• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 10 Mai 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 3 Iunie , 2013

Junioarele de la CS Marta, pe urmele HCM

Fetele de la Clubul Şcolar Sportiv Marta calcă pe urma campioanei HCM. La nivelul I au câştigat cam tot ce se putea, dar nu au putut ajunge în finală din cauza vârstei, iar echipa Junioare III a devenit vicecampioană naţională a României.

 
 

Viitorul handbalului băimărean sună bine. Clubul Sportiv Marta Baia Mare este vicecampioană naţională a României, după ce handbalistele antrenate de Ioana şi Ioan Marta au pierdut cu 18-19 finala disputată duminica trecută în compania LPS Slatina, organizată în Baia Mare). O finală pe muchie de cuţit, la finalul căreia fetele au luat argintul şi negreşit titlul de campioane. Ale noastre. Antrenoarea Ioana Marta spune că: „Acesta este cel mai mare titlu la Junioare III , titlu de vicecampioane, dar cu aceeaşi generaţie am mai avut un titlu de vicecampioane şi acum doi ani, campioane naţionale, dar la un an mai mic, la nivel IV. Dar vorbim de aceeaşi generaţie de fete. Am fost la un pas să fim campioane, a fost „la mustaţă”. A fost o finală „de infarct”, exact aşa cum s-a vorbit, că în ultimul moment s-a schimbat totul. Nici acum nu îmi vine să cred. Eram atât de aproape să fim campioane şi eram atât de convinsă că putem câştiga.

Noi cam la toate nivelele am fost calificate în Turneul final. La nivelul I am câştigat tot ce înseamnă semifinală, dar nu am putut merge mai departe pentru că eram mai mici ca vârstă. Regulamentul cerea să avem numai 6 mai mici, ori, noi, neavând jucătoare de vârstă suficientă, am completat cu jucătoare mai mici”.

 

Fetele de la Junioare III au fost „crescute” şi „formate” de Ioana Marta. E o echipă foarte unită şi foarte performantă: „Este o echipă cu totul deosebită, poate şi prin faptul că jucătoarele sunt luate de la început de mine, le-am crescut de mici. Şi sunt foarte unite. Toate fetele sunt născute în 1998 şi am completat cu ’99 – 2000, ce vin din urmă. Pentru că pe parcurs am suferit nişte pierderi, şi mă refer mai ales la faptul că „creierul echipei” Pop Adnana a avut o accidentare de ligament încrucişat şi a fost operată recent. Este o pepinieră serioasă de valori. Fetele acestea au fost campioane acum doi ani”.

 

Antrenorii spun că performanţa fetelor este „hrana şi motorul lor spiritual”. De fapt, echipa este cea de-a doua familie pentru ei. Aşa, nici meciurile, nici cantonamentele, nici munca nu le pare dificilă:

„Nu este greu pentru că sunt foarte ascultătoare de mici. De când erau mici le-am dus în cantonament, fie că am avut bani, fie că n-am avut. Noi am fost genul de oameni că ne-am dus în cantonament pregătiţi şi să gătim noi, cu autogospodărire şi   ne-am dus de acasă ce am avut nevoie. Inclusiv pe ele le-am învăţat, şi aici vorbesc de toate generaţiile, nu numai despre jucătoarele de acum, toţi au făcut de serviciu la bucătărie. Şi spun asta şi despre marii sportivi pe care puteţi să-i vedeţi pe site-ul clubului. Şi împreună cu noi au gătit şi au servit la masă. Că niciodată nu ne ducem în cantonament mai puţini de 55 - 60 de copii”, spune antrenoarea.

 
 

„Am fost la un pas să fim campioane, a fost «la mustaţă». A fost o finală «de infarct», exact aşa cum s-a vorbit, că în ultimul moment s-a schimbat totul. Nici acum nu îmi vine să cred. Eram atât de aproape să fim campioane şi eram atât de convinsă că putem câştiga”.

 

Ioana Marta, antrenor

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.