• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 06 Aprilie 2020

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 7 Februarie , 2020

Lansare de teatru în Ţara lui Shakespeare

După ce am lansat mai multe cărți în comunitatea românească de la Roma, a venit vremea să lansez cărțile care vorbesc despre spiritul Maramureșului și în Țara lui Shakespeare. În acest sens, m-am pregătit special cu o piesă de teatru intitulată „Șoareci de laborator”, care va fi lansată în orașul Stanford, în 30 martie 2020.

 

 

În 25 martie, de Bunavestire va avea loc în comunitatea de români din Londra, o lansare de carte, organizată cu ajutorul Fundației Culturale a Românilor din Diaspora. Aici vor fi prezentate căr­ţile „Eminescu peregrin prin Mara­mureș”, „Moartea cărților”, „Cartea risipirilor”, Foto albumul „Ieud – poartă deschisă spre lume”, volumul de versuri „Borșa – cămașa iubirii” (tradus și în limba engleză) și cele două cărți de teatru traduse în limba engleză: „Frizeria” și „Șoareci de Laborator”. Vom avea la dispoziție o sală în centrul Londrei, cu o capa­citate de 120 de locuri, un pian, iar la final un bufet suedez. Pe lângă prezentarea cărților, Sara Mihali, fiica mea, studentă în anul III la Conservatorul din Cluj, acompa­niată de pianistul, compozitorul conf. univ. dr. Ionică Pop, va susține un minirecital cu arii din opere celebre. Nu vor lipsi piesele românești semnate de Tiberiu Brediceanu.

În 27 martie, va avea loc următoarea lansare, în orașul Manchester, unde este cantonată cea mai mare comunitate de români din Anglia, acțiune organizată de o româncă din Satu Mare, Ștefania Bănică, stabilită în Anglia de 18 ani. Am considerat că în Țara lui Shakes­peare ar fi ideal să vorbesc despre piesele mele de teatru.
„Șoareci de laborator” este o tragedie cu un final fericit. Multă vreme am purtat cu mine „Anti­gona” lui Sofocle, am citit-o și am recitit-o. După aceea am vrut să uit de ea, ca să nu mă influențeze. Am reținut doar atât că în amfiteatrele grecilor, tragediile se jucau la răsăritul soarelui. Era efectul cel mai puternic pe care-l dădea lumina soarelui în amfiteatrele în aer liber din Grecia. Mi s-a părut interesant că tragediile se jucau la începutul zilei și programul teatrelor din Grecia nu avea piese care să înceapă seara după ora 19, ca în teatrele de mai târziu. Subiectul piesei l-am avut la vârsta de 20 de ani. Atunci am strâns câțiva prie­teni, le-am citit din piesa de teatru și nu le-a plăcut sfârșitul. Peste câțiva ani, am ars acea piesă de teatru fără să realizez că în seara aceea prietenii mei și-au scris rolurile și peste ani s-au întâlnit și au jucat-o de câteva ori.
În piesă se folosesc măști din Ma­ra­mureș, măști tradiționale de draci, de moși, doctorul, baba, dracii din Viflaim. Subiectul are în centrul atenției destinul cercetătorului Grig, medic oncolog, care toată viața lui caută un medicament împotriva cancerului. Mai precis, anticorpi care să localizeze celulele ce se înmulțesc dezordonat. După 20 de ani, află că este bolnav de cancer. Se hotărăște să elibereze cobaii pe care a făcut experiențe și pleacă să se trateze într-un spital dintr-un oraș din Toscana. Cobaii simțind că sunt liberi se înmulțesc peste măsură și în câteva luni invadează orașul. Soțiile miniștrilor, judecătoarele, stewardesele, centralistele, prezentatoarele TV își pun căști pe urechi, se barica­dează în camere ca să nu audă chițcăitul asur­zitor al şoarecilor albi, care creează o stare de incertitudine, de criză, de nesiguranță, specifică zilelor noastre. Elicopterele survo­lează mereu orașul, tinerii se înro­lează și pleacă să apere deșertul, aluzie la nesiguranța militară din țările arabe.

