Ordinul Cavalerilor Marmațieni

Am înscris pe lista cu prieteni pe toți cei care iubesc Maramureșul, locurile sale pline de cântec, oamenii de ispravă din acest colț de Românie, unde se agață în cui harta țării. Vorbele lor frumoase, metaforele meșteșugite, aplauzele entuziaste trimise spre noi m-au încurajat, mi-au dat puteri să calc mai departe prin brazdele reavăne ale acestor veacuri ce ne-au fost date drept zestre de Cel de Sus. Ca maramureșean, mă simt mai acasă oriunde m-aș afla.

Domnul academician Alexandru Surdu face parte din oamenii pe care îi am la suflet de multă vreme. L-am salutat și l-am ascultat la noi acasă, şi nu numai, și m-am putut convinge cât de pu­t­ernic bate inima lui de șagunist sadea pentru întinderile  pline de rouă, bogăție și legendă  dintre  Iza și Mara, cu miresme inconfun­dabile, cu legendele dezlipite dintre file atinse de mitologie, de vraja turlelor de biserică  fără egal, înso­țite de șoapte vibrante, de neuitat.

Scriu aceste însemnări cu gândul la Domnia Sa, având în fața ochi­lor ținuta sa voievodală, înnobilată de chipiul aristocratic de care nu se desparte niciodată. Doresc a consemna evenimentul editorial recent, pe care ni-l procură cu gândul la noi, cei din Maramureș, ca un gest deschis către țară. Car­tea, scoasă de Editura Ardealul, se  numește Ordinul cavalerilor mar­ma­ţieni și însu­mează o seamă de studii furnizate de contactul nemijlocit cu locurile unde s-au ivit pe lume un Dragoș  mândru ca un soare, un Bogdan, ctitor de țară, un Pintea, viteaz cum alt pe lume nu-i, cu dorința de a atinge cu fruntea lor cerul aruncat ca un ștergar de borangic, țâșnit dinspre Țara Oașului și lăsat să fâlfâie în voie către Pasul Prislopului și încă mai departe. Descoperi, în răsfoirea cărții de față, trudnice eforturi pentru a cunoaște documente de rezonanță aparte în geografia și istoria Maramureșului, pagini de mare frumusețe și trăiri adânci ale localnicilor, pe care soarta i-a chemat să-și orânduiască existența sub vremuri ce vin de departe.

Titlul cărții dezvăluie o realitate care se desenează doar sub privi­rile celor în stare să țină în mâini documentul autentic, informația atinsă de colbul istoriei și, prin aceasta, amenințată de riscul rămânerii sub lacătele încifrării. Domnul academician s-a lăsat atras de miresmele aparte ale hrisoavelor tainice, în scorbura cărora clipesc misterios adevăruri mitice. Ne sunt semnalate lucrări născute din cercetarea cu creionul în mână a acelor lucrări de referință, în măsură să ne deschidă ochii asupra realităților ce ne-au însemnat și vizibilizat existența. Este rostit cu voce tare numele unor neosteniți cercetători  care, prin strădaniile lor, ne pun în cunoștință de cauză, cu alfabetul pregătit să releve cine am fost și de unde ne tragem. Din înaltul unei catedre situate la nivelul sufletului, ne sunt descifrate lecții despre trecutul îndepărtat și ni se propune o dreaptă înțelegere și o bună în­credințare memoriei a unor fapte incontestabile. Există în Vișeu Sediul Cavalerilor Marmațieni. De câțiva ani, la sugestia  academicianului Ionel-Valentin Vlad, fost președinte al Academiei Române, a luat ființă, cu câțiva ani în urmă, Asociația Bogdan Dragoș  a urmașilor nobilimii românești din Maramureș. Pentru că despre ei este vorba, despre descendenții nobiliari ai unor personalități poli­tice, religioase, culturale și știin­țifice din Maramureșul istoric. Se constituie din mers o bibliotecă dedicată acestui înălțător subiect. E cazul să așezăm la loc de cinste  volumele  Ioan Cavaler de Pușcariu - „Date privitoare la familiile nobile române, apărute la sfârșitul secolului al XIX -lea”, Ioan Mihaly de Apșa - „Diplome maramureșene  din sec. XIV și XV”, apărut în 1900, respectiv Alexandru Fili­pașcu - „Enciclopedia Familiilor Nobile Maramureșene de origine română”, tipărită recent de Ion și Livia Piso. Cartea are 635 de pagini și face referințe rezumative la 458 de familii nobile din Mara­mureșul istoric. Aflăm, unii dintre noi știam asta, că Alexandru Fili­pașcu a fost primar al orașului Sighet în perioada interbelică, tatăl doamnei Livia Piso, descendent al Familiei Filipciuc de Dolha și Petrova, profesor și cercetător ves­tit. Regretatul academician Ionel-Valentin Vlad era descendent direct, după mamă, al familiei nobiliare Timiș de Borșa și mai de departe, după tată, al familiei nobiliare Vlad de Săliștea de Sus, cu vechime atestată de la 1456, res­pectiv 1468. Vechile Diplome Maramureșene  relevă că familia Timiș de Borșa „descinde din Nan, fiul lui Hotico de Vișeu, nepotul lui Ștefan, voievod de Maramureș, fiul lui Iuga, fratele lui Bogdan, voievodul Moldovei”... Ni se vorbește în legătură cu subiectul de față că există 458 de familii nobiliare în Marmația și peste 150 de ramuri ale acestora, în fapt peste 600 de familii, dintre care majoritatea au descendenți în Maramu­reșul de nord.

Un loc aparte, de reală emoție și incontestabilă proprietate educa­tivă, îl reprezintă paginile consacrate de domnul Alexandru Surdu unui alt monument mara­mureșean: Codicele de la Ieud. Cu autoritatea-i recunoscută, domnul academician întoarce subiectul pe toate părțile, dezvăluind, milime­tric, valoarea acestuia, greutatea sa ca document bisericesc, eforturile făcute de-a lungul timpului pentru a fi examinat, catalogat și păstrat. Este un tratament aproape chirurgical, cu rostul de a nu lăsa detaliile să încețoșeze cota lui de valoare și interes.
Personal, rămân o dată în plus dator domnului Alexandru Surdu pentru dragostea neclintită față de Maramureș  și maramureșeni. Și înțeleg, mai bine, acea spusă des­cinzând din Rebreanu: „Tradiția este merindea sufletului”

„Personal, rămân o dată în plus dator domnului Alexandru Surdu pentru dragostea neclintită față de Maramureș  și maramureșeni. Și înțeleg, mai bine, acea spusă descinzând din Rebreanu: «Tradiția este merindea sufletului»”.
Nicolae Bud