• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 21 Septembrie 2021

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 28 Iunie , 2021

Fratele Mihali

„Ne aflăm în 1852, un an fatal pentru Avram Iancu. În vara acelui an, împăratul Francisc Iosif veni și în Transilvania. Avram Iancu, cu prietenii săi de arme și cu toată cealaltă inteligență românească din Munții Apuseni, luară măsuri diverse pentru re­cepția demnă de un împărat. Cu șase zile înainte de ajungerea Majestății sale pe pământul acestei țări, Avram Iancu îmi scria de la Zlatna, din locuința protopo­pului Grigore Mihali, să merg și eu îndată la dânșii, să le fiu de ajutor la primirea suveranului și anume să țin un scurt cuvânt de bună venire... Împăratul face pe voia muntenilor, vine cu toată suita lui cea strălucită, însă cel care nu se prezintă la împărat din toți bărbații români de renume este unicul și singurul Avram Iancu”. George Barițiu, Revista Transilvania, nr.21 din 1 noiembrie, Brașov, 1872, p. 256

Unul dintre cei mai buni prieteni și colaboratori ai lui Avram Iancu a fost și protopopul de Zlatna, Gri­gore Mihali. Acesta a fost pentru Iancu un fel de părinte spiritual, un duhovnic, un  sfă­tuitor, un om de mare încredere. Un dascăl prețuit de către învățăcelul său. Prima întâlnire o are Avrămuț cu dascălul său în anii de școală. Bătrânul Ghila a plecat în toamna anului 1837 cu școlarul la gimnaziul din Zlatna: „Dar nici bine nu ieși din Zlatna înapoi către Vidra, iată - că în valea Dosului se pomenește cu băiatul înapoia lui.  – Da ce-i cu tine, măi Avrămuț, eu te-am lăsat în Zlatna, de ce nu ai rămas acolo? Fiindcă mi-e urât, fu răspunsul băiețelului”1.
Avrămuț a fost dus încă o dată și lăsat la casa preotului Grigore Mihali. Acesta a vorbit frumos cu el. Avea și el copii aproape de vârsta lui Avrămuț. Din clipa aceea, școlarul nu s-a mai simțit străin de școală. Mihali l-a încurajat și l-a înconjurat cu o căldură părintească de care avea nevoie. Mihali i-a șlefuit caracterul și l-a învățat mai târziu să fie demn în fața împă­ratului. Acesta, ajuns pe vârful muntelui Găina, aștepta să se întâlnească cu Iancu, împăratul surprins zice: „Also heute sehen wir den Iancu nicht und nimmer mehr!” (adică așadar astăzi nu-l vedem pe Iancu și niciodată mai mult)2.
Arestat, bătut în închisoarea de la Alba-Iulia, urmărit de ofițerii de securitate austrieci, Avram Iancu a avut același destin pe care la avut și Mihai Eminescu mai târziu. Pe amândoi serviciile secrete i-a făcut nebuni, ca să-i scoată pe o linie moartă și imperiul să-și poată continua fărădelegile lui. Dar să ne întoarcem la fratele Mihali.
În Istoria Maramureșului, Alexandru Filipașcu, la capitolul emi­gra­țiile maramureșenilor, se constată că emigrarea elementului românesc din Maramureș a început încă din secolul al-XV-lea. Aceasta se datorează atât lipsei de pământ, cât mai ales marilor calamități care au bântuit foarte des Maramureșul. Între 1708-1711, face ravagii ciu­ma, 1717 pustiesc tătarii,1685-1703 pustiesc bandele de haiduci, 1740 foametea și sărăcia, 1772 și 1774 ciu­ma, 1785 cade zăpada în luna august și distruge toată recolta.

„Între anii 1700 - 1731, emigrează familiile Mihali de Borșa în Polonia, Moldova, Hăjdate, Prislop în Chioar, Baia-Mare, Gherla, Dej, Sătmar, Racșa, Mintiul Gherlei, Ardeal. După cum rezultă și din puținele date arătate, Maramureșul a fost un izvor nesecat, de unde
s-au alimentat în tot decursul veacurilor elemente românești din toate provinciile învecinate, dar mai ales Chioarul, Solnocul, Lăpu­șul, Sătmarul și Bucovina. Dintre bărbații și luptătorii naționali, mai de seamă pe care i-au dat neamului familiile mara­mureșene emigrate, pomenim pe: ziaristul Iacob Mure­șan alias Chindriș, poetul Andrei Mureșan alias Chindriș, Mitropo­litul Ioan Vancea de Buteasa, vi­carul Năsăudului, Grigore Moisil alias Moiș. Ioan Dunca, consilier guvernial în Bucovina, Paul Dun­ca, consilier guvernial în Ar­deal, Iuliu Dunca, general în armata română, Carol Dunca, luptător în armata lui Gariballdi și în războiul franco-prusac, colonelul Petrova, eroul de la Plevna, Canonicul Gri­gore Mihali din Blaj, Mihai Șer­ban, Alexandru Ardelean, Ștefan Bilțiu din Gherla, profesorul A. C. Cuza, din Iași după mamă Coroiu din Oncești, dascălul Gheman Vida din Moldova și mai mulți alții al căror nume ne scapă”3.

