• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 21 Septembrie 2021

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 19 Iulie , 2021

La moartea unui erou al rezistenței anticomuniste: Ioan Ilban

Există oameni deosebiți, cărora Dumnezeu le-a hărăzit să facă parte din istorie, și alții care au „misiunea” de a fi martori ai unor evenimente importante, pe care, ulterior, le pot promova și povesti. În destinul domnului Ioan Ilban, președintele AFDPR din Maramureșul istoric, se împletesc ambele misiuni. A făcut parte din primul lot de deținuți politici din Maramureș - „Lotul Vișovan”, iar după 1990 a avut o contribuție majoră atât la proiectul de realizare a Memorialului Sighet, cât și la promovarea istoriei recente și rezistenței anticomuniste. Odată cu el, Maramureșul nu a pierdut doar un erou al rezistenței anticomuniste, ci și un model, un reper de onoare, virtute și prietenie.

Biografie
S-a născut la 25 septembrie 1930, la Dragomirești,  într-o familie de oameni gospodari și de omenie.  A avut o copilărie și o tinerețe frumoase, până când a venit furtuna comunismului care l-a trecut prin grele încercări, din care a ieșit cu demnitate.
După eliberarea din închisoarea comunistă, a reușit, după multe încercări, să își reia studiile și să își croiască o viață normală.  S-a căsătorit în 1960 cu MARIA și au avut o căsnicie frumoasă, de aproape 39 de ani, din care au rezultat două fiice – Livia – decedată - și Adriana.
Și-a reluat activitatea profesională în domeniul contabilitate-financiar în anul 1960, la fostul Gostat, unde a profesat până în 1978, când s-a transferat la Maramureșeana, de unde s-a pensionat în 1990.
De la începutul anilor ’90, și-a dedicat toată puterea și energia realizării proiectului Memorial Sighet, pe care a avut marea satisfacție de a-l vedea împlinit.
În același timp, a avut o activitate susținută în cadrul AFDPR subfiliala Sighet, al cărui preșe­dinte a fost. A inițiat și a participat la realizarea unor monu­mente, la diverse acțiuni de comemorare și de cinstire a eroilor noștri din județ și la nivel național.

