• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 22 Iunie 2017

Curs valutar

Euro Euro
4.5915 RON
Dolar american Dolar american
4.1096 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.2031 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4869 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Duminică , 22 Iulie , 2012

REFACEREA CONDIŢIEI UMANE ÎN IISUS HRISTOS

Părintele Dumitru Stăniloaie se ocupă de opera mântuitoare a lui Hristos în “Teologia Dogmatică Ortodoxă” (unde îi alocă două părţi, a treia şi a patra) şi în mod special în volumul “Iisus Hristos sau Restaurarea omului”. Condiţia umană, firea umană degradată, se reface prin asumarea ei în persoana divino-umană a lui Hristos, întruparea Fiului lui Dumnezeu fiind scopul intrinsec al creaţiei (I Corinteni 15, 44-49). Adam cel de pe urmă este aşteptat chiar de la începutul creaţiei, lucru hotărât de Dumnezeu din veşnicie, prin “taina cea din veac ascunsă în Dumnezeu” (Efeseni 3,9; Romani 16, 25-26; Coloseni 1, 26). Înălţarea omului la Arhetipul său nu se putea face decât prin unirea ipostatică a firii dumnezeieşti cu firea umană, prin apariţia umană istorică a lui Hristos, Logosul întrupat. În persoana Sa unică, Domnul a asumat natura umană integral, cu afecte afară de păcat, comunicându-I însuşirile dumnezeieşti în modul cel mai plenar. Actul chenozei are ca revers îndumnezeirea firii omeneşti, condiţia umană fiind refăcută în persoana şi lucrarea Mântuitorului Hristos. Îndumnezeirea nu stă într-o dilatare fizică substanţială naturii omeneşti, ci într-o purificare de patimi şi intensificare spirituală, până la măsura despătimirii şi a creşterii în iubirea de Dumnezeu şi de oameni. Pe măsura colaborării omului cu harul divin, puterile sufleteşti impregnate la Botez şi capacitate la Mirungere se activează creator şi creativ, amplificându-se din putere în putere şi din har peste har.


Angajându-ne într-un proces de colaborare teandrică, Hristos ne conduce pe fiecare în parte şi pe toţi laolaltă, ca ipostasuri restaurante ale naturii umane, spre obiectivul divin iniţial, de sacerdoţi şi îndumnezeitori ai creaţiei. Refacerea  condiţiei umane, nu înseamnă altceva decât acordarea prin jertfa personală a Domnului oferită Tatălui pe cruce, a potenţialităţii fiinţiale de îndumnezeire a întregii firi umane căzute. Actualizarea potenţialităţii de îndumnezeire ţine de înţelegerea şi asumarea personală şi comunitară a acestei jertfe, prin participarea efectivă şi afectivă la jertfa euharistică. În Sfânta Euharistie, omul dispune de disponibilitatea integrală a Domnului Iisus Hristos. Condiţia umană refăcută în Iisus Hristos, este pecetluită de plinătatea darurilor lui Dumnezeu, spre dobândirea mântuirii. “Acceptarea acestor daruri ţine de libertatea alter-ego-ului uman, libertate pe care Hristos a lăsat-o omului şi după Înălţarea Sa. Dacă ar fi continuat să stea cu mărirea trupului Său înviat printre oameni, aceştia ar fi fost obligaţi să-I recunoască Dumnezeirea, şi, în acest caz, istoria, ca arenă a vieţii de libere decizii, ar fi devenit imposibilă”
La Cincizecime se întemeiază Biserica, înţeleasă ca un miez al istoriei, în care legătura omului cu Hristos devine lucrătoare. În Biserică este vie conştiinţa prezenţei reale a lui Iisus Hristos, ea reprezentând comunitatea şi comuniunea credincioşilor din fiecare rând de oameni cu Întemeietorul ei. În Biserică, fiecare credincios trăieşte plenar în comuniune cu Hristos, prin Sfintele Taine aceasta devenind anticamera prin care omul înaintează spre Împărăţia lui Dumnezeu până la Parusie. Din această perspectivă “istoria lumii (în perspectivă creştină) e o istorie a Bisericii, care este fundamental tainic al lumii, inima universului, centrul în care se hotărăsc destinele sale”

Dacă la început lumea a fost o Biserică dăruită creatural, după pogorârea Duhului Sfânt, lumea poate redeveni Biserică prin lucrarea de restaurare a Domnului. În Raiul primordial, omul-microcosmos a fost chemat de Creatorul său în Biserica lui Dumnezeu, macro-cosmosul, la cina Domnului, euharistia fiind dată din “mâinile Tatălui ceresc”. Omul, atingându-se de păcat, a uitat să mulţumească după cuviinţă şi să înapoieze darul lui Dumnezeu prin slujirea sa sacerdotală. Finalitatea liturgică a macro-cosmosului este evidentă după Cincizecime şi în perspectiva Parusiei, Biserica preluându-l în sine şi prin om simţindu-l. Vocaţia eclesială de preot al cosmosului e redobândită de om în Hristos şi e pusă în valoare prin modul ecclesia-liturgic de existenţă în Biserică. Viaţa lumii, cu toate aspectele ei, este adusă în Biserică şi transfigurată prin cultul acesteia. Ritualurile de binecuvântare a hranei, a naturii înconjurătoare, a caselor, a lucrărilor omeneşti, a obiectelor omului, a vieţii în societate şi comunitate în întregul ei, demonstrează că toate elementele firii, cu demnităţile lor, sunt preluate în viaţa Bisericii care le sfinţeşte. Sfinţind apa, hrana, dar şi creaţiile proprii omului, cultul bizantin ortodox le reaşează pe toate acestea în realitatea lor iniţială şi adevărată, nu numai cu Dumnezeu, ci şi cu omul care e preot al creaţiei, lumea având o destinaţie eminamente liturgică.


Existenţa umană în ansamblul ei, este chemată să intre în Biserică împreună cu cosmosul cerat, pentru a deveni Biserică a lui Hristos prin prefacerea din perspective Parusiei, în veşnica Împărăţie a lui Dumnezeu, în  sensul de adunare a tuturor în jurul Sfântului Potir, a Trupului şi a Sângelui Domnului. Astfel, de la Cincizecime şi până la Parusie, suntem datori a căuta unitatea euharistică, cea care unifică în mod absolut umanitatea, ca Trup al lui Hristos.

Protos. Drd. Casian Filip, eclesiarh al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Baia Mare

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.