• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 21 Mai 2019

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 10 Decembrie , 2018

Omul căruia plantele cu țepi i-au prelungit viața. Gabor Szabo - „Părintele cactușilor din România”

Se spune că omul modern de astăzi duce lipsă, în primul rând, de iubire și de sens. De aceea, „bolnavi” de atâtea lipsuri, oamenii de azi uită să râdă, să se bucure, să… trăiască, transformându-se într-un soi de „roboți”, de „morți vii” pe care nu-i emoționează mai nimic. Și da, îmbătrânim cu adevărat doar atunci când ne pierdem puterea de a ne mira, de a cerceta sau a zâmbi, din tot sufletul, ca și în copilărie.

De aceea, la prima vedere, Gabor Szabo pare un „copil bătrân”. Pentru că privirea lui senină și albastră păstrează ceva din curiozitatea unui copil, iar zâmbetul cald și sincer pare a unui prunc care se bucură de toate lucrurile mărunte și frumoase pe care i le oferă viața. Deși are 82 de ani, pentru el, vârsta e simplu număr prin care contabilizează experiențe, amintiri și, mai ales, pasiuni, iar marea lui pasiune sunt cactușii. De fapt, Gabor Szabo este unul dintre „părinții” cactușilor din România, unul dintre primii colecționari din țara noastră. Iar în timp, cactușii au trecut de la statutul de simplă pasiune, devenind un stil de viață. Tocmai de aceea, povestea lui este o adevărată lecție de viață. Gabor Szabo este un pensionar atipic, vesel, luminos, curios și plin de viață. Are un adevărat cult pentru prietenie, așa că, la cei 82 de ani pe care îi are l-am întâlnit la 400 km depărtare de casă.
Plecase cu 10 zile în urmă, cu un rucsac imens în spate, iar acum era în Baia Mare, unde a venit să-și viziteze prietenii care-i împărtăşesc pasiunea pentru cactuși. Am profitat de ocazie să ne spună „ca la spovedanie” toate gre­șelile, dar și rețetele de succes în materie de cactuși. Urmează o poveste deosebită despre un om deosebit care mărturisește că dragostea pentru cactuși i-a prelungit viața.
„M-am născut la Arad, în 1936, am 82 de ani. Am crescut la Oradea iar după război am ajuns la Cluj unde am absolvit liceul și facultatea. M-am căsătorit, iar soția fiind din Săcele – Brașov m-am mutat acolo, unde am lucrat ca inginer constructor. Sunt pensionar din 1996. Latura mea tehnică s-a potrivit perfect cu pasiunea pentru cactuși, deoarece cactușii nu se ceartă cu nimeni.
Din 1945 am locuit la Cluj și vizitam frecvent Grădina Botanică pentru că iubeam florile. În 1954, familia mea a construit o casă pe aceeași stradă cu Grădina Botanică, puțin mai sus, deci vizitele mele aici erau și mai dese. Dar cu toate acestea, cactușii nu mi-au atras atenția până în 1964. Atunci am avut o boală la plămâni și am fost trimis la un centru de recuperare lângă Brașov, iar de acolo am fost într-o excursie la Castelul Bran. Ei bine, acolo am văzut un cactus Opuntia, simplu, dar mare, de vreo trei metri, care era plin de flori galbene. Atunci m-am îndrăgostit de cactuși! După ce m-am întors de la Castelul Bran mi
s-a aprins dorința să îngrijesc și eu cactuși. Așa că am încercat să-i caut, dar în 1964 nu prea erau cactuși la noi. Mergeam pe străzile Clujului și mă uitam la ferestrele oamenilor, iar unde vedeam câte un cactus în geam, băteam la ușă și îi rugam pe proprietari să-mi dea și mie un pui sau un lăstar. Habar nu aveam ce denumire aveau. Unii îmi dădeau, iar alții mă alungau. La finalul facultății reușisem să-mi adun o colecție de 20 de cactuși.
Când m-am mutat în Brașov mi-am dus și cactușii cu mine. M-am căsătorit, ni s-au născut un băiat și o fată, iar soția mea era profesoară în Săcele, lângă Brașov. Am lucrat ca inginer constructor la Institutul «Pro­iect» Brașov. Ne-am cumpărat o casă la Săcele pe care am pus-o la punct în 1976. Nu aveam mai mult de 30 de cactuși, pentru că nu prea aveai atunci de unde să-i procuri.
În anii ’60, la Grădina Botanică din Cluj erau puțini cactuși, iar cel care se ocupa de ei nu știa mare lucru. Le oferea căldură și îi uda, dar nu știa mai nimic, pentru că serele s-au făcut în ’62 și tot atunci au primit din mai multe țări plante, dar fără prea multe informații privind întreținerea lor.
