Povestea unui jurământ care a învins destinul: trei fraţi care îşi poartă singuri de grijă

De obicei, orice poveste despre copiii orfani este povestea unor destine frânte sau învinse. Povestea fraţilor Kovacs din Baia Sprie e altfel. O dovadă că, atunci când vrei şi crezi în puterea ta de a schimba lucrurile, poţi pune un final fericit oricărei poveşti, chiar şi uneia despre trei copii orfani. Vă prezentăm destinul cutremurător şi totodată miraculos a trei copii care au făcut după moartea părinţilor un jurământ de suflet: să nu se despartă niciodată. 

Se spune că fiecare dintre noi poate spune „uite ce a făcut viaţa din mine”. Argumente ale renunţării şi dezamăgirii se găsesc întotdeauna. Si toate sunt reale, dar niciunul nu poate scuza pe de-a-ntregul decizia de renunţa. La vise, la luptă, la viaţă. Pentru ca, la finalul poveştii să nu spui „uite ce a făcut viaţa din mine, ci uite ce am făcut eu cu ceea ce mi-a oferit viaţa”.

Povestea fraţilor Kovacs din Baia Sprie nu începe ca un basm cu „a fost odată”, de fapt nici nu seamănă cu un basm. Ar fi fost doar o poveste clasică despre trei copii orfani, pierduţi prin orfelinate şi cu şanse extrem de mici de a rămâne şi a deveni Oameni. Numai că n-a fost aşa. După moartea mamei lor, anul trecut, cei trei fraţi au avut curajul şi puterea de a decide să-şi ia soarta în propriile mâini, sprijiniţi de rude. Atunci, fratele cel mare a jurat că va face tot posibilul pentru a nu fi despărţiţi. Și a făcut.

Personajele principale din această poveste, Tibi, Rudi şi Zsolt au ajuns să se descurce singuri, zi de zi, mai bine decât mulţi dintre noi, au reuşit să îmbine şcoala, sportul şi viaţa de adult cu foarte mult succes. Fiind singuri şi reuşind să fie stăpâni pe situaţie prin diverse regulamente impuse chiar de ei şi pe care le respectă cu stricteţe.

Pe cei trei fraţi i-am găsit, cu greu, în Baia Sprie, orfani de ambii părinţi şi care la o vârstă poate prea fragedă au învăţat să se descurce singuri cu ajutor din partea unchiului lor, care le este şi tutore. Aceasta este familia Kovacs, formată din Tibi, în vârstă de 13 ani, Rudi, 14 şi cel mai mare dintre ei Zsolt.

Din păcate unchiul lor, Andrei Săsăran, nu poate să stea în permanenţă cu copiii din cauză că bunica lor este paralizată parţial. Tatăl copiilor a decedat în 2010, iar mama acestora, anul trecut. După aceste evenimente nefericite, unchiul copiilor, fratele din partea mamei, s-a luptat cu birocraţia pentru ca aceşti copii să nu fie despărţiţi. „După decesul mamei, cei de la Serviciul Social au spus că au un loc pentru unul din copii în Braşov, pentru altul în Alba Iulia şi nu am putut lăsa ca acest lucru să se întâmple. M-am luptat să îi iau sub tutela mea şi am reuşit.”

Am fost să vedem cum se descurcă aceşti copii, fiind singuri şi întâmplător ne-am întâlnit şi cu unchiul acestora. Am găsit casa într-o ordine perfectă, cei trei fraţi au un program de curăţenie după care se ghidează şi îşi împart îndatoririle zilnice, aspiratul, spălatul hainelor, a vaselor etc. Se descurcă cum pot şi datorită multor oameni cu suflete mari, care au fost impresionaţi de povestea lor şi mai ales de responsabilitatea şi demnitatea cu care îşi poartă destinul. Astfel au reuşit să îşi asigure un trai decent. Conform lui Andrei Săsăran, tutorele copiilor „nu ne-am fi descurcat fără ajutoarele pe care le-am primit, atât din ţară, cât şi din străinătate. Izolaţia care o vedeţi pe casă este datorită unor austrieci care ne-au ajutat cu scârţul şi pe care eu personal l-am pus.”

De la maşina de spălat, la frigider şi cuptor cu microunde au venit ca ajutoare din partea asociaţiei Serviciul de Ajutor Maltez în România.

„Au venit ajutoare din toată ţara, mai ales alimente, la un moment dat, ca acestea să nu se strice am preferat să le împărţim pe la alte familii sărace din Baia Sprie.”

