• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 04 Decembrie 2022

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 24 Octombrie , 2022

Proiectul și procesul Marii Uniri

Mai întâi, de ce proiectul și nu doar procesul Marii Uniri așa cum, îndeobște, se spune? Procesul, înțeles ca fenomen sau ca acțiune socială cu repere de timp și spațiu suficient de clare, este din punct de vedere epistemologic o categorie ordonatoare care încearcă să marcheze și să încadreze o realitate în evoluție.


(Continuare din numărul trecut)

În­temnițat la Seghedin pentru articole considerate antimaghiare găzduite de publicația militantă „Luceafărul”  în a cărei conducere se afla, Goga câști­gase, datorită logicii și fermității cu care își argumenta și apăra convingerile, admirația colegilor jurnaliști și chiar respectul unor oameni de cultură de alte nații trăitori în Budapesta începutului de secol XX. Relevant este conți­nutul articolului publicat în revista maghiară Vilag (și reprodus ulterior în „Luceafărul”) de către amicul lui Goga, Ady Endre, dezamăgit de gestul autorităților ungare privind întemnițarea poe­tu­lui ro­mân: „(...) îmi par mie însumi gol și becisnic, căci goală și becisnică este arena ungurească ce mi-a degradat în scârbă însufle­țirea mea. Robia lui Octavian Goga e o viață și o libertate de invidiat, pe când stirpea mea ungurească e tristețe de moarte și plictiseală”19.

Demersurile jurnalistice și scrii­to­ricești ale lui Octavian Goga s-au consumat așadar pe un teren ostil, cu asumarea pe deplin con­știentă a riscului permanent de a fi privat de libertate. N. Iorga realizează o excelentă sinteză a rolului avut de Goga în demersurile de conștientizare a românilor ardeleni cu privire la rostul și necesitatea unirii: „Întâi, în loc de a căuta rostul românilor de dincolo de Carpați în cadrele monarhiei austro-ungare, așa cum era sau așa cum unii visători voiau s-o prefacă, dl. Octavian Goga a înțe­les, a spus limpede, a susținut împotriva tuturor și cu riscul libertății sale și a întregii cariere acolo că românii nu sunt făcuți acolo pentru a trăi în cadrele unei vechi monarhii medievale, ci pentru a trăi în țara lor, viața lor liberă (...) În al doilea rând, această luptă dl. Octavian Goga nu a înțeles să o ducă numai acolo, între marginile înguste ale unei patrii provinciale, ochii lui de la început s-au întors către Țara Românească liberă, de care a rămas nedespărțit în toată acțiunea sa revoluționară. În al treilea rând, în loc să creadă că fericirea în libertate a poporului românesc se capătă printr-o aso­ciație între câțiva advocați, medici și directori de bancă, dum­­nealui a înțeles că această luptă nu se poate purta de­cât sprijinindu-se pe masele însu­flețite.
Pentru domnia-sa, țăranul din Ardeal nu a avut valoare fiindcă era țăran, ci fiindcă era românul cel mai autentic.”20

Convins, ca atâția alți slujitori ai proiectului Unirii, de corectitudinea drumului pe care trebuiau orientați românii ardeleni, Goga s-a manifestat ca slujitor și mobilizator al unui public mai larg, grație militantismului creației sale poetice. Dincolo de asta însă, asemenea lui Vasile Lucaciu, el a fost autorul unor discursuri cu caracter politico-juridic de o impresionantă rigoare.
„Chestiunea unității politice a românilor din Transilvania și Ungaria cu cei din România (scria în „La Roumanie”, nr. din nov. 1918), închegarea poporului nostru într-un singur stat în virtutea principiului naționalităților este un act de dreptate pe care istoria contemporană trebuie să-l înregistreze ca pe o consecință logică a victoriei dreptății asupra forței brutale (...), triumful cauzei noastre are o perfectă justificare morală. Cu mii de ani de durere neîntreruptă am plătit noi fericirea ce va să vie”21.

