O jumătate de secol de experienţă, muncă şi pasiune

Alexandru Vari sau Baciul Sandu cum îl ştiu dumbrăvicenii coase de mai bine de o jumătate de secol, de când era copil. Şi de atunci, a cusut câte ceva pentru aproape fiecare familie din sat, dar şi din localităţile învecinate.

Coase de o jumătate de secol şi a făcut haine pentru câteva sate întregi. Alexandru Vari sau Baciul Sandu din Dumbrăviţa este unul dintre cei mai pricepuţi meşteri din zonă. A învăţat să coase de mic, iar apoi a transformat asta în meserie şi artă: „Am învăţat de mic copil să cos cu maşina. Mama mea a avut maşină şi, încet, tot am învăţat. Am avut şi surori, dar cu 11 ani mai mici. Eu eram cel mai mare şi mama se baza pe mine. Am tot învăţat şi tot învaţă omul cât trăieşte. Aveam 14-15 ani când mi-a ieşit prima haină”. Pe atunci, pânza era ţesută, aşa că a învăţat şi el să toarcă şi să ţeasă la război: „Pânza era ţesută. Pânza o făceau femeile, dar şi acolo m-am băgat. Am ştiut lucra şi la război, am şi tors”.

Primul costum popular de la A la Z     l-a făcut la 20 de ani: „L-am făcut când aveam către 20 de ani. Mi-am făcut cămaşă, eu am cusut-o. La 25 de ani m-am căsătorit, dar şi înainte coseam pantaloni şi căbaturi la fete”.

Pe atunci mai erau croitori în sat, aşa că, dumbrăvicenilor nu li s-a părut ciudat că un bărbat ţese şi coase mai bine decât o femeie: „nu, că erau croitori destui şi la noi în sat care făceau cioareci. La noi pieptarul e negru, din postav. Costumul e compus din cămaşă, cioareci, vesta e neagră, cu nasturi, are 5 nasturi pe o parte”. Deşi pare greu de crezut, Baciul Sandu ştie să coase inclusiv clopuri: „De cusut nu le-am cusut, dar am împletit zeci. Nu unul-două-trei, zeci. Împleteam mergând cu vacile, când eram copil. Opinci n-am făcut, tătuca făcea şi opinci. Am făcut ciorapi, mănuşi. Cipcă n-am făcut, dar în rest am făcut de toate”.

Alexandru Vari spune că nu s-a îmbogăţit din cusut că „n-a luat pielea de pe om niciodată”. De multe ori a lucrat pe gratis, dar întotdeauna a făcut-o cu plăcere: „Nu m-am îmbogăţit din asta, că am făcut şi pentru noi, pentru casă şi pentru apropiaţi gratis, mai demult se făceau un fel de flanele, era un material mai gros, făceam scurte, verde sau albastru, cu buzunare întoarse frumos. Erau frumoase, mergeau cu ele la joc, erau nealcoşi. Apoi, după ce au crescut feciorii, cum vădeau câte ceva, îmi spuneau şi le făceam.

Apoi veneau oamenii: „fă şi la ai mei că îi la modă” şi mi-a fost drag şi le-am făcut. Îmi desenau şi aşa le-o făceam”.

De 50 de ani se poate spune că a făcut haine pentru un sat întreg: „Mare lucru dacă n-am făcut şi în acest sat la toată casa haine. Am îmbrăcat cojoace, pe imitaţie, pe piele. Am făcut de nou. Am făcut şi căbaturi mari”. 

Cea mai mare satisfacţie? „Lucrul. Mie mi-a fost tare dragă meseria asta”, răspunde sincer Baciul Sandu.

„Am lucrat la CAP vreo 7 ani, apoi m-am angajat în ’70 la şcoală, om de serviciu, şi am stat până în ’73. Apoi am rămas acolo. Dar şi înainte lucram la fântâni. Săpam fântâni la oameni. În ’72 am făcut casa, apoi am mers în probă la croitorie. Dar nu mi-a plăcut. Şi am rămas acasă, am lucrat la fântâni. Mi-am cumpărat mobilă, am terminat casa şi apoi m-am angajat la UMR. Acolo am lucrat 21 de ani. Şi de acolo am rămas în pensie”.

Alexandru Vari