• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 29 Martie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Marţi , 18 Iunie , 2019

Protestul minerilor de la IPEG Maramureş. Acuză Casa de Pensii de discriminare

Peste 20 de persoane au participat la un protest inedit în faţa Casei de Pensii Maramureş. Protestatarii sunt foşti mineri care au lucrat la IPEG Maramureş şi care reclamă faptul că la ultima mărire a pensiilor de care beneficiază nu au fost luaţi în calcul pentru această mărire. Ei spun că vor pierde între 1300 şi 1500 de lei. În această situaţie sunt peste 200 de mineri maramureşeni, foşti angajaţi la IPEG, iar în ţară sunt peste 1000 de foşti mineri care au lucrat la IPEG-urile din mai multe localităţi care au avut exploatări miniere.

 

Protestatarii au fost şi la prefectul Vasile Moldovan, pentru a-i prezenta situaţia. Pe scurt, foştii ortaci spun că le este negat dreptul la recalcularea pensiilor după Legea 221/2018 pentru grupa de muncă specială pe motiv că activitatea de la IPEG nu s-ar fi desfăşurat în condiţii speciale.

Protestatarii au venit cu pancarte şi afişe în care au scris despre faptul că munca de la IPEG nu ar fi o activitate în condiţii speciale. Ei reclamă discriminarea la care sunt supuşi faţă de colegi de la Remin, de exemplu, colegi cu care au lucrat la aceleaşi fronturi, în aceeaşi mină. Unii au primit condiţii speciale, alţii nu.
Din ce au povestit protestatarii, această nedreptate a pornit de la nişte „dudui”, cum le-au numit ei, de la Casa Naţională de Pensii, care au decis fără să cunoască activitatea IPEG, că cei de aici au o muncă fără condiţii speciale. Această decizie a fost supusă atenţiei Avocatului Poporului şi au primit o confirmare că ar trebui să fie încadraţi la condiţii speciale. Dar oficialii de la Casa Naţională au atacat hotărârea Avocatului Poporului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Ca atare, Casa de Pensii Maramureş neagă dreptul de recalculare a pensiilor pentru această categorie de muncitori, de fapt, mineri. Sunt invocate L 19/2000, Legea Minelor din 20003 şi decizia 9/2019 a ÎCCJ, apărute ulterior închiderii activităţii de la IPEG Maramureş în anul 1997.
Trebuie menţionat că activitatea de la IPEG a fost şi activitate minieră în subteran. Perioada în care, cică, cei de la IPEG nu au avut activitate în subteran, în condiţii speciale, este 1990 şi 1.04.2001.
În această perioadă, cei care au lucrat la IPEG în subteran aveau aceeaşi grupă de muncă cu cei care lucrau în subteran la Remin Baia Mare. Cele două unităţi plăteau aceeaşi cotă de 35% la asigurările sociale (CAS) pentru grupa 1 subteran. Vechimea de muncă necesară pensionării din subteran a fost aceeaşi, 20 de ani, în ambele unităţi. Stagiul complet de cotizare a fost 20 de ani, la cele două unităţi. Şi de aici apar ciudăţeniile!

