• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 28 Septembrie 2022

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 12 Septembrie , 2022

Ilie Pop (28 iulie 1848 - 5 martie 1922) - dascălul exponențial din galeria de platină a Cetății de Piatră (Chioar)


A încerca să vorbești encomiastic despre Ilie Pop, acest dascăl exponențial al Chioarului, pare cât se poate de facil dar, totodată, și provocator, deoarece a fost o personalitate complexă, demnă pentru galeria de oameni temerari, dar lucizi, care compun altarul postum al neamului.
Pare uluitor și azi cum niște prunci de țărani, evident cu părinți anal­fabeți, iau calea învățăturii, la îndemnul dascălilor lor, unii încă în opinci, iar odată cu aceasta și pe cea a emancipării proprii, dar și a comunităților și a etniei lor.
Pornind de la aceste alegații, să precizez că dascălul, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea era, pe lângă un factor de civilizație, și o persoană „aleasă”, un luminător al maselor, al semenilor săi. Prestigiul deosebit al dascălilor, mai ales în lumea rurală, era dat de faptul că el se bucura de un statut privilegiat, imediat după preot, deoarece unii dintre ei erau niște răsfățați ai comunităților având, pe lângă salariu și o locuință (de obicei sub același acoperiș cu sala de clasă), aveau lemnele de foc asigurate și se făcea clacă pentru tăierea acestora; mai aveau un lot de pământ, destinat atât exercițiilor practice, pedagogice, cât și propriilor sale nevoi.

Viitorul dascăl Ilie Pop s-a născut la 28 iulie 1848 în Săpâia, cea mai mică localitate a districtului Ce­tății de Piatră. Feciorul Ilie a fost cel mai mare între pruncii iobagilor Vasile și Maria Pop. El obișnuia să-și amintească faptul că, deși a supt „lapte de iobăgiță”, nu a mâncat și „pâine iobăgească”, deoarece la 1848 iobăgia a fost abolită.
Înzestrat cu o inteligență nativă remarcabilă, la îndemnul preotului din sat, după cele șase clase primare absolvite în satul natal Săpâia, cu anumite întreruperi, din cauza unor boli, el a terminat clasa a patra ca „eminent”, lăsându-se pătruns de acel spirit de patriotism și dăruire pentru semeni, pe care îl revărsau asupra „puilor de români”, dascălii acelor timpuri, pe care îmi permit să-i numesc, „dascăli de opincă”, prin extrapolare, după expresia lui Nicolae Iorga de „nobil de opincă”.
În anul 1867, tânărul Ilie Pop a început Preparandia din Năsăud, iar după doi ani de zile a ajuns să preia catedra din Colțirea, apoi din Săpâia și, după doar un an de zile, a fost chemat de cantor-învățător, la Șomcuta Mare, de care-și va lega destinul până la sfârșitul vieții.
În această capitală simbolică a Chioarului, regimul maghiar în­fiin­țase și o școală de stat cu limba de predare ungară, cu care Școala Confesională unde preda Ilie Pop intrase într-o anumită competiție. Inimosul dascăl, însă, s-a impus în scurt timp ca fiind un prototip al acelor pedagogi, un „domn Trandafir” al Chioarului, așa cum l-a descris și unul dintre primii săi exegeți, V. Băințan: „Era omul potrivit la vorbă, destoinic la faptă, cu fața luminată de o schiță de zâmbet, plină de bunătate, înzestrat cu alese calități sufletești și cu frumoase cunoștințe metodice”.  

În anul 1876, tânărul intelectual român al Chioarului și-a susținut examenul de „qualificatie” al Școlii Normale, fiind clasificat ca „eminent”. În anul următor (1877), „așa cum se cădea”, s-a căsătorit cu tânăra de origine română, Iuliana Bozo, din Șomcuta Mare. Mariajul lor a durat până în anul 1919, când soția sa a decedat, iar el i-a supraviețuit până în 5 martie 1922, când s-a stins din viață, tot la Șomcuta Mare; căsătoria lor a fost binecuvântată cu patru copii.  
Din veniturile sale, Ilie Pop, fiind conectat la grijile mari naționale, s-a implicat cu abnegație la strângerea de ajutoare pentru războiul de independență (1877 - 1878), publicând chiar și un apel, în acest sens, adresat colegilor săi dascăli, în revista „Transilvania”.
Animatorul cultural, temerarul Ilie Pop, a excelat în mai multe domenii, între care cel pedagogic, cultural-artistic, literar ș.a. Ilie Pop a fost, înainte de toate, un dascăl de vocație, dedicat și preocupat mereu să se autoperfecționeze.
Din anul 1870, el a devenit membru fondator al Reuniunii Dascălilor Sălăjeni, după cum a fost desemnat și membru de onoare al Reuniunilor învățătorilor greco-catolici confesionali, din comitatele Sătmar și Ugocea, participând apoi la toate întrunirile pedagogice, afirmân­du-se cu studii de specialitate, publicate și în revistele școlare: „Con­vorbiri pedagogice”, „Cuvântul școlar” ș.a.   
Calitatea sa fin-intelectuală și-a do­vedit-o, însă, prin colaborările literare, culturale și etnografice la publicațiile vremii, afirmate la nivelul provinciei: „Transilvania”, „Cărțile săteanului”, „Șezătoarea”, „Chioarul” ș.a. Alături de Aurel Buteanu, Ilie Pop a înființat prima publicație a Cetății de Piatră, săptămânalul „Chioarul” (1920 - 1921).