Climatul în care acționau intelectualii ardeleni angajați în lupta națională la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, caracterizat de hărțuirea permanentă a lor și a membrilor familiilor lor de către reprezentanții autorităților, înscenări de diverse tipuri, umiliri și defăimări în publicistica naționalistă maghiară din Ungaria și Transilvania, ame­nințări voalate sau directe transmise de către politicieni unguri inclusiv de la tribuna parlamentului din Budapesta, departe de a îi împinge pe aceștia spre o renun­țare la misiunea autoasumată, genera solidarizare, îmbărbătări reciproce și rafinarea tacticilor acționale. Valeriu Braniște, închis și el la Seghedin în două rânduri (1893 și 1918) pentru delict de presă, caracterizează cel mai bine crezul pe care principalele perso­nalități politice și religioase, oamenii de cultură ai Ardealului acelor vremuri, îl aveau cu privire la rolul lor în arhitectura viitoare a nației, convinși că identitatea nu poate fi prezervată dacă faptele culturale nu încorporează semne și ambiții politice: „Vremea noastă e o vreme de luptă.  Aceste zile nu au ciasuri menite pentru truda migăloasă a sporurilor încete (...) Azi sunt trebuințe de îndeplinit care chiamă, care tulbură orice inimă simțitoare. În vreme de război dascălii se ridică de la masa lor de scris, poeții se despart de musă, pictorii își aruncă penelul și păstrând în suflet visul lor, ei se înșiruie alături de oșteni pe câmpul de bătaie. Astfel e vremea noastră. Ne cere tuturor o înfrățire de forțe, o strângere a rândurilor pentru apărarea unei averi comune. Sunt zile de jertfă zilele noastre...”22.

„Zilele de jertfă”, precum cele din durata proiectului unirii, au avut oameni pe măsura lor, lucru care nu reprezintă însă o constantă în istorie. Îl considerăm pe Vasile Lucaciu una dintre cele mai complete personalități române a Transilvaniei acelor timpuri, pentru care disponibilitatea de a se jertfi în numele cauzei nației a fost consubstanțială întregii sale activi­tăți publice. Despre activitatea profesorului, preotului,  politicianului și mai târziu diplomatului Vasile Lucaciu s-a scris în timp de către un număr mare de autori, Anul Centenar aducând și câteva realizări și acțiuni inedite legate de evocarea operei și personalității acestuia23.

Un lucru asupra căruia s-a zăbovit, poate, mai puțin îl reprezintă felul în care Vasile Lucaciu a fost perceput, evaluat și în care s-a încercat contracararea efectelor dis­cursu­rilor și acțiunilor sale publice de către autoritățile statului ungar. Aici nu e vorba atât de acțiunile directe vizând compromiterea și limitarea activităților marelui tribun al unirii prin întemnițarea lui în mai multe rânduri, cât de efortul, mai subtil și mai insidios, de subminare a credibilității sale în rândul conaționalilor și a opiniei publice din Ungaria în general. Un atare demers constituia efectul lo­gic al forței persuasive excep­ționale cu care era înzestrat Lu­­caciu, datorată atât carismei, cât și acumulărilor instrumentale din zona retoricii și oratoriei pe care le-a studiat în perioada formării sale romane. Privitor la o cuvântare a lui Vasile Lucaciu, ținută la Baia Mare în cadrul unei Adunări generale a ASTREI (1903), academicianul Vasile Braniște scria în publicația Drapelul: „Poporul asculta cu aviditate... vorba românească – pe care, afară de biserică nu e prea unde... Femei și bărbați, adulți și bătrâni, ședeau pe scaune ca bătuți în cuie și trei zile nu s-ar fi ridicat de acolo, cu așa mare plăcere ascultau sunetul vorbei ro­mânești”24.

Autoritatea discursivă a preotului român (valorificată mai târziu de Regatul României în acțiunile diplomatice contextualizate procesului unirii) era privită ca un factor major de influențare a opiniei publice nu doar în ceea ce privește drepturile naționale ale românilor ardeleni, cât mai ales în direcția contestării pretinsei legitimități și corectitudini a unor acte ale guvernării, indiferent de natura lor, al căror impact viza deopotrivă toate naționalitățile din cuprinsul Ungariei. Relevantă cu privire la pericolul perceput de către guvernul ungar în acțiunile și discursurile lui Lucaciu este scrisoarea pe care premierul ungar Kallman Szell i-o trimite la 18 noiembrie 1901 tribunului român, în care acesta e amenințat astfel: „... îți vom arăta că mai tare e guvernul maghiar decât popa din Șișești. Voința noastră e să te izolăm de către poporul român și asta vom face. Cu muri chinezi voi împreuna Șișeștii și voi împiedica orice contact între d-ta și poporul român”25.