Grigore Mihali s-a născut într-o familie de nobili maramureșeni, în comuna Husmezeu (Valea Lungă), comuna Zalha, din județul Sălaj (altădată Comitatul Solnacul Interior), în anul 1803, din părinții Cozma Mihali, cantor și Ioana Vasiu. Familia provenea din rândul emigranților din Borșa Mara­mureșului, veniți acolo înainte de 1700.
Primele lecții le face cu tatăl său, iar in 1811 va urma școala de la mănăstirea din Fizeș cunoscută sub numele de  „Mânăstirea de la Strâmba”. De aici trece la școlile din Dej, gimnaziul de la Cluj (1821-1823) și Târgu Mureș.
Cursul de filosofie de doi ani îl face la Cluj, cel teologic la seminarul din Blaj, între 1824-1826,  și Universitatea la Viena (1826-1827). Mihali ajunge una din persona­litățile culturale și eclesiastice ale Blajului și, cu toate acestea, un ilustru necunoscut. Un animator de cul­tură, prieten al celor mulți și oropsiți, a lucrat pentru luminarea poporului din munții Apuseni, sădind în ei ideea de conștiință națională. Întors acasă de la Viena, va fi reținut ca profesor la seminarul din Blaj și la școala normală, unde va fi dascăl între 1827-1828. Din septembrie 1828, pleacă la Zletna, unde devine preot proaspăt hirotonisit după căsătoria cu Anica Anghel, fiica lui Gheorghe An­ghel, unul dintre fruntașii româ­nimii din Zlatna (Auraria). În același timp,  el este și dascăl de gramatică, latină și  limba română la gimnaziul  montano-cameral, unde va fi înscris și elevul Avram Iancu.  „Plecarea lui Grigore Mihali de la Blaj sau mai de grabă înlăturarea lui avusese loc în condițiile unui mărunt conflict, nu însă lipsit de semnificație pentru cunoașterea epocii: refuzând să se supună instituției celibatului, în care nu vedea nu numai o încăl­care a tradiției bisericii române, ci și o alunecare în catolicism, tână­rul teolog  nu poate rămâne în preajma episcopului Bob, înconjurat numai de preoți celibi. Sincer în hotărârea sa, Mihali va fi toată viața un dușman convins al celibatului. Familia întemeiată de el la Zlatna este una dintre cele mai frumoase și mai cunoscute familii de români transilvăneni, deși lovită de soartă4. Va avea șapte copii, trei fete de o frumusețe renumită în epocă: Cecilia, Maria și Ana. Nina cea mică va muri de o boală de plămâni ca și fratele ei Iuliu (mort în 1846). Cele trei fete vor fi protagonistele unui episod cu totul aparte în epocă! O singură dată numele familiei Mihali va fi pe buzele tuturor, în vara anului 1852, grație unei împrejurări de domeniul pitorescului de epocă. În acel an, tânărul monarh Francisc Iosif I s-a îndurat să-și viziteze supușii din marele principat al Transilvaniei, itinerariul imperial trece prin Munții Apuseni unde românii se luptaseră cu vitejie spre folosul copios al curții vieneze. Avram Iancu, care după cum se știe a refuzat să-l întâmpine pe Împărat, plătindu-i astfel o mică parte din ingratitudinea sa față de români, a ținut totuși ca românii să facă o bună impresie cu ocazia vizitei.
S-a gândit astfel că cele trei fiice ale protopopului din Zlatna: Cecilia, Maria și Ana, vestite pentru fru­mu­sețea și cultura lor, să-l întâmpine pe Împărat la apa Mu­reșului, în momentul când va trece spre Apuseni. Într-adevăr cele trei surori îmbrăcate în costume tradiționale i-au urat bun venit monarhului habsburg în 21 iunie 1852 ora nouă dimineața, printr-un buchet de flori și o cuvântare nemțească. Gestul a avut un efect deosebit asupra contemporanilor și urmașilor ”5.

