Martor al masacrului de la Timişoara

Sigheteanul Florian Antoniu Tiberiu s-a numărat printre primii morţi ai Revoluţiei. Era student la Timişoara şi, în 17 decembrie 1989 a fost împuşcat în cap. Focul a fost deschis dinspre o coloană militară. Trupul, în care mai pâlpâia viaţa, a fost dus la Crematoriul „Cenuşa” şi ars. Atunci, alături de el se afla şi băimăreanul Sebi Văleanu, care a scăpat ca prin minune de moarte. Poate pentru ca acel carnagiu de atunci să nu fie uitat. Sebi Văleanu povesteşte cum a trăit Revoluţia din Timişoara, cum a scăpat de moarte şi de ce iubeşte libertatea. 

Rep.: Dumneavoastră aţi fost martor la moartea lui Florian Antoniu Tiberiu. Povestiţi-ne cum aţi ajuns la Revoluţia din Timişoara?

Sebi Văleanu: Eram student la Timişoara. Şi Florian era tot student, noi am fost şi la liceu colegi, la „Dragoş Vodă”. Povestea a început lângă casa lui Tökes, acolo era staţie de tramvai. Când m-am întors la Sighet, colonelul Medruţ era şeful securităţii, m-a întrebat dacă am fost la Revoluţie şi mi-a arătat o poză cu mine pe tramvai, făcută în 15. În 19 am fost deja acasă, la Sighet. Povestea a început acolo în 15. Eu am auzit primele focuri în 16, se zicea că numai în 17 s-a tras, eu am auzit şi în 16 focuri. În 17 seara era în cămin cu Florian şi am vrut să ne alăturăm manifestanţilor. Şi ne-am dus, pe aleea dintre cămine mai erau câţiva manifestanţi şi pe bulevardul care mergea spre Giroc erau militari. Studenţii au început să arunce în militari cu ce aveau, sticle, pietre. Plutonul s-a oprit şi a început să tragă spre noi. Eu m-am aruncat după un pom, Florian era împuşcat în trei locuri, i-a împuşcat pe mai mulţi colegi. L-am luat pe Florian, erau nişte arabi care aveau maşină, şi l-au dus pe braţe până acolo şi, împreună cu alţi răniţi, l-au dus la spital. Nu era încă mort. Au spus că l-au dus la Spitalul Judeţean, de atunci nu l-am mai văzut niciodată. S-a numărat printre cei care au fost duşi la Crematoriul Cenuşa.

Rep.: Ce aţi simţit, fiind în bătaia puştii?

Sebi Văleanu: Nu te gândeşti, dacă te-ai gândi, nu te-ai duce, probabil. Nu mai stai să judeci logic.

Rep.: Ce v-a determinat să ieşiţi în stradă?

Sebi Văleanu: Am vrut mai multă libertate. Nu eram atinşi de foame, noi n-am stat la cozi, noi am ieşit pentru libertate. În Timişoara lumea a ieşit efectiv în stradă pentru asta şi ei au tras în noi şi ne-au ucis. Pe Calea Girocului i-au spintecat burta unei femei gravide, apoi au împuşcat-o. Am văzut nişte scene dintr-astea, cu împuşcat copiii, i-au împuşcat în cap.

Rep.: În 18 de ce v-aţi întors acasă?

Sebi Văleanu: S-au închis căminele, n-am mai avut unde sta. În 19, Timişoara era oraş liber. Practic, eu am stat în Timişoara în perioada cea mai grea, în 15-18.

Rep.: Cum v-au marcat momentele de la Revoluţie?

Sebi Văleanu: Foarte mult. Ani de zile plângeam, nu mi-am putut continua facultatea.

Rep.: Aţi avut probleme cu Securitatea?

Sebi Văleanu: În 19, când am ajuns la Sighet, m-a aşteptat o maşină de la Securitate în gară, m-au dus acasă, au zis că am domiciliul forţat, să nu stau la geam, să nu răspund la telefon, că vor veni să mă ducă la puşcărie. După o oră şi ceva a venit maşina şi m-a dus la Securitate. Acolo m-au anchetat. Atunci am văzut ce înseamnă tortura prin înec pe care o practică CIA cu teroriştii al-Qaeda: te lega de scaun, te întorcea pe spate, îţi punea un prosop pe faţă şi-ţi turna apă. Nu mai puteai respira, respirai apă, aveai senzaţia că te îneci. Vroiau să vadă ce-am făcut: am făcut ce-a făcut toată lumea. A doua zi dimineaţa m-au lăsat acasă. Acum câţiva ani am vorbit cu fostul şef al Securităţii, a zis că eram pregătiţi pentru Aiud. Dacă nu pica Ceauşescu, ne dădeau vreo 20 de ani, exact ca şi deţinuţilor politici.    