Zbuciumul sufletesc al românului Ilie Pop a ieșit în evidență mai cu seamă atunci când s-a implicat politic, acordând ajutor electoral „naționalilor” Gheorghe Pop de Băsești și Vasile Lucaciu, ocazii cu care a elaborat și două broșuri în versuri. În cele două publicații, el și-a detaliat, pe lângă gândurile sale profund românești, de admi­ra­ție față de cei doi corifei ai neamului și pe cele de un profund dezgust la adresa renegaților. Atât în „Testamentul meu frățesc către neamul românesc”, cât și în „Supliment la Testament” (ambele editate la Gherla, în anul 1910), Ilie Pop s-a dovedit a fi o con­știință trează a mișcării de emancipare națională, asumându-și un destin de jertfă, dacă ar fi fost nevoie, tot așa cum a făcut și în anul 1892, când îl regăsim între me­morandiștii care au ajuns până la Viena, cu neprețuitul document al Memorandului.
Din anul 1894, a devenit membru al ASTREI, iar în 1899 a înființat Despărțământul Șomcuta Mare al vestitei Asociații. Tot în acest an, a susținut apărarea în procesul memorandiștilor de la Cluj, tri­mițând o notă de protest, semnată de către 24 de lideri români chioreni, iar în fruntea listei se găsește chiar numele său.

Ca dascăl, pentru meritele sale deosebite, a fost recompensat de mai multe ori, iar din premiile sale a împărțit atât copiilor, cât și familiilor sărace ale zonei. Tot din astfel de bani, împreună cu alți fruntași români chioreni, între care l-a avut pe Teodor Blaga, au pus bazele primei biblioteci publice din Chioar, tot la Șomcuta Mare.

Începând cu anul 1873, entuziastul dascăl arhetipal a încercat să pună bazele unei mișcări corale în zonă, propunând un costum de corist, deoarece a constatat, cu amar, că „portul românesc este deja pierdut”. La sânul acestor coruri, la sfârșitul secolului al XIX-lea, a pătruns, pentru prima dată, coloritul în costumul de corist, iar de aici
s-a extins și la nivelul portului nostru popular; tot așa cum s-a introdus încălțămintea la femei și bărbați, înlocuindu-se opincile sau piciorul gol, cu pantofi și chiar cizme de piele, mai târziu.
În luna iulie a anului 1899, după mai multe demersuri, Ilie Pop a reușit să întocmească statutul primului cor din Chioar și de pe Valea Someșului, având un repertoriu cu un portofoliu de 40 de piese, iar dirijor fiind însuși Ilie Pop. Dosarul de înființare a corului a fost aprobat de către șomcuteanul Teleki Géza, ministrul de interne ungar, la acea vreme. Pe lângă colecția de 109 cântece pentru cor, Ilie Pop a compus, în anul 1914 și vestita doină populară „Chioreana”; tot el fiind și „vătaf” al călușarului local.
Cu siguranță că realizarea cea mai de seamă a acestui cor, primenitor de simțire românească, a constituit-o serbarea organizată la 1 Decembrie 1918, în chiar localitatea Șomcuta Mare și în așteptarea verdictului mult râvnit, de unire cu România-Mamă.

Memoria înflăcăratului și vrednicului dascăl chiorean Ilie Pop a fost omagiată atât în perioada comunistă, cât și ulterior. La 1 august 2003, autoritățile locale și județene competente au hotărât să atribuie numele lui Ilie Pop, Bibliotecii publice din orașul Șomcuta Mare, spre lauda șomcutenilor dreptmăritori.


 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.