În acei ani nu existau în România infor­mații despre îngrijirea cactușilor, așa că pot să spun că i-am crescut experimental. Abia prin 1975 a apărut prima carte despre cactuși în Ungaria, pe care mi-am procurat-o, și așa am început să mă do­cumentez. Din ’64 și până în ’75 nu am avut prea mulți cactuși, aveam în jur de 40 maxim, pe care de obicei îi pierdeam iarna, pentru că nu aveam condiții să-i păstrez cum trebuia în anotimpul rece. Dar nu am renunțat. Iarna îmi mureau, iar din primăvară încercam să-mi fac rost de alții. În Brașov nu erau colecționari de cactuși, așa că am început să-i caut prin țară. În 1978 mi-am construit sera, și tot de atunci mi-am mărit colecția, pentru că am început să procur semințe. Dar până în 1989 am avut maxim 50 de ghivece. După ieșirea din comunism am putut vizita Ungaria și practic de atunci a început să-mi crească colecția și să-mi dezvolt și mai mult cunoștințele în do­me­niu. Pot să spun că am vizitat aproa­pe toate colecțiile de care am auzit.
În anii când am început, erau maxim 5 colecționari în toată țara, de care știam, dar care nu aveau legături unii cu alții.
L-am găsit pe doctorul Vișinescu de la București, care reușise să-și facă o colecție mare încă dinaintea Răz­boiului. Mi-a zis despre el cineva la care i-am bătut la geam să-mi dea un pui de cactus, așa că l-am căutat la București. Am fost foarte apropiat de doctorul Viși­nescu și încet-încet am cunoscut și alți colec­ționari. Am învățat de la fiecare câte ceva, am fost atent și am «furat meseria».
Nu știu cu ce-s deosebiți cactușii, pur și simplu te atrag. Este la fel cum nu poate nimeni explica de ce îl atrage o femeie și alta nu. Dar pe lângă faptul că pe unii îi atrag, iar pe alții nu, în România este o superstiție proastă care spune că cine are cactuși nu-și mărită fata, și poate și din această cauză mulți s-au ferit să-i în­grijească.
Cactușii nu-ți fac rău, nici măcar nu te înțeapă dacă te obișnuiești să-i mani­pulezi. E greu să spun ce cactuși îmi plac, dar îi prefer pe cei cu țepii mari și cu flori mari.
Am început să îmbătrânesc și mi-am dat seama că mi-e greu cu plantele mari, așa că anul trecut, prietenii mei din Baia Mare au adus o jumătate de remorcă de cactuși de la mine, pe care i-au împărțit între ei. Colecția mea a avut 1.500 de ghivece, iar acum am circa 700.
În spatele casei de la Săcele, cu orientare spre sud, mi-am făcut sera cu geamuri care se pot demonta. Dar vara scot cactușii în curte, pe rafturi, ca să poată sta la soare. Iarna îmi țin cactușii în pod, pentru că încă din anii ’70 am reușit să-mi fac rost de polistiren expandat și mi-am izolat un spațiu special pentru ei. Iarna au foarte puțină lumină, și îi încălzesc cu radiator electric. Mă costă însă mult mai puțin decât dacă aș încălzi o seră pe timp de iarnă, sau să încălzesc o cameră cu gaz.
Nu am refuzat niciodată niciun cactus, însă au fost foarte mulți pe care mi i-am dorit. Dar și acum sunt mulți cactuși pe care nu poți să-i găsești.
De greșit, am greșit de foarte multe ori, dar am învățat pe propria piele. De exemplu, mi-am pus cactușii lângă perete la soare, iar ca să nu-i plouă, i-am acoperit cu sticlă, așa că s-au fiert la soare și i-am pierdut pe toți. Dar am luat-o de la început. Chiar acum scriu o carte despre îngrijirea cactușilor, numai din propria experiență, pe care sper să o termin până la primăvară. Altă dată am ascultat de sfatul că «lama cu care se taie cactusul se dezinfectează cu al­cool» și folosind o sticluță mică pe care am desfăcut-o de nenumărate ori,
m-am trezit că eu «dezinfectam» lama cu apă chioară, pentru că tot alcoolul se evaporase. Iar în felul acesta am infectat și alți cactuși. Așa că cel mai sigur este să dezinfectezi cuțitul cu flacără și să îl cureți cu o lamă. Dar până să ajung la flacără, mulți ani am greșit. Fiecare învață pe pielea lui.
Altă dată, văzusem că cineva ținea cactuși într-o peșteră, unde era tempe­ratura constantă. M-am dus acasă și
mi-am pus cactușii în pivniță, și pe toți i-am pierdut pentru că nu am ținut cont de umezeală. Eu aveam condens pe pereți din cauză că pânza freatică este foarte aproape. Umiditatea care este perfectă pentru zarzavaturi nu este însă bună și în cazul cactușilor. În acel moment m-am oprit pentru câteva luni, până mi-am îmbogățit cunoștințele, până am cunoscut și alți colecționari, și abia apoi m-am reapucat de cactuși fără să mai dau greș pe timp de iarnă.

