• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 20 Ianuarie 2022

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Marţi , 17 Aprilie , 2012

Minunile învingătorilor din „Râpa Robilor”

Într-un cartier mărginaş din Aiud, în dosul unor „cutii de chibrituri comuniste”, refuzând parcă fastul unei lumi lipsite de substanţă, se întinde un tărâm pe care, dacă am urma pilda Sfinţilor părinţi, ar trebui să umblăm desculţi. * Aici, în „Râpa robilor”, au fost aruncaţi intelectualii şi preoţii unei generaţii sortite să „spele” cu suferinţe cumplite şi jertfă demnitatea neamului. * Ucişi în chinuri groaznice (cranii tăiate pe viu cu fierăstrăul sau cuie bătute în ţeastă), au fost înmormântaţi noaptea, ca vitele, la marginea oraşului. Dumnezeu i-a vrut învingători. Osemintele lor, descoperite odată cu ridicarea monumentului, sunt expuse astăzi într-un osuar, numit, pe bună dreptate, „Ierusalimul românesc” şi sunt cerute de biserici, mănăstiri şi credincioşi, fiind considerate făcătoare de minuni. * Mai devreme sau mai târziu, aceşti martiri vor fi canonizaţi de Biserică, dar, înainte de asta, sfinţenia lor e recunoscută de oameni.

 
 

Era prin anii 1960-1961, în cumplita Închisoare Aiud. Cea mai mare şi una dintre cele mai crunte din ţară. Într-o zi, se anunţă, prin toate formele de comunicare posibile în puşcărie, Morse la perete şi calorifer: „A murit Părintele Ilarion Felea”.

Cine nu-l cunoştea? În Aiud erau multe feţe bisericeşti, dar nimeni nu avea popularitatea părintelui Stăniloae, a ieromonahului Anania şi părintelui Ilarion Felea. Deţinuţii toţi, au stat de veghe două nopţi, apoi, când s-a dat semnalul că părintele e dus la groapă, toţi cei 5000 de deţinuţi, asistaţi de 400 de preoţi ortodocşi se rugau după rânduială. În fiecare celulă, iar la sfârşit, se bătea în calorifer „Amin”.

Căruţa simplă în care erau aruncate una-două-trei leşuri, câte s-au strâns, se îndrepta spre Râpa Robilor. Acolo, se săpa o groapă comună şi deţinuţii erau aruncaţi în grabă înăuntru. La cap, în loc de cruce, se punea un băţ.

Bătrânele Aiudului îşi amintesc de zeci, sute de astfel de convoaie nocturne. Lumea se obişnuise, ştia că iar duc „bandiţii” la groapă. Mulţi mor din cauza înfometării, a torturilor, a izolării. Oricum, ca să fie siguri, înainte să iasă de pe poarta închisorii, comuniştii le „înţepau” inima: „să nu fie vii bandiţii”. Dumnezeu a vrut însă altfel. Azi, ei sunt mai vii decât noi.

Deţinuţii de la Aiud erau condamnaţi pe motive politice, dar adevărata lor vină era credinţa. Majoritatea l-au mărturisit pe Hristos până în ultima clipă şi au murit pentru El.

 

2012, o zi de primăvară, cu soare. Vechea închisoare Aiud nu mai seamănă cu mormântul elitei româneşti. Pare că, odată cu leşurile schingiuite ne-am îngropat şi istoria, şi crimele. După comunism, Rusia a canonizat mii de martiri. Noi, n-am pus nici măcar un indicator spre locul considerat, pe bună dreptate, „Ierusalimul românesc”. Localnicii nu ştiu foarte bine ce schit şi monument căutăm, dar, mergând pe un drum perific, ajungem, ca prin minune în faţa unui cimitir.

Îmi amintesc de pilda Sfântului Dimitrie Basarabov, care, mergând desculţ, a călcat din greşeală un cuib de păsări şi a omorât puişorii. Ca să-şi pedepsească piciorul, a umblat desculţ prin mărăcini 3 zile. Pentru noi, poporul, care ne-am ucis cei mai buni fii, ar trebui probabil să se interzică încălţămintea. Oricum, părintele Justin Pârvu, fost deţinut la Aiud şi părintele spiritual al acestui loc, spune că, oriunde calci, e plin de moaşte. Şi, într-adevăr, de cum intri pe portiţa veche, printre cruci, ai impresia că urci o Golgotă. Nimeni nu poate descrie ce simţi la Aiud, deşi, toţi cei care au fost aici ştiu ce înseamnă asta. Mintea ţi se goleşte de orice „griji lumeşti” şi simţi o energie a locului, o putere a credinţei care te copleşeşte.

Smerenia locului e în contrast profund cu trăirile de aici. Un osuar modest, cu o icoană inedită, „Maica Domnului” ţinând în braţe foştii deţinuţi, două candele care răspândesc miros de mir şi minuni, şi de-o parte şi alta, înşirate, zeci de cranii despicate, schingiuite, oase „roase” de foame, bătăi şi boli. În faţa noastră e un grup din Moldova. Femeile se închină smerite în faţa osemintelor şi cer untdelemn din candelă. Sunt convinse ca şi alte mii de credincioşi şi preoţi că e făcător de minuni.

