• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 24 Noiembrie 2020

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Marţi , 13 Martie , 2012

O viață pe strunele fericirii

Maria și Constantin Berințan sunt un cuplu de aur. Și la propriu și la figurat. Împlinesc 50 de ani de căsnicie care, pentru ei, au fost sinonim cu iubirea, înțelegerea, fericirea. El are 71 de ani, iar ea are 64 de ani. Au trecut prin greutăți, necazuri multe, dar, fiind împreună, nu s-au poticnit și n-au renunțat niciodată. Și-au dat unul altuia putere și speranță. Iar astăzi, spun că mai au o singură dorință și rugăciune pentru Dumnezeu: să treacă în lumea cealaltă tot împreună, pentru că n-ar putea trăi unul fără celălalt. Povestea lor de iubire și de viață începe cu „a fost odată”. Au fost odată doi tineri care s-au iubit și care au iubit aceleași lucruri: muzica: „După ce ne-am căsătorit am făcut amândoi Școala Populară de Artă. Am studiat trei ani, iar în timpul școlii am fost în turnee cu Angela Buciu, Titus Perșe și ceilalți artiști. Apoi au venit copiii pe lume și pentru că trebuia să facem ceva din ce să trăim ne-am decis să mergem să cântăm la nunți. Dintre concerte pot aminti cel de la Sala de Operă din Cluj, la al VIII-lea Congres al PCR am luat premiul I”.

 
Pe atunci nunțile durau două zile, duminica și luni: mireasa avea o petrecere duminică, iar luni era petrecere la mire. Muzicanții trebuiau să asigure atmosfera și la mire și la mireasă. Soții Berințan povestesc că: „Tinerii se cununau duminică la Biserică după care invitații mergeau la mireasă acasă. Toată lumea se simțea bine, jucau, mâncau și beau, se juca dansul miresei. Petrecerea ținea până după miezul nopții. Oamenii mergeau și se culcau, iar a doua zi la 10 dimineață toată lumea se adunau la petrecerea mirelui. Iar petrecerea la mire ținea până marți dimineață. De multe ori nici nu apucam să dormim, că petrecerile se țineau lanț. Pe atunci, oamenii mergeau la nuntă cu coșarga cu prăjituri și cu horincă. Darul pentru miri consta dintr-o farfurie cu o lingură și o furculiță, sau o farfurie cu cireșe dacă nunta era pe vremea cireșelor, o oală, sau un material de o haină, sau o cămașă etc”. Doamna Berințan era solistă, iar soțul ei cânta la taragot. Orchestra era formată din 5 persoane: doi „suflători”, doi acordioniști și contrabas. Iar mulțumirea cea mai mare a cântăreților era că toată lumea se simțea bine: „Pe muzica noastră toată lumea se simțea bine. Nu cred să fie cineva din sat care să spună că nu le-a plăcut pe petreceri făceam. O dovadă că făceam treabă de calitate era că aveam atâtea cereri încât nu puteam să le facem față. Erau multe, dar dacă luam arvon nu ne puteam angaja că mergem la alții. Fiecare își plătea muzica, atât mirele, cât și mireasa. Pe atunci erau rare și radiourile, așa că mai venea câte un bătrân și-mi cerea să-i cânt câte o doină. Nu vă puteți imagina ce bucuroși erau. Soțului meu îi băgau bani în tolcerul de la taragot”. Cum reușeau cei doi să „acopere” un cort imens fără microfon și fără sonorizare? Maria Berințan spune că: „Norocul meu era că am fost înzestrată cu voce puternică. Profesoara mea îmi spunea mereu că aș fi bună la operă. Dar mie mi-a plăcut muzica populară. Nunțile se făceau în cort, iar eu trebuia să acopăr cu vocea orchestra, dar și zgomotul de fundal de la sutele de oameni care erau adunați la nuntă. Dar făceam față cu succes fără microfon. La mireasă era muzică cu vioara, dar la mire era muzică tare, când suflătorii trebuiau să dea ce-i mai bun din ei. Plus că pe atunci muzicanții trebuiau să cânte non-stop, că nu puteau fi pauze cum sunt acum cu CD-uri. Muzica mergea într-una. Chiar și când era răspunsul se cânta muzică de masă, doine. Formația se numea „Maria și Frații Berințan”. Cei doi soți știau să facă atmosferă: „Știam că din moment ce urcăm pe scenă noi suntem răspunzători de toată treaba și de petrecere”. De-a lungul vremii au avut parte și de întâmplări amuzante: „De exemplu, după daruri începea jocul, iar unii luau la dans și soțiile altora. Dar unii nu știau de distracție și se supărau dacă le juca cineva nevasta. De asemenea, când cântau „Frații Berințan” toate socăcițele se adunau cu mâncarea cea mai bună să-i cuprindă. De multe ori îi chemau deoparte să le dea de mâncare și de băut numai să le joace. Atâta le erau de dragi, că erau cei mai frumoși bărbați”. Pe scenă, cei doi soți au învățat să zâmbească și să fie binedispuși în ciuda problemelor. Și nu au avut puține: „Dar de-a lungul vieții am avut și necazuri. Băiatul cel mare, era handbalist și a fost omorât la Cluj. L-a urmărit cineva că avea bani și l-a ucis. Erau trei, doi au murit pe loc, iar celălalt a ajuns la spital. Și pentru că cineva a vrut să șteargă urmele,    l-au omorât în spital și pe al treilea. Așa că am rămas fără să știm ce s-a întâmplat. Nu pot descrie prin ce am trecut, dar prin viață e musai să treci peste tot ce-ți dă Dumnezeu”.Soții Berințan nu au făcut o echipă numai pe scenă, ci și în viața de zi cu zi: în gospodărie, pe câmp. Maria Berințan spune că și-a ajutat soțul la orice muncă, de la coasă, la făcut scânduri. Care-i secretul unei vieți atât de pline și de frumoase? Înțelegerea și iubire! Cei doi soți împlinesc 50 de ani de căsnicie anul viitor, dar spun că dacă ar fi s-o ia de la capăt, s-ar alege tot unul pe celălalt: „Anul viitor împlinim 50 de ani de căsnicie, dar dacă ar fi, am lua-o exact așa de la început. O familie fericită este bazată de dragoste și înțelegere. De fiecare dată am discutat când am avut ceva de făcut și am ales soluția cea mai bună”.
 
După Revoluție, cei doi și-au încheiat cariera artistică, au continuat însă să-și cânte propria poveste, pe strunele vieții, o poveste cu final fericit: „Concluzia este că viața este foarte frumoasă pentru cine știe s-o trăiască. Iar viața în doi este cea mai frumoasă. Nu avem niciun regret! Noi chiar am spus că ne dorim să ne ia Dumnezeu deodată, că nu aș putea trăi fără el, iar el fără mine. De exemplu, soțul meu a fost foarte bolnav acum doi ani, dar l-am încurajat și i-am spus că-l iubesc și și-a revenit. Doctorița s-a mirat cum și-a revenit, că a spus că alții nu se vindecă în spital. Dar ca și iubirea nu-i nimic. Dacă ești stresat, te îmbolnăvești sau nu mai poți să te vindeci, dar când vezi că celălalt are nevoie de tine și te susține, prinzi curaj. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate, că ne înțelegem și-i totul bine!”

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.