Atât Tibi, cât şi Rudi, şi-au ascuns problemele în schi fond şi biatlon, primul fiind Tibi, cel mai mic dintre fraţi care are şi cele mai multe premii şi recunoaşteri la acest sport. „Am ajuns să practic acest sport mai ales pentru condiţiile care sunt oferite în cantonamente, însă am ajuns să iubesc schiul, iar anul viitor voi participa la concursul pentru lotul naţional.” Rudi, la fel ca fratele lui mai mic, va participa la concursul pentru lotul naţional, însă în această toamnă, ambii sunt campioni naţionali la biathlon şi schi fond.

Am fost curioşi să vedem cum arată o zi din viaţa copiilor. Într-o perioadă tulbure din viaţa oricărui copil, cum e adolescenţa, cei trei îşi respectă programul şi responsabilităţile, chiar dacă nu sunt „mânaţi de la spate” de cineva. Toţi cei trei fraţi îşi încep ziua prin a merge la şcoală, unde nu au absenţe nemotivate, merg de bună voie, fără a-i împinge cineva de la spate, merg pentru că sunt conştienţi că trebuie să înveţe, au note bune, exceptând cele câteva materii. Pentru acestea au însă cursuri, marţea şi joia, alături de maltezi, care îi ajută cu temele şi lecţiile. După şcoală merg la un restaurant din oraş unde au primit din partea proprietarului o masă caldă în fiecare zi, însă copiii nu uită nici de bunica lor, la care merg pentru a face de mâncare.

„Mergem la ea aproape zilnic, ne învaţă să facem de mâncare, ne spune ce ingrediente să folosim şi o mai ajutăm prin casă cu ce are nevoie”. Odată ajunşi acasă, verifică lista cu sarcini dacă au de făcut ceva, lemnele pentru sobă le crapă fratele cel mai mare, Zsolt, care se ocupă de treburile mai serioase de prin casă: „eu aprind focul în sobă după ce am crăpat lemnele, tot eu mă ocup şi de maşina de spălat pentru a fi sigur că nu o stricăm.”

Zsolt, cel mai mare dintre fraţi, a insistat să fie nedespărţiţi, cei trei fiind în permanenţă împreună. Și-a asumat rolul de mamă şi de tată de la o vârstă la care mulţi dintre noi suntem încă atât de dependenţi de ajutorul părinţilor.

De curând a fost ziua unuia dintre fraţi şi, pentru prima dată de când sunt, şi-au serbat ziua de naştere. „Nu ne-am mai ţinut zilele de naştere şi nici un altfel de sărbătoare, fie ea pascală sau Crăciun. Am mai mâncat o singură dată în viaţa mea tort, la nouă ani, când o vecină ne-a adus o bucată”, a spus Rudi, fratele mijlociu.

I-am întrebat pe fiecare din ei ce îşi doreşte cel mai mult, acum în prag de Paşte. Tibi, cel mai mic dintre cei trei, a spus că nu are ce să îşi dorească mai mult decât ce are în acest moment, este fericit şi în afară de sănătate pentru toată lumea nu doreşte altceva. Ceilalţi doi şi-ar dori să aibă internet şi casa în care stau să fie gata, o parte din acoperişul casei mai trebuie renovat. Acum locuiesc într-o singură cameră unde au un pat suprapus şi o canapea pentru a putea dormi, iar bucătăria este renovată din fosta prispă a casei. Nişte dorinţe foarte mature pentru o vârstă la care orice tânăr şi-ar dori gadget-uri, haine de firmă sau măcar dulciuri.

Aşa cum nu începe cu „a fost odată”, povestea fraţilor Kovacs nu se încheie nici cu „am încălecat pe-o şa”. Pentru că este o poveste reală, care, în prag de sărbători ne poate aminti tuturor că se poate şi altfel. Că putem rescrie finalul oricărei poveşti prin solidaritate şi încredere. Iar la finalul poveştii vom putea să nu spunem „uite ce a făcut viaţa din mine”, ci „uite ce am făcut eu cu ceea ce mi-a oferit viaţa”.

Cei care doresc să îi ajute pe aceşti trei fraţi, care au rămas orfani la vârste atât de fragede, o pot face sunând la numerele de telefon 0740.499.594, sau la adresa Baia Sprie, jud. Maramures, strada Luncii, nr. 27 A, sau la sediul GAZETEI.