E foarte greu să scrii des­pre moartea unui erou. În primul rând, pentru că eroii nu mor niciodată. Și apoi, pentru că, odată cu ei, simți că se stinge încet o lume luminoasă a virtuților, curajului și onoarei. Iar domnul Ioan Ilban, președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici, subfiliala Sighet, a fost un model - modelul unei lumi în care eroismul însemna să fii tu însuți, să prețuiești lucruri mărețe, mai mult decât propria ta viață; să crezi cu tot sufletul tău în Dumnezeu și Libertate; să-ți sacrifici, dacă e nevoie, viața, tinerețea, sănătatea pentru crezul tău și, peste toate, să ierți, să fii demn, bun și modest.
Încarcerat împreună cu primul lot de deținuți politici din Maramu­reșul istoric – Lotul Vișovan, Ioan Ilban a cunoscut din plin ororile comunismului. Nici viața de după eliberare nu a fost deloc ușoară. Dar el le-a îndurat pe toate cu demnitate, cu același zâmbet blând pe chip și cu speranța că lupta generației lor nu a fost în zadar.
Dumnezeu i-a rânduit foarte multe minuni. Iar pe una dintre ele o povestea adesea: pe vremea când era închis la Gherla, în timpul cumplitei reeducări prin tortură, a zărit, de pe hol, vârful Țibleș. Atunci s-a rugat lui Dumnezeu în gând: „Doamne, ajută-mă să privesc de acolo încoace!”. Și Dum­nezeu i-a ascultat rugăciunea. După ce s-a întors din detenție, a urcat pe Țibleș și a zărit închisoarea Gherla. I-a mulțumit lui Dumnezeu pentru că l-a scăpat de la moarte și l-a rugat să nu-i uite pe cei care sunt încă acolo.
De fapt, domnul Ilban se gândea mereu la ceilalți, mai mult decât la sine. Avea un cult al prieteniei, o dorință continuă de a fi de folos și de a ajuta, care, alături de ma­nierele sale alese, îi dădeau o alură de nobil. Nu degeaba Nicolae Steinhardt spune că un nobil este, înainte de toate, un om liber. Iar domnul Ilban a fost întreaga viață un om care a iubit libertatea și a luptat pentru ea, sub toate formele.
După 1990, s-a întors în închisoarea Sighet, de această dată pentru a păstra și promova memoria luptei anticomuniste. A contribuit semnificativ la proiectul Memorialului Sighet, a organizat numeroase manifestări educative și culturale, a ridicat monumente și troițe în memoria foștilor deținuți politici și le-a vorbit tine­rilor despre comunism.
A fost unul dintre cei mai im­portanți colaboratori ai GAZETEI de Maramureș, implicându-se în toate proiectele noastre de promo­vare a rezistenței anticomuniste: suplimentul „Eroii rezis­ten­ței anticomuniste”, „Turul rezistenței anticomuniste” etc. Ultima manifestare la care a participat alături de noi a fost simpo­zionul „30 de ani de libertate și democrație”, organizat în toamna anului 2019, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, când a fost prezent la eveniment alături de fiica sa, Adriana Ilban.
Pentru noi, a fost și va rămâne nu doar un erou, ci un bunic drag, ale cărui povești și povețe ne vor lipsi.
Vestea morții sale ne-a îndurerat profund, însă știm că domnia sa avea conștiința împăcată, ca un om care și-a dus „crucea” cu demnitate și și-a încheiat misiunea cu bine. Spunea mereu că, dacă s-ar întoarce timpul, ar face la fel. Pentru că există un singur drum drept, pentru fiecare dintre noi, iar Ioan Ilban l-a ales și l-a urmat, indife­rent de riscuri și sacrificii.
Înmormântarea sa a avut loc duminica trecută, în Sighetu Mar­mației, fiind oficiată de un sobor de cinci preoți, printre care și părintele Marius Vișovan, fiul fostului deți­nut politic Aurel Vișovan. A fost un eveniment solemn, în care multe personalități au transmis mesaje emoționante, așa cum merita de altfel un om ca Ioan Ilban.
Dumnezeu să îl ierte și să-l odih­nească și să mângâie familia îndoliată! Fiica sa, Adriana Ilban, este o vrednică urmașă a unui erou al rezistenței anticomuniste și, cu siguranță, va duce mai departe memoria și amintirea acestui OM remarcabil.
EPISCOPIA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA, GRECO-CATOLICĂ, DE MARAMUREȘ - BAIA MARE

