• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 29 Martie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 4 Septembrie , 2015

„Lotul Vişovan” - primii deţinuţi politici din Maramureş s-au întors în închisoare

În vara anului 1948, închisoarea de la Sighetu Marmaţiei a devenit închisoare politică, prin încarcerarea unui lot de 18 elevi şi studenţi, numiţi ulterior „lotul Vişovan”. Pentru iubirea de ţară, de Dumnezeu, de Căpitan, au stat în iadul închisorilor comuniste zeci de ani, terorizaţi de fiare ca „Maromet” sau Ţurcanu. Astăzi, ar face la fel... După 67 de ani de la declanşarea teroarei, puţinii supravieţuitori ai lotului îşi plâng în fiecare an prietenii şi le cinstesc memoria în celula 74 a Închisorii Sighet.

 
 

În urmă cu aproximativ şapte decenii, regimul comunist a pornit un adevărat genocid împotriva «duşmanilor poporului».

Pentru studenţi au fost pregătite cruntele reeducări, pentru elevi, Târgşorul Nou, pentru ţărani, lagărele de muncă, iar pentru elitele politice şi religioase, Sighetul. În urmă cu 67 de ani, închisoarea Sighet a devenit politică prin încarcerarea unui lot de elevi. Câteva luni mai târziu, Sighetul a fost inclus pe harta neagră a decapitării elitei politice româneşti. Cei mai de seamă reprezentanţi ai partidelor şi bisericii au fost exterminaţi şi îngropaţi fără sicrie, undeva, la marginea oraşului.

 

Pentru Stalin, moartea unui om constituia o tragedie. Moartea a mii de oameni, doar o statistică. Pentru toţi istoricii şi eroii rezistenţei anticomuniste, Închisoarea Sighet reprezintă totodată o tragedie şi o statistică sumbră a genocidului comunist. Aşa cum Piteştiul a fost „cea mai cruntă barbarie a lumii contemporane”, Târgşorul Nou, „închisoarea copiilor”, Aiudul, o temniţă însângerată, Gherla, o casă a torturii, Sighet a devenit mormântul elitei româneşti. Cei care au „deschis” şirul tragediilor din

Închisoarea Sighet, membrii Lotului Vişovan sau mai exact câţi au mai rămas din grup, se întorc an de an aici pentru a-şi aminti de cei cu care au suferit atunci.

În urmă cu 67 de ani, pentru crima de a se opune regimului, spre finele lunii august, toţi cei 18 membri ai „Lotului Vişovan” au fost ridicaţi şi duşi la Securitate. A urmat un întreg periplu prin închisori, din care prima a fost cea din Sighet, destinată până atunci deţinuţilor de drept comun.

 

Toţi cei 18 elevi din „Lotul Vişovan”, aflaţi acasă, în vacanţe, au fost ridicaţi de acasă şi aduşi în beciurile securităţii. După un plan machiavelic, bine pus la punct (arestările s-au făcut în timp record), în 20-22 august au fost ridicaţi aproape toţi) şi în cea mai mare linişte, pentru ca tinerii să nu poată fi avertizaţi şi să ia calea munţilor.

Printre primii, după Vişovan şi Petru Codrea, a fost ridicat Ioan Ilban, de acasă, din Dragomireşti. După o percheziţie minuţioasă, a fost băgat singur în beciurile Securităţii. În 21 august, în aceeaşi celulă, a fost adus Petru Codrea.

 

În acea zi, Nistor Man, se afla la Şieu. În cartea preotului Marius Vişovan, „Mărturii ale rezistenţei anticomuniste din Maramureş”, povesteşte: „M-au luat de acasă jandarmii şi m-au dus la Sighet, unde m-au luat în primire securiştii Mureşan şi Stern. M-au dat pe mâna agentului Gherasim, care m-a bătut cu ce a apucat, cu palmele, cu picioarele...”. Ioan Dunca se afla la Ieud când ceilalţi au fost arestaţi. Tatăl său fusese deja arestat, aşa că a fost fugar vreme de vreo două săptămâni. Din cauză că familia lui era terorizată, în 8 septembrie, s-a predat. Tot pe 21 a fost arestat şi Gheorghe Andreica. Grigore Hotico a fost reţinut o zi mai târziu, într-un magazin din centrul Sighetului. Atunci a primit doar o palmă pentru că i s-a găsit în buzunar poza unei mătuşi din Bucureşti, care, în viziunea securiştilor, putea fi vreo colaboratoare de-a grupului. 

 

La lungile interogatorii ale Securităţii, niciunul nu a declarat nimic, dar, după puţin timp, a fost adus Vişovan, care a luat întreaga vină asupra lui. De la Securitate, pe 29 august 1948, tinerii au ajuns la închisoarea Sighet, pe atunci închisoare de „hoţi”. Întâi, câte doi în celulă, apoi, din noiembrie, au fost băgaţi toţi 18 în aceeaşi celulă 74, să nu moară de frig. În jur, erau doar două vase specifice unei celule. Apoi, au apărut nişte paturi, câte unul pentru doi deţinuţi. Şi atât. Geamurile erau sparte, gratiile dungau un cer vânăt de frig şi ploaie. Iar terciul... Terciul dezgustător de atunci li s-a părut bun după ce au ajuns în alte „iaduri” comuniste. Acum, toţi spun că cele câteva luni petrecute împreună în celula 74 au fost cele mai puţin rele din infernul care a urmat. Directorul închisorii era civil, gardienii nu deprinseseră încă metodele de tortură, iar foamea, frigul şi nedreptatea erau mai uşor de învins împreună.

 

În cartea lui Marius Vişovan, Gheorghe Bulacu mărturisea: „În celula 74 am dormit câte doi într-un pat. Condiţiile erau tot proaste, dar faptul că eram toţi împreună a generat un entuziasm de nedescris. Am reluat, practic, viaţa de şcoală, învăţam fiecare din ce predau ceilalţi: Aurel Vişovan ne preda limba italiană, alţii matematici, istorie sau relatau conţinutul unor cărţi pe care le citiseră”. Din decembrie, regimul a devenit mai dur: trezirea era obligatorie la 5, geamurile au fost acoperite cu obloane, ziua, deţinuţii nu aveau voie să se întindă, li s-a interzis să cânte sau să vorbească cu voce tare”. Ion Ilban îşi aminteşte că, la un moment dat, cântau „Doina”, pe versurile lui Eminescu. Gardianul i-a auzit, a deschis uşa şi s-a răstit: „Ce cântaţi, măi?”. Vişovan a avut inspiraţia să răspundă: „Cântăm Doina lui Eminovici, poetul României proletare”. Auzind un nume cu rezonanţă rusească, gardianul s-a domolit.

 

Astăzi, în locul tinerilor de atunci, în celula 74 se întâlnesc o mână de bătrânei cu părul alb, dar cu sufletul şi mintea la fel de tinere ca atunci.

Practic, până în 1989 şi ei şi familiile lor au fost într-o continuă prigoană, dar, dacă ar fi să se întoarcă în timp, toţi ar face azi la fel pentru că nu cunosc alt drum decât pe cel al onoarei şi al demnităţii.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.