Legea 19/2000 nu cuprinde IPEG Maramureş deoarece această unitate îşi încetează activitatea în 1997, ca şi alte IPEG-uri din ţară.
„Oficialii de la Casa de Pensii ar trebui să ştie că odată cu apariţia L19 s-a făcut o nouă clasificare a grupelor de muncă, apărând grupa spe­cială.
În această grupă specială au trecut toţi ce aveau până atunci grupa 1 subteran, deci şi cei de la IPEG, din subteran, prin asimilare (aceiaşi muncă, în aceleaşi condiţii, cu acelaşi grad de risc profesional).
Trebuie înţeles odată pentru totdeauna că la IPEG au fost angajaţi care au lucrat în condiţii speciale. Este adevărat că la IPEG s-au desfăşurat activităţi miniere de pros­pecţiuni, pe care le făceau geologii şi care nu erau cuprinse ca activităţi în condiţii speciale, iar geologii erau în altă grupă de muncă, deşi unii făceau şi cartări în subteran.
Noi, această categorie de pensionari nu am efectuat prospecţiuni, noi am executat lucrări miniere în subteran. Cum poţi să cuprinzi într-o decizie a ÎCCJ o aşa mare porcărie şi ne­cunoaştere a legii încât să spui că activitatea minieră de exploatare sub­terană nu s-a desfăşurat în con­diţii speciale, când de fapt aceasta reprezintă activitatea de bază în unităţile miniere. Prin această decizie neroadă este anulat şi recalcularea pentru cei care au lucrat în unităţi miniere. Cu toate acestea, Casele de Pensii continuă eliberarea de decizii de pensionare cu recalcularea pensiei pe L221/2018 pentru unităţi miniere. Cei de la Casele de Pensii şi cei de aici nu au realizat că aceste condiţii speciale de muncă au fost stabilite pentru muncă în subteran, gradul de risc profesional (accidente, îmbolnăviri).
Aceste condiţii speciale au stat la baza încadrării în grupa 1 de muncă, iar mai apoi în grupa specială pentru cei care au lucrat în subteran la IPEG şi Remin. Această grupă specială ne-a permis nouă, celor care am lucrat într-un procent de minim 50% în subteran, să ne putem pensiona după o perioadă lucrată de 20 de ani în aceste condiţii şi după un stagiu de cotizare de minim 20 de ani. Mai departe, în baza acestui stagiu de cotizare ne-au fost întocmite dosarele de pensii şi elibe­rate deciziile de pensionare.
De aici încolo, toate drepturile care apar la adresa acestor categorii de pensionari, privitor la pensii sau la recalcularea pensiilor, vezi cazul 221/2018, trebuie tratate şi făcute în mod unitar, în caz contrar se ajunge la decizii nedrepte, nelegale, discriminatorii, cum este cazul nostru.
La noi apar două tipuri de discri­minări, o discriminare între angajaţii de la IPEG, pensionaţi în perioade diferite, şi cea de-a doua discri­minare, între angajaţii din subteran de la IPEG şi cei de la REMIN”, ne-a explicat Hotea Vasile, unul dintre protestatari.
Protestatarii de la Casa de Pensii Maramureş cer venirea ministrului Muncii în nord, pentru a rezolva situaţia, după ce vorbeşte cu cei afectaţi la drepturile băneşti. De asemenea, ortacii maramureşeni vor depune o sesizare la DNA cu privire la exercitarea cu rea credinţă şi în mod discriminatoriu a sarcinilor de serviciu, precum şi pentru abuz în serviciu. Protestatarii sunt nemul­ţumiţi pentru faptul că autorităţile maramureşene nu au promis că vor rezolva cererea ortacilor de a-l informa pe ministru de acţiunea lor şi de a-l aduce în nord.

Protestul se desfăşoară în fiecare zi, de la 10 la 12,
în faţa Casei de Pensii, până când ministrul Muncii va veni în Baia Mare, au spus cei 20 de protestatari.

 

Exemplu de discriminare între angajaţii IPEG

Angajat IPEG 1

A lucrat între 1977 şi 1997. A ieşit la pensie în 1997. Pensionat înainte de 1.04.2001, după un stagiu de cotizare de 20 de ani. Are drept la recalculare după L221/2018.

Angajat IPEG 2

A lucrat între 1987 şi 1997, coleg de front în această perioadă cu angajat 1 la IPEG. Între 1997 şi 2007, angajat la Remin. A ieşit la pensie în 2007, după un stagiu de cotizare de 20 de ani. Nu are dreptul de recalculare după L221/2018. Se observă că perioada comună de 10 ani a celor doi angajaţi este considerată muncă în condiţii speciale pentru angajatul 1, iar pentru angajatul 2 nu este considerată muncă specială.
 

 


„Cum poţi să cuprinzi într-o decizie a ÎCCJ o aşa mare porcărie şi ne­cunoaştere a legii încât să spui că activitatea minieră de exploatare sub­terană nu s-a desfăşurat în condiţii speciale, când de fapt aceasta reprezintă activitatea de bază în unităţile miniere. Prin această decizie neroadă este anulat şi recalcularea pentru cei care au lucrat în unităţi miniere”.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.