Eu sunt învierea și viața; cel care crede în Mine, chiar dacă va muri, va fi viu. (Ioan, 11,25).
Vestea încetării din viață a ve­nerabilului domn Ioan Ilban aduce în sufletele celor care l-au cunoscut omeneasca întristare, însoțită de creștineasca speranță a continuării ei în Împărăția ce­rurilor.
Doresc a mă alătura familiei îndoliate și tuturor celor ce astăzi îl însoțesc, în această zi a rugăciunii comune și a despărțirii temporare, pentru a transmite sincere condo­leanțe și, de asemenea, asociez ru­găciunea mea cu a dumnea­voastră pentru sufletul celui plecat dintre noi.
La o vârstă venerabilă, după o viață trăită în credință, domnul Ioan Ilban se alătură cu seninătate și încredere părinților și apropia­ților săi, precum și camarazilor de suferință din închisorile comuniste trecuți la cele veșnice, cu speranța împlinirii drumului vieții și cu sentimentul încrederii în Cuvântul Domnului: cel care crede în mine, chiar dacă va muri, va fi viu.
Am avut ocazia să-l cunosc în primii ani ai noii perioade de li­bertate deschisă de Providența dumnezeiască pentru țara și Bise­rica noastră, când se întorcea cu drag în localitatea natală și parti­cipa la Sfânta Liturghie, ce se cele­bra pe atunci într-o modestă încăpere din Dragomirești, locul întâlnirii comunității greco-catolice, proaspăt ieșită la lumină.
Modestia domnului Ilban m-a impresionat mereu și chipul ce ascundea misterul suferinței l-am asociat cu discreția și alinarea bucuriei tainice provenite din întâlnire. Era mereu sobru și, în același timp, disponibil de a-și aduce aportul la înfăptuirea unei lumi mai umane, după ce a cunoscut ororile detenției și nedreptățile regimului totalitar. Nelipsit de la evenimentele majore ale Bisericii noastre și ușor de recunoscut în incinta Memorialului de la Sighet, unde mărturisea prin prezență, s-a remarcat ca un bun creștin și un nobil domn prin verticalitatea va­lorilor în care a crezut. Crești­nis­mul asumat cere și azi o viață dedicată valorilor evanghelice, mărturie publică ziditoare și curaj în implicarea și împlinirea binelui comun, având ca suport credința susținută de rugăciune.
A fost președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din Maramureșul istoric și s-a străduit să cultive memoria colectivă a generațiilor mai tinere cu valoarea libertății ce zidește cunoștințe, așa cum a deprins-o de la generația episcopilor români greco-catolici martiri, pe care i-a întâlnit în timpul detenției.
Poartă cu el o întreagă istorie a cel puțin două lumi și lasă în urmă un exemplu ziditor al unei generații care a avut aspirații și valori.
Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să-i facă parte cu drepții și cu cei aleși ai Împărăției Sale, să-i odihnească sufletul în pace, să-i dăruiască iertare de greșeli și lumina cea fără de sfârșit să-i strălucească. Să se odihnească în pace și memoria să-i fie binecuvântată.
 Vasile Episcop de Maramureș

Astăzi, la despărțirea de cel care a fost Ioan ILBAN, fost deținut politic, unul dintre primii întemnițați de criminalii comuniști în sinistra închisoare de la Sighet, Președintele Filialei AFDPR Maramureș – Sighetu Marmației, îndurerat, afirm că nu am avut mulți colegi ca el!
Un om ca Ioan ILBAN – suflet nobil, inimos, plin de lumină, de har divin, înnobilat de puterea de a ierta, caracterizat prin corectitudine și o neasemuită bunătate sufletească – se regăsește rar chiar și în rândul foștilor deținuți politici, care reprezintă, de altfel, tot ce a avut acest popor mai drept, mai moral, mai sfânt, mai bine pregătit profesional.
Deoarece lupta, suferința, dar și activitatea sa, ca de altfel a tuturor celor care au plătit cu ani grei de temniță sau de deportare curajul de a înfrunta autoritățile comuniste, nu au fost și nu sunt pe deplin răsplătite. Cu certitudine, adevărata recunoaștere va veni prin cinstirea
și perpetuarea memoriei celui care a fost Ioan ILBAN în fața tinerelor generații, actuale și viitoare!
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!
Președinte al AFDPR, Octav BJOZA

In memoriam Ion Ilban (25.09.1930 – 9.07.2021)
Orice despărțire îndeamnă la meditație, naște nostalgii și trezește regrete. Dar despărțirea de domnul Ilban are conotații mai complicate, pentru că domnul Ilban a fost nu doar colegul nostru, ci și personajul nostru, materia primă a activității noastre de reconstituire a  memoriei. De-a lungul lungilor ani în care am realizat împreună Memorialul, domnul Ilban a fost alături de noi fizic și, în același timp, simbolic,
ca prototip al deținutului politic.
Ce dovadă mai convingătoare de forță interioară decât un fost deținut politic care, după ce a trăit înainte suferințele experienței existențiale a detenției, a reușit să se întoarcă la viața obișnuită,  să parcurgă  deceniile vieții tuturor, dăruindu-le celorlalți, pentru a salva din uitare suferința și a-i da, astfel, un sens?

Dumnezeu i-a dăruit o viață lungă, iar el a închinat darul neuitării.
Nu îl vom uita.
 
Ana Blandiana și colegii de la Fundația Academia Civică și Memorialul Sighet
 

 

  

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.