Așa se explică virulența reacțiilor presei și autorităților ungare la momentul aflării veștii că Vasile Lucaciu urmează să candideze, cu șanse reale, în colegiul Beiuș, pentru obținerea unui post de parlamentar. Apreciem ca relevant con­ținutul mai multor articole publicate de ziarul maghiar Nagyvarad, care îl vizau pe Lucaciu în contextul menționat: „Acest nume în Ungaria a devenit noțiune. El este expresia agitației naționaliste, sălbatică și plină de ură (...), de ce l-au candidat românii pe cel mai ticălos dintre ei, pe vrăjmașul poporului maghiar, al ideii de stat și al constituției maghiare, numele lui evocă sânge și moarte (...), vrea Beiușul să fie reprezentat de un trădător?”26. Adjectivele decredibilizate atribuite în presa maghiară lui Vasile Lucaciu, descris atât ca pericol la adresa relațiilor dintre români și unguri, cât și ca factor de destabilizare a unei zone care până la alegerile din 1907 nu a ridicat probleme, fiind reprezentată doar de deputați aparținând altor etnii decât cea română, aveau ca scop generarea unor emoții negative inclusiv în rândul opiniei publice românești și bararea astfel a ascensiunii politice a celui care era considerat cel mai periculos agitator al cauzei daco-românismului.


Momentul și locul în care candida Lucaciu, posibilitatea câștigării ale­ge­rilor de către acesta erau percepute, pe bună dreptate, de către autoritățile maghiare ca având o relevanță sporită pentru evoluția climatului politic și relațiile interetnice româno-maghiare din  întreaga Transilvanie. În acest sens, deputatul maghiar Halasz Ludovic făcea un apel pentru mobilizarea exemplară a ungurilor fiind convins că „dacă Lucaciu cade la Beiuș, unde sunt școli românești, o reședință episcopală română și societăți culturale românești – s-ar asigura acolo statornic și necon­diționat hegemonia maghiară (...); înfrângerea românilor la Beiuș ar potoli elanul de luptă al celorlalți candidați români”. Politicianul ungur își îndemna conaționalii să nu vadă la Beiuș o simplă luptă de partid: „implor îndeosebi pe depu­tați să se grăbească în cercul Beiuș, nu pentru sprijinirea lui Kardos Arpad (contracandidatul ungur al lui Lucaciu, n.n. I.G.), ci pentru salvarea maghiarimii.”27
Este evidentă  conștientizarea de către adversarii politici, pe de o parte a  forței simbolice pe care alegerea lui Lucaciu urma să o aibă pentru români, iar pe de altă parte a riscului ca o personalitate cu forța discursivă și disponibilitatea acțională a preotului din Șișești să-și sporească posibilitățile de exprimare și influență în întreaga Ungarie prin activism la nivel parlamentar. Victoria acestuia a produs prima fisură în dominanța politică maghiară a Bihorului. Este de menționat, de asemenea, ecoul pe care l-a avut în Regatul României succesul lui Vasile Lucaciu, Nicolae Iorga publicând în „Nea­mul românesc” două articole dedicate evenimentului („Alegerea de la Beiuș și părintele Lucaciu”28, „Învățăminte din biruința de la Beiuș”), care au ton deopotrivă constatativ și mobilizator atât pentru opinia publică din Regat, cât și pentru românii ardeleni: „românii au câștigat o mare luptă politică în părțile Beiușului și au ales acolo pentru întâiași dată după un șir lung de unguri și evrei, pe unul dintre ai lor, pe părintele Vasile Lucaciu”. Bun cunoscător al situa­ției din Transilvania, Iorga a contextualizat succesul politic ro­mâ­nesc de la Beiuș reproșând unor profesori români de la liceul din localitate că fac politică maghiară, acuzându-i totodată pe acei români cu funcții și stare aplecați către „străinisme” sau slugărnicie politică, „‹‹domnii de români›› din Beiuș și Vașcău care-și iau unguroaice de nevastă, vorbesc ungu­rește în casă și cresc serioși candidați pentru dezna­ționalizare sub ochiul zâmbitor al adminis­trației.”29

(Continuare în numărul viitor)

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.