• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 20 Mai 2022

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 17 Ianuarie , 2022

Interviu aniversar cu lector univ. dr. Ilie Gherheș, la împlinirea vârstei de 60 de ani

Reporter: Pe scurt, traseul profesional?
Ilie Gherheș: Sunt născut în Pe­trova, la 1 ianuarie 1962 și am absolvit Școala Generală din sat, unde am avut noroc de profesori buni și foarte buni. Din clasa a V-a, am fost selectat de către domnul profesor Ion Petrovai pentru cenaclul școlii. Îi mulțumesc. Aici m-am format ca elev, alături de Domnia Sa, am colindat județul la ședințele de cenaclu, la olimpiada de limba și literatura română, iar la terminarea clasei a VI-a am beneficiat de o tabără gratuită de literatură la Bistrița-Costești, ju­dețul Suceava.
 
Rep.: Ce l-a determinat pe copilul Ilie Gherheș să își dorească să ajungă istoric?
Ilie Gherheș: În contextul frămân­tărilor alegerii liceului la care să susțin examen, în anul 1977, îi mărturiseam domnului profesor Ion Petrovai că mi-aș dori să exis­te, în țara noastră, un liceu la care să se studieze preponderent istoria și literatura. Exact în acel an, s-a înființat specializarea filologie-istorie, iar eu am susținut examen la Liceul Pedagogic din Sighetu Marmației, unde am intrat al unsprezecelea, obținând, însă, notă mai mare la matematică, lucru pentru care îi mulțumesc și azi fostului meu diriginte, profesor Ioan Bușescu!
În liceu am fost de-a dreptul norocos să-mi fie profesoară de limba și literatura română domnișoara Maria Șiman, căsătorită Vlasin, un dascăl din galeria de sărbătoare a neamului.
Am avut, apoi, norocul să fiu selectat în cercul de istorie al elevilor din orașul Sighet, coordonat de către domnul profesor Gheorghe Todinca, un mare istoric, un dascăl minunat, carismatic, care ne-a cucerit, făcându-ne să ne îndră­gostim de istorie, în general, și de cea a Maramureșului, în special.
Momentul decisiv a fost, însă, atunci când, secretar UTC fiind ales pe liceu, de câteva ori pe săptămână ne plimbam după-mesele cu domnul director adjunct Grigore Balea și, când eu l-am întrebat de ce m-a propus pe mine în acea „demnitate”, Domnia Sa mi-a răspuns, în stilul său caracte­ristic, esopic, că „decât să fie unul de-al lor, mai bine să fie unul de-al nostru!”. Mărturisesc, astăzi, că n-am înțeles nimic atunci, dar m-am simțit foarte onorat și hotărât să nu-i ies din cuvânt, să nu-l dezamăgesc. Rețin, în context, o întâmplare nostimă, când mama mea a venit la liceu, iar dom­nul director a ieșit până în stradă, peste drum, să o cunoască. Evident că mie mi-a venit să intru în pământ de rușine, iar biata mama a rezolvat magistral situația, salu­tându-l firesc cu „Sărut mâna, domnule di­rector!”. Acest lucru m-a copleșit și mai mult; mama fiind o simplă țărancă din Petrova, pe care n-o învățaseră nimeni regulile de comportare, la acest nivel.
Au urmat adevărate lecții de învățământ peripatetic, socratic, în care magistrul și învățăcelul său se plimbau prin agora orașului nostru delicat, iar domnul profesor Gri­gore Balea îmi povestea o altă istorie, emoționantă și conspirativă, iar într-o vreme, speriat, l-am întrebat de ce o face? De unde și până unde are atâta încredere în mine? Domnia Sa mi-a răspuns că „Dumneata trebuie să știi, trebuie să știe unul ca dumneata, unul
de-al nostru…nu-i așa?!”… Și dintr-odată tresărea și își revenea parcă dintr-o stare de transă, de consacrare, dintr-un ritual și mă conjura: „Vai de mine și de mine, măi copile, să nu spui nimănui ce am discutat noi, că m-ai distrus. Vezi, vezi dragule, că eu am copii de crescut!” Mă simțeam deosebit de special, parcă asupra mea se re­vărsa din aura Domniei Sale, dumnealui fiind foarte înalt, dar în același timp eu nu pricepeam prea mult la ce-mi vor folosi acele adevăruri istorice, nemaiauzite de la nimeni, cu valoare de zăcământ național. Totodată, mi se părea că dobândisem deja un fel de suveranitate asupra istoriei, ca și cunoaștere. Așa simțeam eu atunci. Mă consideram un privilegiat. Așadar, există o așa-numită ereditate de spirit, o știm asta încă de la Platon, iar istoria se dove­dește a fi un nobil exercițiu de sinceritate.