Cactușii sunt «copiii mei spinoși», iar cei care iubesc aceste plante știu la ce mă refer. Nu este unul mai frumos sau mai urât, doar că unii au o floare de 30 de centimetri iar alții de 5 milimetri. Dar toți sunt cactuși, toți sunt copiii noștri.
Cactusul pe care l-am așteptat cel mai mult este Obregonia Denegrii, pe care mi l-am dorit din 1978 și pe care l-am obținut abia acum.
Nu am întâlnit colecționari de cactuși ai căror copii să le ducă mai departe pasiu­nea și colecția. Poate există, dar eu nu i-am întâlnit. Probabil și în cazul meu, după ce voi pleca, întreaga colec­ție se va împărți între colec­țio­narii de cactuși, care vor avea grijă pe mai depar­te de plantele care îmi sunt atât de dragi.
Mie nu-mi plac cactușii altoiți, dar știu că uneori ești obligat să-i altoiești pentru a salva o plantă. Semințele le adun doar pentru a le da prietenilor mei să le semene ei.
Există hărți cu zonele de unde provin cactușii pentru a se stabili solul de care au nevoie. Dar eu nu fac științific compoziția solului pentru cactuși. Eu folosesc nisip spălat cum se folosește în construcții, granulație 2 – 3 mm, pentru că altfel, dacă are și partea prea măruntă, praful se cimentează. De asemenea, pietriș între 5 mm și un 10 mm. Nisipul și pietrișul ajută să se elimine surplusul de apă din ghiveci. Rețeta mea este următoarea: amestec în cantități egale pământ pentru flori cu pământ agricol care nu este prea fertil. În amestecul meu pentru cactuși am 70% pământ din cele două tipuri, iar restul este nisip 20% și pietriș 10%.
Mai mult rău le faci cactușilor udându-i în plus, decât să le dai mai puțină apă.
Nu diferă cu nimic colecțiile pe care le-am văzut când am început să adun cactuși față de cele de acum. Se diferențiază doar stilul colecțio­narului. Am ajuns să îmi dau seama de persona­litatea omului în funcție de felul cum își îngrijește colecția, în funcție de cum aranjează ghivecele și dacă plantele sunt chinuite etc.
Este o întreagă discuție despre mate­rialul și forma ghivecelor, dar eu am ajuns la concluzia că cele pătrate din plastic sunt cele mai bune, pentru că sunt fel de fel de dimensiuni și le poți aranja fără să ai pierderi de spațiu.
Cum mi-am ferit cactușii de paraziți? La Oradea era fabrică de Sinoratox, un insecticid puternic, dar nu mai este. Am dat cu Sinoratox și nu am avut probleme. Acum stropesc primăvara și toamna cu ce găsesc în magazine, și în felul acesta îmi protejez plantele. Dacă apare ciupercă sau mucegai, cel mai bun dezinfectant este o soluție diluată, puțin colorată, de permanganat de potasiu. Dar și razele soarelui dezinfectează extrem de bine în astfel de situații.
Dar ca să nu ajungi la astfel de pro­bleme, când amesteci pământul trebuie să ai grijă să nu ai părți vegetale. Pământul trebuie ori fiert în vase mari, ori băgat la microunde, ori la cuptor la temperatură mare. Când îl pui în saci, nu strică să amesteci acest pământ cu fungicid și insecticid. Dar este foarte important ca după ce ai dezinfectat pământul la căldură, să nu îl folosești timp de 6 luni, pentru că în acest fel se dezvoltă bacteriile benefice de care au nevoie plantele să trăiască. Altfel, pământul are efectul pietrișului de râu și nu îi oferă plantei nimic bun.
În momentul de față lucrez la o carte despre cactuși, am 550 de pagini bătute la mașină, dar tehnoredactată, cartea nu va avea atâtea pagini. Am dezvoltat o structură pe care am scris-o prin anii ’70, când am cuprins în 84 de pagini tot ce știam la acea vreme despre cactuși. Deja am vreo 19 dosare pe care încă le completez. Sunt deja scrise pe calculator 200 de pagini, iar în această iarnă sper să termin lucrarea.
Trebuie știut că omul nu ajunge să aibă infecții de la cactuși. Doctorul Viși­nes­cu era dermatolog și mi-a spus că s-au făcut studii și experimente și s-a de­mons­trat acest lucru. Chiar dacă te în­țepi și s-a rupt vârful, simți că ai acel vârf sub piele, dar niciodată nu se infectează. Scoți vârful și gata. Eu ni­ciodată nu am avut infecție din cauza cactușilor.

