Periferie băimăreană (1936?). Marcel Olinescu (1896-1992)

Artist complex (gravor, pictor, sculptor, poet), Marcel Olinescu s-a născut într-o familie de intelectuali din nordul Moldovei, la Dorohoi, în anul 1896, şi a încetat din viaţă la Bucureşti, în 1992. După absolvirea liceului, la Botoşani, s-a înscris la Şcoala de Arte Frumoase din Iaşi unde, între anii 1919-1921, a studiat sculptura cu profesorul Ion Mateescu. Şi-a continuat studiile la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti (1922-1923) sub îndrumarea sculptorului Dimitrie Paciurea.
După absolvire, o perioadă (1923-1937) a funcţionat ca profesor de desen la Brad, Botoşani, Arad şi Bucureşti. La Baia Mare i s-a consemnat prezenţa în mai multe rânduri (1920, 1928, 1930, 1936, 1953). Prima sa expoziţie personală a fost deschisă la Bucureşti, în 1925, după care a organizat expoziţii perso­nale la Arad, Botoşani, Baia Mare, Deva, Câmpulung şi din nou la Bucureşti.
A expus în mai multe rânduri la Saloanele Oficiale din Bu­cu­reşti şi la numeroase expo­ziţii din străinătate: Beijing (1956), Buenos-Aires (1957), Moscova, Stockholm şi Riga (1959), la Bienala de la Veneţia (1960), Geneva, Cairo, Viena (1961), Tel-Aviv (1962), Havana (1973), Berlin (1975), Praga, Plovdiv, Sofia şi Budapesta (1976).

I s-au organizat expoziţii retrospective la Bucureşti, în 1967 şi 1977. A fost distins cu nume­roa­se premii şi distincţii pentru gravură şi cu Marele premiu al Concursului de pictură şi grafică Voroneţiana (1977). Pe lângă activitatea artistică, Marcel Olinescu a avut o prodigioasă activitate ca poet (debut în revista Hyperion din Cluj, 1937), ziarist (redactor la ziarul Ştirea din Arad, 1933-1937) şi folclorist (în echipele de cercetare sociologică organizate de Dimitrie Gusti, 1935-1936), iar în 1944 a publicat volumul Mitologie românească, o interesantă sinteză a mitologiei române, ilustrată cu propriile desene şi xilogravuri.

Lucrarea Periferie băimăreană, realizată de Marcel Olinescu într-u­nul din stagiile băimărene, probabil în 1936, este o achiziţie relativ recentă a muzeului nostru (2012). În imaginea plastică, (ulei pe carton, 51x70 cm, inv. nr. 3873), este reprezentat un peisaj scăldat de lumina puternică a unei zile de vară la amiază, în care se disting mai multe elemente: un grup mic de case şi câteva acareturi specifice zonei
periferiei băimărene, un gard de lemn care delimitează proprie­tăţile, un grup compact de arbori a căror coroane împreunate protejează zona limitrofă împotriva razelor solare puternice din perioada estivală, câteva dealuri profilate în fundal şi trei gâşte care animă colţul din dreapta-jos a imaginii.

Datorită redării parţiale a clădirii situate în partea stângă şi a ieşirii din cadrul tabloului prin partea dreaptă a drumului care traversează ascendent partea inferioară a spaţiului plastic, se poate afirma că din punct de vedere al organizării, compoziţia este deschisă pe cele două direcţii laterale (stânga-dreapta), ceea ce generează şi sensul de „citire” al lucrării de la stânga spre dreapta, pe trei trasee „desenate” de dispunerea pe orizontală a clădirilor, linia sinuoasă a gardului şi direcțiile uşor ascendente ale căilor de acces.