Rep.: Dacă ar fi să sintetizați în câteva cuvinte istoria Mara­mu­reșului, cum le-ați spune tine­rilor de ce noi, maramureșenii, suntem „altfel”?
Ilie Gherheș: Am absolvit Facultatea de Istorie - Filosofie a Uni­versității din București în anul 1991. Aici am înțeles, din cursurile profesorilor mei, precum și din lecturi proprii, că istoria Maramu­reșului se bucura de un regim pri­vilegiat în cadrul istoriografiei ro­mânești, că este un fel de prin­țesă a acesteia. Studiind apoi aprofundat istoria, am putut să mă conving singur că Maramureșul nu a jucat niciodată un rol de enzimă istorică, că el a fost partea care a contat,  atunci când s-a implicat. Pot afirma cu tărie că maramu­reșenii au fost prezenți istoric în toate evenimentele importante ale zonei, indiferent de epocă, de stăpânire, de regim; după cum și  astăzi constituim un pol de atracție etnică, identitară, inconfundabil ș.a.m.d. Mai mult decât atât, orice  maramureșean este mândru de originea sa, de statutul său, indife­rent de etnie, ceea ce contează, ceea este cât se poate de firesc.
Pe de altă parte, se știe că forma cea mai sigură a continuității o reprezintă cultivarea conștiinței de neam, căci neamul este instituția cea mai sigură, perenă. Combustia etnicității o reflectă etnografia, care este izvorul istoric cel mai rafinat; aici nu poți fi enzimă istorică, aici ești ori țesătură ori alesătură, adică simbol, blazon identitar.

Rep.: Pe care dintre personajele istorice din Maramureș îl apreciați cel mai mult și de ce?
Ilie Gherheș: Mi-e greu să fac o astfel de alegere! Totuși aș merge pe exemplul martiric al profesorului Ioan Bilțiu-Dăncuș, care a luptat pentru înfăptuirea României Mari, a fost la Alba Iulia, în 1 Decembrie 1918, a luptat ca voluntar, pentru eliberarea Maramureșului, în ianuarie 1919, căzând prizonier la secui, fiind eliberat de către trupele române, a fost în redacția ziarului „Sfatul”, a contribuit la consolidarea Maramureșului ro­mâ­­nesc din perioada interbelică, a fost oprimat și arestat în vremea regimului horthyst, a fost liderul incontestabil al confruntării cu comandanții Armatei Roșii din Sighet și regimul lui Ivan Odoviciuc ș.a. Acest mare român nu s-a plâns niciodată, deși era să moară de mai multe ori pentru țară și a sfârșit într-o închisoare comunistă,  în penitenciarul de la Satu Mare. Ghidat fiind, prin telefon, de către fie-iertatul dr. Mihai Dăncuș, m-am dus să-i descopăr mormântul, într-un cimitir din Satu Mare, convin­gându-mă că a fost îngropat în partea cu săracii acelui cimitir ș.a.

Rep.: Ați lucrat de-a lungul timpului cu foarte mulți oameni, din diverse categorii sociale, de la academicieni, până la oameni simpli. Cine v-a influențat și v-a impresionat cel mai mult?
Ilie Gherheș: Am un altar al recunoștinței la care mă închin cu tot eul meu, ori de câte ori îmi aduc aminte. Le port un respect deosebit unor oameni care mi-au primenit parcursul profesional, printr-un zâmbet de încurajare, printr-o apreciere, între care domnilor academicieni Ioan Aurel Pop, Ioan Bolovan, Emil Burzo și regretatului Alexandru Surdu, apoi domnilor profesori universitari Ioan Scurtu, Ioan Agrigoroaiei, Gheorghe Buzatu, Mihai Drecin, Ioan Drăgan, precum și domnilor profesori dr. Teodor Ardelean, dr. Mihai Dăncuș, Gheorghe Todinca, Ioan Țelman ș.a. O reverență sin­ceră îi aduc P.S. Iustin Sighe­teanul, episcopul nostru, sub a cărui ocrotire duhovnicească mă simt, cu îndatorare ș.a.

