Fereastra închisorii. Viaţă şi judecată

Deunăzi, stând de vorbă cu un prieten despre un caz de suicid, m-am trezit certându-mă cu el.
Foarte simandicos, protocolar şi desigur canonic acesta îmi explica cum le ia dracu minţile oamenilor şi cât de slabi de înger sunt cei care o termină cu propria viaţă.
Era chiar oripilat cum de bietul om îşi pusese ştreangul în gât pentru o femeie, că doar sunt atâtea pe pământ.
Şi alte judecăţi, prejudecăţi şi verdicte de diabolizare.

I-am replicat că într-adevăr e o mare sminteală, poate cea mai mare de la necuratul, să-ţi suprimi cu mâinile tale viaţa dăruită de Dumnezeu.
Însă nu aş fi aşa de furibund cu preju­decata şi stigmatul pierderii vocaţiei la mântuire.
Şi nici de acord cu azvârlirea acestora în dosurile cimitirelor, după o slujbă ca pentru altfel de oameni.
I-am mai spus bunului meu prieten care duce o viaţă senină, chiar dulce, că sunt oameni care trăiesc deznă­dejdi atât de mari încât e de neînţeles cum se poate trece peste ele.
Cum este să-ţi moară toţii copiii, iar tu să trăieşti prefăcându-te sau chi­nuindu-te să pari normal?
Sau cum poate fi să iubeşti aşa de mult un om încât să nu poţi trăi fără el?
Ce poţi să spui despre cazul tână­rului atât de frumos şi luminos din Dobrogea, care şi-a făcut rug pe veci într-o maşină, pe motiv că nu mai suporta teroarea propriului părinte?
Ori să ispăşeşti de peste 20 de ani o condamnare pe viaţă pentru crimă, iar tu să ai conştiinţa curată?
Dar să-ţi pierzi familia, încrederea în oameni, credinţa în Dumnezeu şi chiar minţile?
La câte grozăvii existenţiale am văzut de-a lungul anilor în închisoare, între­bările ar putea continua multă vreme.
Prietene dragă, oamenii ăştia atât de încercaţi, spre deosebire de tine, trebuie ajutaţi şi milostiviţi, nu judecaţi.
Că poate tu, după o viaţă lină şi cu o moarte naturală la fericite bătrâneţi,
s-ar putea să ajungi în locul celui pe care-l condamni cu atâta neomenie.
Numai Cerul ştie cine se va mântui şi cine nu. Nici oamenii, nici popii. Nici măcar tradiţia bisericească.

Un lucru e sigur însă: vor fi surprize atât de mari la judecata de apoi încât va trebui lărgit fie iadul, fie raiul.
Nu judecaţi. Ajutaţi. Ca să lărgim raiul.