În piesa inițială, cercetătorul murea pe scenă și era scos pe brațe de către mascații din Maramureș. În varianta actuală a piesei, înainte să plece în Italia, plimbându-se în marginea orașului, pe groapa de gunoi întâl­nește un personaj care geme și se scarpină cu un ciob de sticlă, se văicărește și pune întrebări lui Dumnezeu, nimeni altul decât personajul biblic Iov. Prin Iov, Biblia a transmis omenirii cel mai fundamentat tratat despre suferință. Iov se apără în fața lui Dumnezeu cu sufletul lui inocent. Grig intră și el în discuția celor doi și îl întreabă pe Dumnezeu de ce suferă copiii care sunt inocenți, fără prihană și fără păcat? În susținerea piesei și a dialogului între Grig, Iov și Dumnezeu, intervin celelalte personaje: preotul orașului, filosoful, Mena – soția lui Grig, Iulian – soldat al deșertului, fiul filosofului, ro­ckerul – fiul preotului, mireasa – fosta soție a lui Iov, și satana – stăpânitorul răului. Însă, liantul tuturor acestor personaje, mesagerul piesei de teatru este corul copiilor bolnavi de leucemie.

Asistăm la un teatru în teatru. Există două acțiuni suprapuse, care se intersectează din când în când cu realitatea zilelor noastre. În două scene este zugrăvită suferinţa lui Iov, degradarea trupului uman în fața bolii, ideile dogmatice ale prietenilor care vin să-i susțină pe Grig și pe Iov în fața lui Dumnezeu. Soția lui Iov îl îndeamnă mereu să blesteme și să moară. Iov refuză și o îndepărtează. Drept pedeapsă, fosta soție a lui Iov va deveni mireasa satanei. Satana vine și o culege de pe pământ cu o caleașcă trasă de doi regi, Carol I și Carol al II-lea. În viziunea lui Dante Alighieri, în Divina Comedie, regii care stăpânesc popoare care nu sunt de-un sânge cu ei, sunt privilegiați în Infern și sunt înhămați la caleașca satanei. Mena, soția lui Grig, realizează că și-a pierdut 20 de ani din viață alături de un om care nu dorește decât să aline suferința copiilor și este tot mai străin față de ea. Mena îl părăsește pe Grig, pleacă soră de caritate în Războiul din Golf și rămâne însărcinată cu soldatul deșer­tului, Iulian. Rockerul, fiul preotului, iubește violența și se antrenează în artele marțiale cu satana. Filosoful este inițiatorul teoriei hedonismului, preia teoriile filoso­fice ale lui Aristip din Cirene și Epicur, care susțin că numai cu ajutorul simțurilor putem ajunge la cu­noaștere. Pentru prima dată, filo­sofia plăcerii trece din Roma Antică spre Atena. Aristip este primul filosof din lume care coboară în piața orașului parfumat și deschide ușa bordelului.

Finalul piesei de teatru: se apropie sărbătorile de iarnă. Personalul clinicii de oncologie coboară să asculte concertul de colinde al corului copiilor bolnavi de leucemie. Pe un ecran mare se vede clinica și personalul. Numai că, pe melodie de colind, corul cântă jurământul lui Hypocrat. Fulgii bat din ce în ce mai tare, iar pe ecran se vede chipul cercetă­torului Grig care se întoarce din Toscana prin nămeți de zăpadă, acasă, și se îmbrățișează cu membrii corului copiilor bolnavi de leucemie. Tragedia se încheie fericit: avem un personaj care iubește sufletul co­piilor, inocența lor și respectă jură­mântul lui Hypocrat. El se vindecase în Toscana și se întoarce să-i vindece și pe copii. Corul se întreabă: vom mai fi frumoși? Vom mai fi frumoase? Iar Mena, cu copilul nou născut în brațe, le răspunde: nu veți muri, a venit vremea să vă nașteți a doua oară. Cortina cade!

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.