• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 25 Septembrie 2020

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 21 August , 2020

Maramureșul din dreapta Tisei (azi, Ucraina), în vâltoarea diplomatică a Tratatului de pace de la Trianon (4 iunie 1920)

Țara Maramureșului, indiferent că s-a numit voievodat și, apoi, comitat, a evoluat de-a lungul timpului ca un întreg indisolubil. La sfârșitul primului război mondial (1914 - 1918), în noul context istorico-politic creat, maramureșenii de pe cele două maluri ale Tisei au ales să se unească cu țara-mamă, integrându-se firesc, de facto și de jure, Regatului România.

 

La apelul Consiliului Na­țional Român Comitatens din Maramureș, lansat în data de 11 no­iembrie 1918, purtând semnătura a 17 fruntași români, în ziua de 22 noiembrie 1918, în Piața Centrală din orașul reședință de comitat atunci - Sighet - s-au adunat între 5.000 - 6.000 de români de pe cuprinsul întregului Maramureș, care au hotărât unirea cu Regatul România; totodată aceștia și-au desemnat o parte din delegații cu credențional, adică acreditați să voteze și să decidă în numele celor care i-au ales.
Tot acum, pe drapelul tricolor românesc, confecționat ad-hoc, în fața mulțimii adunate și a preotului Simion Balea, Dr. Vasile Chindriș - președintele Consiliului Național Român Comitatens Maramureș, a depus jurământul față de Regatul România preluând, mai întâi, simbolic și, apoi efectiv, puterea. La această mare adunare națională a participat și o mulțime de români maramureșeni din dreapta Tisei, care au venit în peste 50 de căruțe, iar parte dintre ei pe jos, pentru a-și exprima voința de a se uni cu țara-mamă România.

La Alba-Iulia, în 1 Decembrie 1918, în contextul desfășurării Marii Uniri, lângă una din cele patru tribune de la care se predica mulțimii Unirea, a avut loc și acel faimos incident istoric, când maramureșenii s-au scandalizat și au protestat împotriva devizei „De la Nistru pân’ la Tisa!”, iar episcopul ortodox Miron Cristea, aflat la tribună, i-a asigurat pe cei nemulțumiți, că în Maramureș granița va fi până peste Tisa.
Între 2 decembrie 1918 și 4 aprilie 1920, rolul de guvern provizoriu în Transilvania a fost exercitat de către Consiliul Dirigent de la Sibiu, care a decretat reorganizarea administrativă a teritoriilor intracarpatice unite cu Regatul România. În noua paradigmă administrativă românească a fost numit, în Maramureș, primul prefect român, în persoana Dr. Vasile Chiroiu, în numele Consiliului Dirigent de la Sibiu. Tot atunci au fost numiți ca înalți funcționari administrativi, peste plasele din dreapta Tisei, următorii: Dr. Iosif Rednic - prim pretor al plasei Taras, Ludovic Dan - prim pretor al plasei Hust, Emeric Balasz - prim pretor al plasei Teceu și Ștefan Tivadar - prim pretor al plasei Rahău.

Percepută ca un întreg, de-a lungul istoriei sale, Țara Maramureșul a reînceput să funcționeze cât se poate de firesc, în mod unitar administrativ, după preluarea jude­țului de către statul român, iar alegerile parlamentare din luna noiembrie 1919 și-au configurat reprezentativitatea prin organizarea de circumscripții de o parte și de alta a Tisei, așa cum o cerea realitatea administrativă din teren. La acel scrutin, pentru Adunarea Deputaților (2 - 4. XI.1919) unele circumscripții au arondat localități și teritorii care se întindeau atât în dreapta râului, cât și în stânga acestuia, fiind aleși în primul Parlament al Regatului România, ca deputați, pe circumscripții, următorii: Vasile Pop - Rahău, Iosif Pop - Câmpulung, Teodor Bocotei - Teceu, Oreste Ilniţchi - Hust, Dr. Vasile Lucaciu - Sighet. Pe de altă parte, la alegerile pentru Senat (10 - 11. XI.1919), cetățenii români, etnici români, dar și ruteni, din dreapta Tisei, și-au desemnat următorii senatori: Dr. Iosef Pop senior - Teceu, Dr. Victor Ioanes - Câmpulung și Ilarie Boroș - Sighet.

