să fim umani şi altruişti, fără să frizăm limitele prostiei, aşteptând o recompensă din ceruri. Dumnezeu ne recompensează şi ne pedepseşte în viaţa asta, pentru că nu avem să trăim alta. În momentul în care firul se rupe, rămâne doar amintirea a ceea ce am făcut.

Reporter: Ce vise şi idealuri aveţi?

Antoniu Nyerjak: Sunt un om simplu, pentru ca nu-mi permit complicaţii în viaţă. Mă străduiesc să-mi fac treaba aşa cum scrie la carte, oriunde aş fi. Şi-mi place punctul ăsta în care am ajuns, momentul ăsta al vieţii mele, n-aş da ziua de azi pentru cea de ieri. Ştiu că e foarte greu să-ţi vezi visurile cu ochii, dar nu e imposibil. Şi este obligatoriu să visăm.

Îmi doresc, printre altele, să desacralizăm această clasă politică. Să ştie toată lumea că sunt, cu toţii, oameni, cu aceleaşi drepturi şi obligaţii. Privilegiile vin din rezultatele bune, ale acţiunilor bune. Trebuie să evităm să-i punem pe toţi în aceeaşi oală şi să le lipim etichete, dar trebuie să le cerem, repet, să-şi respecte contractele şi să-şi asume răspunderea pentru ele. Aşa cum toţi, la rândul lor, trebuie să facă asta în viaţa de zi cu zi. Să-i iubim pe alţii şi, prin asta, să ne iubim pe noi înşine.