Structura compoziţiei este dominată de poziţionarea clădirilor pe întreg traseul medianei orizontale a tabloului, elemente care se constituie în principala masă compoziţională a lucrării şi care, din punct de vedere al mişcării, ne definesc şi ne relevă o compoziţie statică cu mai multe centre de interes dar şi cu elemente menite să dinamizeze structura ansamblului. Principalele centre de interes din acest re­gistru sunt: corpul clădirii din stânga ima­ginii, pictat în albastru, cuptorul situat aproape de centrul geometric al spaţiului plastic, redat în galben, şi clădirea din partea dreaptă, colorată în portocaliu. O altă masă compoziţională cu importanţă majoră în alcătuirea structurii ansamblului este acea suprafaţă compactă de culoare verde generată de reprezentarea unită şi unitară a coroa­nelor grupului de arbori ce se situează în zona centrală de deasupra medianei orizontale a tabloului. Disp­une­rea şi structurarea acestei forme compacte continuă în sens descendent linia dată de coama dealului din partea stângă şi gene­rează o linie compoziţională de importanţă majoră în economia ansamblului care echilibrează imaginea plastică şi susţine centrul de interes din partea dreaptă (casa portocalie).
Practic, linia ascen­dentă a drumului şi cea descendentă, evidenţiată anterior, formea­ză împreună cu latura stângă a tabloului, luată ca bază, un triunghi isoscel răsturnat spre dreapta. Figura geometrică poziţio­nată astfel, subliniază şi defineşte prin formă, caracterul şi însuşirea specifică și pre­dominantă a periferiei, aceea a termi­nării, a încheierii gradate, treptate a spaţiului intravilan. Pictorul creează astfel o benefică şi inspirată relaţie între formă şi conţinut cu rol definitoriu şi de susţinere a semanticii imaginii plastice.

Principalele elemente folosite de pictor cu rol vădit de dinamizare a structurii interne a compoziţiei sunt trunchiurile arborilor situate în centrul imaginii care se constituie în vectori de direcţie oblici şi curbi, dispuşi pe mici trasee când ascendente, când des­cen­dente. Acestea, împreună cu oblicele de la acoperişurile „în două ape” a caselor, cu coamele do­moale ale fragmentelor de deal vizibile în fundal, cu traseul curbiliniu al gardului împrejmuitor şi cu ritmul creat prin dispunerea celor trei gâşte situate în dreapta-jos, întregesc subansamblul dina­mic al structurii spaţiului plastic şi animă tabloul care devine mai vivant.

Cromatica lucrării a fost şi ea bine aleasă şi adecvată subiectului. Marcel Olinescu a ales, cum era şi firesc, o dominantă cro­matică în nuanţări de verde care ajung treptat, prin amestecuri succesive cu galben, la verde-gălbui şi în cealaltă direcţie (în spectru), prin amestecuri cu albastru, la verde-albăstrui. Aceste frumoase nuanţări, obţi­nute de pictor prin amestecuri pigmentare pe paletă, se poziţio­nează, în marea lor majoritate, într-un registru valoric deschis, situat deasupra medianei. Aceste tonalităţi cromatice deschise gradat înspre alb, domină suprafaţa picturii şi definesc ansamblul din punct de vedere valoric ca fiind unul deschis, solar. Pictorul a folosit şi culori mai închise. Ele sunt prezente în tablou pe suprafeţe mai puţin întinse cu rol important de accente valorice care, prin întindere şi poziţionare, creează interesante ritmuri plastice, importante în orchestrarea ansamblului compoziţional. Culorile principale (galben, roşu, albastru) au fost şi ele folosite, dar pictorul a evitat deliberat utilizarea lor în tente pure, saturate, şi drept urmare au fost evidenţiate în pigmentaţii tulburate prin amestec cu alb, soluţie aleasă de Marcel Olinescu pentru a nu tulbura armonia întregului.
Un rol important în orchestraţia croma­tică a picturii îl are, de asemenea, violetul care susţine şi potenţează tentele de galben şi galben-verzui. El este prezent în frumoase grizări şi variate tonalităţi, fiind folosit cu precădere la redarea acoperişurilor. Oran­jul, prezent şi el în lucrare, încheie şirul culorilor secundare (verde, violet, oranj), pentru a întregi o schemă cromatică complexă în care sunt prezente cele trei perechi fundamentale de culori complementare (roşu-verde, oranj-albastru, galben-violet). Toate aceste asocieri cromati­ce armonice sunt susţinute de virtuţile expresive ale tuşelor, de preferinţă scurte, folosite cu măiestrie de pictor pentru a crea vibraţii picturale menite să încânte privirile iubitorilor de frumuseţi picturale.
Periferie băimăreană, este oferta muzeului nostru pentru vizitatorii din luna mai a acestui an, care dincolo de prezentare şi ana­liză este şi o invitaţie: bucuraţi-vă de pictură şi de vara care va veni în curând!