Interviu Iosif Bereş, cel mai titrat biolog maramureşean

Reporter: Despre cariera dumneavoastră, ce au însemnat cele 6 decenii de muncă?

Iosif Bereş: Am terminat facultatea la Babeş Bolyai, la Cluj, în ’60, şi atunci am fost numit ca profesor la liceul din Sighet. Dar repartiţia mi-a fost schimbată la Câmpulung la Tisa. Acolo am lucrat 5 ani şi între timp m-am preocupat de preparatul vertebratelor (împăiat n.red), mai ales că m-am considerat deja ornitolog, pentru că în studenţie publicasem o serie de materiale de specialitate în diferite reviste. Aveam deja peste 100 de piese de vertebrate, în primul rând păsări. Iar în ’65 am organizat la Casa de Cultură din Sighet o expoziţie. Şi atunci am fost întrebat de cei de la Regiune dacă aş vrea să trec la Cultură, la muzee, pentru că la Carei exista o secţie de ştiinţele naturii, fără specialist. Conducerea oraşului a aflat de propunere şi au spus: „cum să pleci la Carei, când noi avem muzeu la Sighet şi vrem să facem o secţie de ştiinţele naturii?”. Aşa că am ajuns la Muzeu. Eram doar doi, eu şi domnul Nistor, director la etnografie. Am continuat să adun din natură ce am putut şi am depistat o serie de colecţii, cum ar fi ierbarul lui Artur Coman, cu 16 mii de piese. Dar nu am putut achiziţiona nimic, pentru că nu aveam aprobare pentru secţia de Ştiinţele Naturii. Şeful culturii de la Sighet a intervenit la Bucureşti şi s-a aprobat organizarea Secţiei de Ştiinţele Naturii în cadrul Muzeului Maramureşului.

Eu am continuat colectarea şi organizarea de expoziţii şi am reuşit să fac un muzeu destul de apreciat la nivel naţional. În ’80, soţia mea, având şi ea preocupări ştiinţifice, a trecut la Muzeu şi s-a ocupat de Ierbarul Artur Coman şi separat a făcut colecţie de micologie, de macromicete, adică de ciuperci. Până în ’91 am lucrat amândoi, iar atunci s-a aprobat încă un post de preparator şi a venit Gicu Manole. În momentul de faţă, secţia de Ştiinţe ale Naturii are o colecţie de peste 25 de mii de exemplare, piese de muzeu (în care intră şi Ierbarul, fiecare foaie de ierbar fiind considerat un obiect muzeal). În ’98 am ieşit la pensie la vârsta de 65 de ani dar mi-am continuat munca de specialitate. Aşa m-am implicat în mai multe proiecte, cum ar fi înfiinţarea Parcului Natural Munţii Maramureşului, unde documentaţia noastră a fost de bază (eu m-am ocupat de faună, iar soţia de floră). Sigur că a fost un colectiv mai larg. Dar şi în prezent sunt solicitat pentru anumite activităţi ştiinţifice.

Aşa a apărut şi cartea „Fauna de vertebrate a Maramureşului”, scoasă împreună cu prorectorul Gavril Ardelean. Această carte a obţinut în 2000 premiul Academiei „Grigore Antipa”.

Rep: Care sunt cele mai importante diplome care vă răsplătesc activitatea?

I.B.: Important a fost şi premiul Academiei, iar în afară de acesta am primit Meritul Cultural clasa I din partea Preşedinţiei României, am obţinut şi o distincţie cu Meritul Deosebit pentru păstrarea patrimoniului naţional al României din partea Ministerului Culturii. Diplome de excelenţă sunt multe, dar am primit şi titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Sighetu Marmaţiei.

Rep: Ce rarităţi şi curiozităţi aţi descoperit în activitatea dumneavoastră?

I.B.: Nu pot spune un anumit lucru, pentru că vorbim de un proces dinamic atunci când vorbim de faună.

Cea mai mare satisfacţie a fost că am reuşit ca zona Maramureşului să fie, din spusele academicienilor, zona cea mai bine cunoscută şi cercetată din punct de vedere faunistic. Şi cât eram la Muzeu, am încercat să cuprind nu numai vertebratele, ci şi nevertebratele. Iar la nevertebrate, problema e mai mare, pentru că sunt mii de specii. Tocmai de aceea am apelat la Muzeul Antipa de la Bucureşti şi în fiecare vară veneau cercetători pe care îi conduceam să cuprindem şi celelalte ramuri, de la unicelulare până la vertebrate. Prorectorul Gavril Ardelean ne-a ajutat foarte mult, şi Universitatea „Vasile Goldiş” a făcut un contract de cercetare cu Muzeul de Istorie Naturală de la Budapesta. Şi 4 ani au trimis şi ei specialişti, mai ales pentru grupuri care nu au fost cuprinse pentru cercetare. Aşa au apărut două volume, în care sunt 148 de specii noi pentru fauna României, descoperite şi descrise pentru prima dată din Maramureş.

Dar un lucru şi mai mare: s-au descoperit 15 specii noi pentru ştiinţă. Din cele 15 specii, în cinstea mea că eu am condus echipele de cercetare, două specii au fost numite după numele meu. Da, la noi s-au descoperit prima dată 15 specii, pe înţelesul tuturor, de exemplu, gândaci, o râmă nemaiîntâlnită etc. 15 specii care nu au fost cunoscute de ştiinţă. Cele 148 specii noi pentru fauna României înseamnă că se ştia de ele în Polonia sau Spania, dar în fauna României încă nu fuseseră găsite.

Rep: Vă mai amintiţi primul articol de specialitate publicat?

I.B.: S-a publicat când eram încă elev, în 1951, nu aveam 18 ani. Eu ştiam că turturelele sunt păsări migratoare că aşa citisem şi am văzut că la Sighet iernează turturele. Atunci am scris la Bucureşti şi la Budapesta, la Centrala Ornitologică. Nu am primit niciun răspuns, şi am văzut mai apoi în anuarul revistei ornitologice de la Budapesta, 4 rânduri, că s-a descoperit de Iosif Bereş la Sighetu Marmaţiei punctul cel mai nord-estic unde iernează turturele. Acesta a fost primul material, nu îi pot spune articol pentru că erau doar 4 rânduri.

Rep: Ce alte satisfacţii aveţi din activitatea ştiinţifică?

I.B.: Sunt mândru că la cei 80 de ani pe care i-am împlinit, am contribuit concret la realizarea câtorva rezervaţii. De exemplu, la Piatra Rea la Borşa, eu am făcut şi fişa ştiinţifică pe baza căreia Academia a aprobat să fie rezervaţie naturală. La Sighet, de exemplu este rezervaţie Iezerul Mare, de care ne-am ocupat trei: soţia, domnul Negrean de la Institutul Botanic din Bucureşti şi eu.

„Cât eram la Muzeu, am încercat să cuprind nu numai vertebratele, ci şi nevertebratele. Iar la nevertebrate problema e mai mare, pentru că sunt mii de specii. Tocmai de aceea am apelat la Muzeul Antipa de la Bucureşti şi în fiecare vară veneau cercetători pe care îi conduceam să cuprindem şi celelalte ramuri, de la unicelulare până la vertebrate”.

 

Iosif Bereş