Un mesaj pentru cei cărora li se pare interesantă această pasiune? Este foarte important să ai o pasiune, că altfel după ce te pensionezi te ra­­molești. Am văzut oameni care după ce intră în pensie și mai ales dacă stau la bloc, preferă să dea 10 lei și nici măcar la cumpărături nu merg. Omul fără ocupație și fără o pasiune devine un «mort-viu», un «mort pe picioare». Nu mă refer aici să aibă pasiune pentru cactuși, ci orice fel de pasiune. Am cunoscut un profesor care colecționa creioane și chibrituri. În momentul în care ai o pasiune ai și prieteni și ai cu cine discuta. În mod sigur, în cazul meu cactușii mi-au prelungit viața, pentru că mi-au oferit ocazia să am și la bătrânețe ce să învăț. Am 82 de ani, nu spun că nu sunt oameni și mai în vârstă mai bine decât mine, dar pe mine nu mă doare nimic. De 10 zile am plecat de acasă cu un rucsac în spate să-mi vizitez prietenii și așa am ajuns și în Baia Mare. În anii ’50 am făcut orientare turistică și apoi alpinism, dar am făcut mișcare tot timpul. E drept că acum simt că obosesc și mă lasă mai repede genunchii, dar am 82 de ani, așa că nu mă plâng”, ne-a spus Gabor Szabo.

 

 

„Încet-încet am cunoscut și alți colec­ționari. Am învățat de la fiecare câte ceva, am fost atent și am «furat meseria». Nu știu cu ce-s deosebiți cactușii, pur și simplu te atrag. Este la fel cum nu poate nimeni explica de ce îl atrage o femeie și alta nu. Dar pe lângă faptul că pe unii îi atrag, iar pe alții nu, în România este o superstiție proastă care spune că cine are cactuși nu-și mărită fata, și poate și din această cauză mulți s-au ferit să-i îngrijească”.
Gabor Szabo

Comentariile celorlalți

stela andreiescu pe 16.12.2018 la 14:17
iubesc cactusii mai mult decat orice planta! Sufar cand, cate unul mi se usuca! Am avut multi, de dferite specii, dar i-am pierdut!

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.