În urma scrutinului din 2, 3 și 4 noiembrie 1919, în județul Mara­mureș au fost declarați ca deputați, nouă fruntași ai luptei naționale. Între aceștia, în cea de-a doua circumscripție electorală a județului (după Sighet), la Vișeul de Sus a fost ales Dr. Găvrilă Iuga, cu ocazia primelor alegeri electorale libere, organizate în contextul noului stat - România Mare, pentru primul parlament al României reîntregite.
Ajuns la București, maramure­șeanul Găvrilă Iuga a înțeles repede să își urmeze menirea, fiind convins că nici tributul de sânge plătit pe front de către întreg poporul român, pentru reîntregirea națională, nici genialul moment istoric al Măritei Adunări Naționale de la 1 Decembrie 1918, de la Alba-Iulia și nici chiar eliberarea Maramureșului cu arma în mână, cu prețul a cinci morți, în campania din iarna începutului de an 1919, nu constituiau argumente suficiente în fața lumii, pentru păstrarea Maramureșului integral la România Mare.
Așa cum rezultă din analiza pașa­portului său diplomatic nr. 301541, între 16 ianuarie 1920 și 18 martie același an, Găvrilă Iuga a deținut demnitatea de „consilier tehnic pe lângă Delegațiunea română, la Conferința Păcii”, de la Paris.

Răstimpul de două luni de zile petrecut la Paris, în miezul Areopa­gului european, dar și mondial, l-a confirmat pe ilustrul om politic ca pe un lider incontestabil al dele­gației române; el pornind de la statutul de reprezentant al de­putaților și senatorilor aleși în cele trei județe nord-vestice ale țării, res­pectiv Maramureșul, Ugocea și Sătmarul.

În aceste rânduri lapidare despre un moment de apogeu din viața lui Găvrilă Iuga, din anumite rațiuni conjuncturale, voi face referință doar la unul dintre documentele reprezentative care i-au creat aură și prestigiu. Este vorba despre un memoriu informativ, înaintat la 9 decembrie 1919, primului ministru al României, Alexandru Vaida Voevod (1 Decembrie 1919 - 13 mar­tie 1920). Așadar, la nici mă­car o lună după ce a călcat pragul Parlamentului României, în „Casa Țării” - cum se dezmierdau ei, numind această instituție, aleșii celor trei județe au prezentat principalele urgențe ale Maramu­reșului. Dintru început documentul precizează că granițele stabilite „în luna iunie 1919 de către Comandamentul Trupelor Române de comun acord (s.l.n. I.G.) cu Comandamentul Trupelor Ceho-Slovace” au fost corecte și în con­co­rdanță cu interesele celor două părți. Mai mult decât atât, în textul documentului se mai arată că această „rugăminte” a lor cores­punde interesului local, interesului întregii Românii și, chiar, „interesului întregului Neam Românesc”.
Ca un strigăt de alarmă și de disperare istorică, neprețuitul document avertizează că dacă acea linie demarcațională fixată în luna iunie 1919 nu s-ar menține, atunci perspectivele ar deveni sumbre, în special pentru teritoriul de refe­rință, dar și pentru statul român. În acest sens, se rezumă, în conținutul a 18 puncte ceea ce „s-ar putea pierde”, cu consecințe imprevi­zibile.

În acest context să mai amintesc și Declarația de fidelitate față de Regatul România a deputatului de Hust (azi, Ucraina), Oreste Ilniţ­chi, etnic rutean, din 13 decembrie 1919. Între altele, acesta declara: „Suntem încredințați din partea alegătorilor noștri ruteni a exprima sentimentele de nemărginită mulțumire și loialitate Majestății Sale, regelui Ferdinand (aplauze prelungite) și toată recunoștința Consiliului Dirigent pentru res­pectarea atât de corectă a dreptului minorităților cu ocaziunea alegerilor (aplauze).
Poporul rutean din Maramureș, de când există, prima dată acum, la aceste alegeri și-a putut manifesta liber voința și-a putut alege reprezentanții săi (aplauze).
Avem toată încrederea că Parlamentul român va respecta totdeauna principiile democratice și va aduce legi bune și folositoare pentru toți cetățenii care ajung între granițele României Mari (aplauze).
Poporul rutean din părțile Mara­mureșului dorește și cere să se ia toate măsurile necesare pentru a fi anexat definitiv, conform liniei demarcaționale de azi, pentru totdeauna, la România Mare (aplauze prelungite și repetate)”.

