• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 19 Martie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 8 August , 2022

Icoana Făcătoare de Minuni de la Sfânta Mănăstire Ana-Rohia

 Așa cum stă „cocoțată” în munți, ca o fortăreață de credință, Mănăstirea Rohia este un veritabil „Munte Athos” al Maramureșului și o adevărată Golgotă a Neamului Românesc.  Un loc binecuvântat, în care simți că Împărăția lui Dumnezeu începe cu adevărat din lumea aceasta.


Orice drum către Mănăstirea Rohia este, deopotrivă, un soi de călătorie inițiatică spre tine însuți, în „varianta ta cea mai bună”. Născută dintr-o minune, Mănăstirea Rohia este un loc în care minunile au devenit firescul lucrurilor. Nu degeaba PS Iustin vorbește de un „duh al Rohiei”, care te învăluie, te umple de credință, nădejde și dragoste și, mai ales, care îți arată, la fiecare pas, că totul este posibil cu ajutorul lui Dumnezeu.

Mănăstirea a fost ctitorită de preotul Nicolae Gherman, la îndemnul fiicei sale, trecută la Domnul la doar 10 ani. Aceasta i s-a arătat de mai multe ori în vis, cerându-i să ridice „casă Maicii Domnului”, în Dealul Viilor. În anul 1926, când Biserica Mănăstirii a fost sfințită, părintele Gherman a dăruit sfântului lăcaș icoana Maicii Domnului, care de atunci s-a dovedit protectoare și ajutătoare minunată în momente de grele încercări pentru mănăstire. La cererea ctitorului, icoana a fost pictată în Muntele Athos pe lemn de chiparos de către călugărul Nicanor.

Icoana Făcătoare de Minuni de la Sfânta Mănăstire Ana-Rohia este ,,leac duhovnicesc” și mărturie de credință a Maicii Domnuluiˮ din frumoasa Grădină Ortodoxă a Maramureșului. Această icoană este așezată în Paraclisul „Sfântul Ierarh Nicolae” de la demisolul noii biserici. A fost pictată pe lemn de chiparos de către călugărul Nicanor din Sfântul Munte Athos, la cererea preotului ctitor Nicolae Gherman.

Icoana Făcătoare de Minuni a ,,Maicii Domnului Îndurerată” a fost salvată dintr-un incendiu prin minune dumnezeiască, deoarece rama ei a ars în întregime, însă pictura a fost neatinsă.
De asemenea, arhimandritul Serafim Man s-a vindecat prin rugăciunile înălțate înaintea acestei sfinte icoane.

Bolnav de cancer în stadiul terminal, cu metastaze, adus din spital ca să moară la mănăstire, cu șanse minime de supraviețuire, în urma rugăciunilor închinate Maicii Dom­nului, a mai trăit încă trei decenii.
Și vrednicul de pomenire Justinian Arhiepiscopul a vorbit despre ajutorul dat de Maica Domnului și de numeroasele minuni săvârșite aici.
De fapt, oricine trece pragul Mănăstirii și se închină la icoana Maicii Domnului simte harul locului și ajutorul Sfintei Fecioare.


„Pe Nicolae Steinhardt l-a copleșit Rohia. El nu mai întâlnise în alte mănăstiri atmosfera pe care a găsit-o aici. De aceea nu vorbește prea multe despre Mănăstirea Rohia.
«Mă sfiesc», spune el, «să vorbesc despre acest loc, care mă cople­șește. Aici mi-am găsit eu ceea ce căutam de-o viață întreagă. Aici simt că este capătul drumului meu. Aici, la Rohia, alături de acești frați și monahi am învățat să gândesc altfel decât gândesc oamenii obișnuiți. Aici am găsit eu tipul monahului așa cum mi l-am închipuit dintotdeauna, dar pe care nu l-am găsit nicăieri până aici.
Am rătăcit prin toată lumea și am fost și în paradis și în infern, socotindu-mă foarte matur în toate, însă aici am putut să mă contopesc cu această obște, să mă simt una cu părinții și cu frații de aici, să mă rog, dar și să glumim împreună. Acești viețuitori m-au învățat că a fi creștin, a fi monah nu înseamnă să fii încrâncenat, nici speriat, nici ascet de dragul ascetismului, ci să fii om, așa cum Iisus Hristos, după ce a acceptat să se întrupeze, a acceptat condiția de om, a fost om în cel mai înalt înțeles al cuvântului. Ei, frații de aici, au învățat de la înaintașii lor să încerce în modul cel mai cinstit să fie și în fața oamenilor ca și în fața lui Dumnezeu. Aceasta a fost noutatea pe care am învățat-o la Rohia și aceasta m-a cucerit.
Am început să gândesc altfel de când am venit la Rohia. Am început să privesc lumea cu alți ochi. S-a petrecut în mine ceva ce mi-a completat harul și bucuria pe care am trăit-o după ce am primit botezul în pușcărie și am devenit creștin».
Nicolae Steinhardt a fost trimis la mine, la Cluj, de către Constantin Noica, ca să-i dau un răspuns la dorința pe care Steinhardt și-o mărturisise în fața prietenului său, și anume de a găsi o mănăstire în care să se facă monah.
Venind la mine la Cluj, eu nu i-am spus prea multe, ci l-am trimis la Rohia, după care el avea să decidă. Doi-trei ani, toamna și vara, a vizitat mănăstirea. După aceea a venit la mine și mi-a spus: «Rohia își are farmecul și frumusețea ei. Prin fiecare anotimp își arată farmecul său. De aceea m-am hotărât să intru în această mănăstire, dacă îmi dați binecuvântare și aprobare să mă primească acolo».
Eram conștient la ce mă expuneam și, în același timp, expuneam și mănăstirea. Dar am răspuns fără nicio ezitare că sunt de acord ca Nicolae Steinhardt să fie primit la Rohia. Sigur că un timp am avut probleme cu organele de ordine și de la Cluj, și de la Baia Mare, dar și în acest caz le-am răspuns autorităților să nu se îngrijoreze, pentru că la Mănăstirea Rohia toți bolnavii se fac sănătoși, toți oamenii bolnavi se liniștesc și prețuiesc libertatea pe care le-a dat-o Dumnezeu. Așa că nu este cazul să se îngrijoreze nimeni că acest om, pe care, după cum se știe, îl prețuiesc mulți oameni serioși din țară și mai ales din străinătate, care ar fi foarte bucuroși să-l aibă în mijlocul lor - și chiar i-au și propus când a făcut o vizită în Apus să rămână într-o mănăstire de acolo, dar Nicolae Steinhardt a refuzat categoric și nu a acceptat să semneze o declarație de simpatie, cum i s-a cerut, ci a spus: «Eu mă reîntorc în țara mea, la mănăstirea mea săracă de la Rohia», refuz ce l-a costat expulzarea imediată de la mănăstirea care-l ținuse ca pe palme - , se va stabili în acea mănăstire mara­mureșeană.
Știam aceste lucruri de la Nicolae Steinhardt, și atunci am spus au­to­rităților: în timp ce alții îl curtează, noi să-l alungăm? Acest lucru nu este îngăduit, pentru că îl facem spre paguba țării noastre și a poporului român, care este cel mai ospitalier și tolerant popor din lume”.

(ÎPS Justinian Chira, Arhiepiscopul Maramureșului și Sătmarului - N. Steinhardt în evocări, ediție îngrijită de Florian Roatiș, Editura Polirom, Iași, 2012)
 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.