Rep.: Cum vedeţi Revoluţia după 25 de ani şi sacrificiul tinerilor de atunci?

Sebi Vălean: A meritat sacrificiul, avem libertate. A meritat. Se poate mai bine, să nu fie atâta nedreptate, să nu fie două Românii, a celor săraci şi a celor bogaţi? Da. Dar de meritat, a meritat.

Rep.: Ce aţi făcut în momentele acelea de maximă tensiune, v-aţi rugat?

Sebi Vălean: Da. Şi în Timişoara am fost la catedrală. Eu m-am dus apoi în parc, era o plasă pe o bancă şi în momentul acela au venit şi i-au împuşcat pe cei din grupul în care eram. A fost o chestiune de 30 de secunde. M-a ferit Dumnezeu. Şi atunci, şi pe calea Girocului. Acum mă arată cu degetul că am transport gratuit şi scutire de impozit ca şi revoluţionar. Eu nu m-am dus acolo să mor cu gândul că n-oi plăti impozitul. 

Singurul erou martir al Revoluţiei din Sighet

Obiectele de îmbrăcăminte consemnate în procesul-verbal, referitor la cadavrul neidentificat, de sex masculin, cu numărul de ordine 52 au fost recunoscute de mama victimei Florian Antoniu-Tiberiu, student la Institutul Politehnic Timişoara. Florian Margareta, domiciliată în Sighetu Marmaţiei, a fost anunţată de colegii fiului despre cele întâmplate, dar în 19 decembrie 1989 nu i s-a permis accesul în morgă.

Ulterior a reclamat dispariţia la organele judiciare. În procesul-verbal nr. 74109/09.03.1990, întocmit de Serviciul judiciar Timiş al M.I. se consemnează printre altele:

„În data de 19.12.1989, petenta Florian Margareta, s-a prezentat la Spitalul Judeţean, neputând pătrunde la morgă, pentru identificarea cadavrului.

În data de 12 ianuarie 1990, prezentându-se la Institutul de medicină legală – Laboratorul exterior Timişoara, loc în care a consultat rapoartele medico-legale, din conţinutul cărora nu a reuşit să identifice cadavrul fiului său. Din cuprinsul actelor de cercetare existente în dosar, respectiv declaraţiile studentului Berci Vasile, Gyenge Zoltan-Iosif, Aiman Abdallah rezultă că în seara zilei de 17.12.1989, studentul Florian Antoniu-Tiberiu a fost împuşcat în gât de către un grup de militari, care au deschis foc în faţa căminului C7 din Complexul Studenţesc, fiind imediat transportat la Spitalul Judeţean de către dr. Nihal Hello cu autoturismul 12-TM-710, împreună cu alţi 2 studenţi împuşcaţi în acelaşi timp în faţa căminului C7.

Florian Antoniu-Tiberiu a fost îmbrăcat în momentul transportului şi internării la spital în vestă de culoare albastru închis, tricotat de mână, geacă de culoare neagră subţire, pantalon de stofă de culoare închisă, bocanci de culoare deschisă, cu şiret.

Semnalmente: înălţime 1,78 m, constituţie atletică, păr şaten deschis, tuns normal, ochi căprui, nas potrivit, gura mijlocie, purta mustaţă tunsă până la comisura gurii.

Faţă de cele de mai sus, propun eliberarea certificatului de deces familiei decedatului, respectiv mamei acestuia, Florian Margareta.”

„Pe aleea dintre cămine mai erau câţiva manifestanţi şi pe bulevardul care mergea spre Giroc erau militari. Studenţii au început să arunce în militari cu ce aveau, sticle, pietre. Plutonul s-a oprit şi a început să tragă spre noi. Eu m-am aruncat după un pom, Florian era împuşcat în trei locuri, i-a împuşcat pe mai mulţi colegi. L-am luat pe Florian, erau nişte arabi care aveau maşină, şi l-au dus pe braţe până acolo şi, împreună cu alţi răniţi, l-au dus la spital. Nu era încă mort. Au spus că l-au dus la Spitalul Judeţean, de atunci nu l-am mai văzut niciodată. S-a numărat printre cei care au fost duşi la Crematoriul Cenuşa”.