Şi primesc, generos, o sticlă întreagă. Pentru că mila şi puterea lui Dumnezeu sunt nemăsurate. Un bătrânel care împarte gratuit icoane şi mir ne anunţă că părintele vine imediat. Urcăm alte trepte, spre o capelă la fel de modestă, dar plină de har. Părintele Augustin e tânăr, surprinzător de tânăr, şi ne face tuturor semn să ne apropiem. Locuieşte într-o mică casă monahală, chiar acolo, în cimitir. Începe prin a spune că e un om ca şi noi şi că nu merită onoarea de a i se încredinţa „paza” acestui loc. Aşa a vrut însă Dumnezeu. L-a cunoscut pe părintele Justin Pârvu care i-a schimbat viaţa şi de atunci se îngrijeşte de acest loc care e menit parcă să schimbe alte vieţi.

Pentru cei credincioşi, totul e minune aici. Pentru ceilalţi, e doar întâmplare. Ca în povestea cu părintele Arsenie Boca, şi el, încarcerat la Aiud. Se spune că, într-o zi, comuniştii i-au cerut o dovadă a existenţei lui Dumnezeu. Părintele le-a spus că ştie că orice le-ar spune, nu vor crede. Dar au insistat. Le-a spus că în faţa închisorii vor veni două femei, le-a spus numele şi ce vor avea în traistă. Securiştii au fugit în stradă. Au găsit femeile, toate detaliile părintelui erau reale. Nu le putea vedea, avea geamurile bătute în scânduri, atunci au raportat că acel deţinut vede prin zid...

 

Lista minunilor de la Aiud e extrem de lungă, fie că vorbim de cele din detenţie, fie că vorbim de osemintele descoperite odată cu săpăturile pentru monument, osuar şi capelă. Monumentul, format din şapte cruci, reprezintă unitatea credinţei, care duce pe umeri o cruce mai mare, a neamului, cu ochii spre cer, nădăjduind doar în Dumnezeu. Se spune că prima minune ar fi fost la mănăstirea Frăsinei. Părintele Valerian (fostul actor Dragoş Pâslaru) a cerut părticele din sfintele moaşte. În timp ce se îndrepta spre chilia sa, să pună darul la adăpost, a auzit o voce din spate: “Ioan”. S-a întors şi n-a văzut pe nimeni. Pentru un moment, a crezut că face cineva o glumă cu el, dar, fiind luminat de Dumnezeu, a deschis capacul răcliţei, a privit sfintele moaşte şi a întrebat: „Te cheamă Ioan?”. Şi aceeaşi voce i-a răspuns: “Da”. Din moaştele sfinţilor au izvorât de două ori mir la Iaşi. Iar părticelele cerute la mănăstiri şi biserici din ţară şi Sfântul Munte Athos fac minuni tot timpul. Martirii de la Aiud ştiu ce înseamnă suferinţa oamenilor şi deznădejdea şi se roagă pentru noi. Mărturiile pot umple mii de pagini. Amintim câteva, relatate în cartea „Mărturisitorii din închisorile comuniste. Minuni. Mărturii. Repere”, un adevărat dosar cu argumente pentru canonizarea martirilor din temniţele comuniste. Dar, adevărata minune este cea a credinţei.

 

„Mă numesc Paul Andrei şi am nouăsprezece ani. În încercările prin care am trecut după accident am simţit că cineva a fost cu mine permanent din punct de vedere spiritual. L-am visat pe Sfântul Nectarie intrând în camera mea, cu ceva într-o mână, cu lucruri sfinte, şi mi-a spus că este Sfântul Nectarie şi a venit să mă ajute. Când m-am apropiat de sfintele moaşte de la Aiud, care au fost aduse de părintele Valică, a treia oară am putut vorbi şi zâmbi. Am fost fericit că m-au ajutat, şi le-am sărutat cu multă încredere. Îmi doresc foarte mult să pot merge şi să îmi pot folosi mâna stângă. Simt că sfinţii mă ajută în continuare. Mă simt protejat permanent – nu îmi pierd curajul niciodată, pentru că sfinţii mă ajută. Simt permanent aceasta…”.

 

Recent au venit la Aiud surorile unui bărbat în vârstă de 40 de ani din Bucureşti, grav bolnav. I-au spus plângând părintelui Augustin că fratele lor a fost operat pe creier, că se află în comă şi că medicii nu-i mai dau nici o şansă. Femeile aflaseră că untdelemnul care arde în candelele din osuar face minuni. Părintele le-a dat o sticluţă şi le-a spus să îl ungă pe cap pe bolnav, făcând semnul sfintei cruci, însoţit de o rugăciune: “Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pentru rugăciunile sfinţilor de la Aiud, tămăduieşte pe fratele nostru”. Aşa au facut, iar a doua zi medicii s-au răzgândit şi l-au operat din nou pe bolnav. La trei zile după intervenţie, era pe picioarele lui. Apoi, omul a venit singur la Aiud să le mulţumească sfinţilor. Se vindecase.

 

O femeie din Târgu Jiu suferea de mai multe boli. Un preot de la Muntele Athos a trimis-o la Aiud. A venit, mai mult moartă decât vie, având, printre altele, răni urâte la ambele picioare, pe care diabetul le intindea şi adâncea tot mai mult. Părintele Augustin i-a dat ulei din candela sfinţilor şi a învăţat-o ce rugăciuni să spună. În două săptămâni, au început să i se închidă rănile şi să se simtă mai bine cu tot trupul.

 

Ieşim din capela Schitului „Înălţarea Sfintei Cruci” ca într-o altă lume. Pe frontispiciul clădirii stă scris „Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate” şi îmi aduc aminte de o altă însemnare, scrisă pe zidurile închisorilor, demult. „Cine ştie să moară, nu va fi niciodată rob”. De aceea, suntem convinşi că „Râpa robilor” e plină de învingători.

Comentariile celorlalți

COSTEL pe 22.04.2012 la 16:01
Ioana, Mircea, MULTUMESC!
HRISTOS A INVIAT!

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.