În 7 septembrie 1852, Simion Ba­lint îi scrie lui Alexandru Papiu Ilarian care se afla la studii în Italia: „După cum ați cetit în gazete, eu am primit a doua zi după intrare pe Majestate la locul numit Dealul Mare între Brad și Băița cu trei fete de român, îm­brăcate în costum național muntenesc  Cecilia, Maria și Ana (Nina Mihali) cu cuvântarea cu care ați cetit în limba germană. Acesta era la ora 9 dimineața. Eu și Axente furăm invitați la cina împără­tească. Avram nu se arată, seara am avut întâlnire cu toții laolaltă. Mihali și alții îi ziseră lui Avram să intre dimineața  la Majestate, dară el nu voi. L-am întrebat ce voiește. Dar el ne-a zis că e singur cu poporul lui. Dară să nu socoți că între noi ar fi fost ceva ceartă, nicidecum nici cea mai mică neînțelegere. Dânsul mă mână pe mine să primesc pe Majestate, iar seara m-am întors la Câmpeni, îmi mulțumii și mă sărută, zicând că lucru mai plăcut nu i-am făcut niciodată”6.

Urmărit de poliția austriacă, suspectat de sentimente antihabsburgice, Avram Iancu nu are dreptul la corespondență. Scrisorile lui sunt violate în repetate rânduri. Scrisul său este concis, își exprimă clar ideile. Cunoaște istoria Romei din care își alege exemple pentru a ilustra faptele trăite de el. Este convins că armele sunt singurul mijloc de rezolvare a gravelor pro­bleme sociale,  cu care se con­fruntă generația sa  ori de câte ori lua cuvântul, era peste putință să nu răpească cu sine pe ascultători7.  Iancu are un rol deosebit în pregătirile și organizarea vizitei împăratului în Munții Apuseni. Pe tot parcursul vizitei, el urmărește din umbră desfășurarea întâlnirilor cu moții. Este felul lui de a protesta ca revoluționar ale cărui speranțe s-au năruit odată cu înfrângerea revoluției.

În 12 februarie 1849, Avram Iancu îi scrie preotului Roman din Bistrița
„Iubite Părinte,
După primirea orânduielii acesteia, îndată să scrii pre toți feciorii din parohia dumitale, de la 18 ani până la 50 de ani, cu cea  mai mare luare de seamă, să nu se facă ceva mișălătate precum până acum se făcea, cu grabă să se facă  conscripția aceasta și să se trimită în jos.
Câmpeni, 12 februarie 1849
Iancu-General
Corcheș-maior”8

Și iată scrisoarea care ne intere­sează se află la Biblioteca Academiei la secția manuscrise, fond George Barițiu, 996, fila 10. Această scrisoare a fost publicată în Gazeta Transilvaniei, nr.36, din 13 august 1852, sub titlul foiletonului: Știri culese din munți, pe urma călătoriei Majestății sale împăratul. G. Barițiu face o primă încercare de a-i găsi lui Avram Iancu circumstanțe pentru nepre­zentarea sa în fața împăratului.
Prin scrisoarea din 18 iulie 1852, Iancu îl roagă pe preotul Mihali să le trimită pe cele trei fiice ale sale să-l întâlnească pe împărat. Fetele vor fi însoțite de preotul Simion Balint.

„Fratele Mihali,
De planul cel vechi nu m-am lăsat ca cele trei surori, fetițele domniei tale, să facă deputațiunea românilor munteni, și aceste surori să primească pe împăratul la Murăș. Mâine vom face plan cine să meargă  dintre noi cu domnițele. Așadar aceasta-i pentru pregătire. Toate merg cu iuțeală.
Câmpeni, 18 iulie 1852  
Iancu
Seara ora 8
Adresa: Protopopului Grigore Mihali, la Zlatna.9


Cât de repede a trecut de la ordinele militare la acest gen de scrisori.  S-au scurs aproape trei ani de la bătăliile din munți. Nimic din ce a visat în timpul revoluției nu s-a realizat.
În 19 iulie, Avram Iancu expe­diază o nouă scrisoare lui Gri­gore Mihali pentru a-l înștiința de pregătirile făcute în vederea primirii împăratului în munți. Pe plic notează că împăratul va trece prin Vidra, că în 20 iulie, la ora 3 dimineața, se poate pleca cu carul și caii lui Balint.

 

NOTE
1 Ion Georgescu, Avram Iancu, Editura Asociațiunii, Sibiu,1922, p. 10.
2 Ibidem, p. 13.
3 Alexandru Filipașcu, Istoria Maramureșului, Editura Gutinul, Baia-Mare, 1997, pp. 151-152.
4 George Bariț și contemporanii săi, vol. III, Editura Minerva, București, 1976, p 59.
5 Ibidem, p. 65.
6 Ibidem, p. 69.
7 Liviu Maior-Avram Iancu Scrisori, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1972, pp. 14-17.
8 Ibidem, p. 72.
9 Ibidem, p. 109.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.