Rep: Care vă sunt cele mai mari realizări profesionale, de care acum, privind în urmă, sunteți cel mai mândru?
Ilie Gherheș: La cei 60 de ani împliniți, sunt în continuare cel mai mândru de faptul că am intrat la Facultatea de Istorie - Filosofie a Universității din București, pe locul opt, din 25 disponibile. Sunt la fel de fericit să îmi amintesc că, atunci când am picat pentru a treia oară, am luat a doua notă pe Universitatea București, deci și între cei intrați, la disciplina Filozofie, care a fost 9.33, la examenul din anul 1985. Apoi, am fost deosebit de bucuros să finalizez teza de doctorat cu subiectul încredințat mie de către marele profesor Gri­gore Balea.
Cu ocazia mesei festive de după acest moment apoteotic, unul dintre membrii comisiei a ținut să vină lângă mine, întrebându-mă dacă am vreo legătură cu fostul copil de trupă Vasile Gherheș, prietenul cel mai bun al Domniei Sale, din armată. I-am răspuns că da, că a fost fratele tatălui meu, iar dumnealui mi-a spus că și-a dorit, cu tot dinadinsul, ca eu să finalizez acea teză de doctorat, fără să-mi spună, dar oarecum ocrotindu-mă. Îi sunt recunoscător și acum.


Cărți:
- Maramureș - (a)casa sufletului meu (2020);
- Istoricul martir Dr. Alexandru Filipașcu - un aristocrat al propriului destin (2019);
- Dr. Vasile Chindriș - sub cupola idealului național (2019);
- Maramureș - pecete de românitate (1 Decembrie 1918 - 30 august 1940), 2018;
- Maramureșenii și Marea Unire din 1 Decembrie 1918, trei ediții (2018 și 2017);
- Fisculaș - amprente monografice (Baia Sprie, Cavnic, Dumbrăvița, Șișești), 2012;
- Bistra, Crasna şi Valea Vişeului - de la istoria unor locuri, la rămânerea în Istorie, în Comuna Bistra, Maramureş - Monografie, coautor (2011);
- Maramureşul între dictatul de la Viena şi conferinţa de pace de la Paris (30 august 1940 - 10 februarie 1947), 2002;

Ultima mea realizare a fost cea de anul trecut când, după 11 ani, ca președinte al Comisiei Județene de Heraldică, Genealogie și Sigilografie Maramureș am avut o satis­facție profesională deosebită; împreună cu colegii mei din comisie, toți cu studii doctorale, poate cea mai calificată comisie de specialitate din țara noastră. Cu sprijinul și înțe­legerea președintelui Consiliului Jude­țean Maramureș, dom­nul Ionel Bogdan, am reușit să cinstim aniversarea a 100 de ani de heraldică națională românească, prin achiziționarea a 60 de plachete aniversare (în condițiile în care toată țara, fără noi, a comandat doar 21 de astfel de plachete), am editat o broșură cu stemele aprobate ale celor 43 de localități maramureșene (noi preluând situația cu doar trei steme), precum și o diplomă acordată domnilor primari binemeritați. Am fost de-a dreptul fericit profesional atunci când am văzut bucuria domnilor primari de a-și vedea stema localității într-un catalog de specialitate, mândria domniilor lor de a-și prezenta insignele sau dra­pelele personalizate, acolo unde este cazul. A fost ca un fel de adunare a nobililor de pe vremuri. În context, doresc să mulțumesc Gazetei de Maramureș pentru elabo­rarea catalogului „Heraldica - sângele albastru al Istoriei”, precum și doamnelor Aurica Todoran - secretar general al județului, Adriana Petruț - director economic al Consiliului Județean și Laura Danci - șef serviciu, pentru contri­buții neprețuite.

Rep. În ce proiecte sunteți implicat în momentul de față și ce vă doriți în viitor?
Ilie Gherheș: Împlinind 60 de ani, simt un sentiment de neliniște, de presiune din partea cărților nescri­se. În general, m-am ferit să fiu dator, dar acum mă simt ame­nințat, parcă, somat. Anul acesta sper să termin si să pot publica un volum de studii pe teme de etnografie, cu amprenta sufletului meu de maramureșean autentic.
De asemenea, îmi doresc din tot sufletul să finalizez cartea despre orașul în care trăiesc, pe care am numit-o „Baia Mare - orașul celor două inimi”, o monografie senti­mentală prin legendele de pe malul Săsarului, din Rivulus Dominarum.
Din punct de vedere profesional, mi-aș dori să nu muzeificăm Maramureșul, după cum nici să nu-l lăsăm pradă kitschizării și chinezăriilor, pentru că astăzi nu cred să poți găsi o casă în Mara­mureșul rural în care să nu întâlnești cel puțin un obiect „Made în China”. Acest adevăr este de două ori periculos: o dată pentru că influențează și modifică modul de gândire și de viață al gazdei, precum și lumea rurală, în general, pentru că fluidizează și banalizează granița dintre rural și urban, cu consecințe imprevizibile pentru viitorul Maramureșului.

 

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.