Toate cele enumerate mai sus, des­prinse dintr-un evantai mult mai generos de argumente, pledează pentru recunoașterea statutului de cetățeni români pentru conaționalii noștri din dreapta Tisei, etnici români, care nu s-au numit niciodată pe sine decât cu etnonimul de „român”.
Este un fapt nefiresc și un paradox grav al istoriei ca un număr de deputați și senatori, aleși de către cetățeni ai unui stat (atunci Regatul România), în virtutea unor documente de cetățenie eliberate, etnicii români, dar și ruteni să elaboreze și să voteze legi întemeietoare pentru statul român, iar cei care i-au trimis în Parlament, să fie dele­gitimați ulterior, de către conjuncturi istorice nefavorabile, prin urmașii lor.
În felul acesta, noi cei de astăzi, parcă am da crezare celor care au blasfemiat respectivul tratat, parcă am rămâne tributari unui anumit pluralism al memoriei, certificând indirect și astuțios acele asumpții cum că tratatul semnat în „la banlieue parisienne”, la mărginimea Parisului, ar fi oarecum lipsit de însemnătate.
Cu siguranță că năzuința românilor și a rutenilor din partea dreaptă a Tisei de după primul război mondial nu își găsește locul în mințile și viziunea diplomatică a zilelor noastre, dar oare ne putem permite, noi, urmașii lor, „să-i judecăm”, ba mai mult, să le anulăm idealurile pentru care ei au luptat, s-au jertfit și pe care ei chiar le-au realizat?!
Știut fiind faptul că în Tratatul de pace de la Trianon nu s-au folosit niciodată termenii de Transilvania și Maramureș, să precizez, totuși, că în Secțiunea a IV a, art. 48 se prevedea, în mod lapidar: „Statul Ceho-Slovac, care va cuprinde te­ritoriul autonom al Rutenilor de la Sudul Carpaților”.

Soarta românilor din dreapta Tisei a fost „pecetluită” în mai multe documente diplomatice ulterioare Marelui Război, între care, desigur, cel mai important este Tra­tatul de pace de la Trianon (4 iunie 1920). Acest document diplomatic a fost ratificat de către Corpurile Legiuitoare ale României - Senatul (17 august 1920) și, respectiv, Camera Deputaților (20 august 1920), fiind apoi sancționat, la 30 august 1920 și de către regele Ferdinand I. La 14 noiembrie 1920 el a fost acceptat și de către Adunarea Națională a Ungariei, intrând în vigoare abia la 26 iulie 1921, după ce între timp, a fost consacrat și de către celelalte puteri semnatare.
Pe cât de impetuos a fost războiul și pe cât de imprevizibilă s-a dovedit a deveni așa-zisa gripă spaniolă, care bântuia deja lumea, pe atât de meandrată și de încâlcită s-a dovedit a fi pacea care tocmai debuta. În Parlamentul de la Budapesta Mihaly Karolyi, unul dintre cei „patru conți ai politicii ungare”, rostea cu amărăciune, în 16 noiembrie 1919, că „am pierdut războiul, acum e de văzut cum să facem să nu pierdem și pacea!”
Onorându-l prin a-i invoca numele de trei ori, în cuvântarea sa, Tache Ionescu, ministrul de externe al țării, în ședința Senatului Ro­mâniei, din 17 august 1920, în care se ratifica Tratatul de pace de la Trianon, între multele detalii refe­ritoare la problema Maramu­reșului, mai spunea despre Dr. Gheorghe Bilașcu, întemeietorul învăță­mântului superior stomatologic românesc: „Voi vorbi însă ceva mai mult în chestia Maramu­reșului. Eu am pentru d. dr. Bilașcu o mare admirație și o sinceră prie­tenie. D-sa este un om de știință care, părăsind o situație mare la Budapesta, a primit să vină la Cluj și a făcut prin aceasta mari sacrificii.
Frontiera Maramureșului este aceea pe care am pus-o noi în tra­tatul de alianță de la 1916. În această privință Congresul de la Paris a primit întocmai frontiera din tratat, afară de o bucată de la apus de Sighet și ne-a mai privat astfel de două comune”.

 

 

„Suntem încredințați din partea alegătorilor noștri ruteni a exprima sentimentele de nemărginită mulțumire și loialitate Majestății Sale, regelui Ferdinand (aplauze prelungite) și toată recunoștința Consiliului Dirigent pentru respectarea atât de corectă a dreptului minorităților cu ocaziunea alegerilor (aplauze). Poporul rutean din Maramureș, de când există, prima dată acum, la aceste alegeri și-a putut manifesta liber voința și-a putut alege reprezentanții săi (aplauze)”.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.