Fereastra închisorii / Trebuie să ştiţi

E miercuri, deci e ziua în care la închi­soarea noastră are loc comisia de propu­neri pentru liberare condiţionată. Conform legii noi propunem iar instanţa de judecată hotărăşte.
Încercăm să cântărim cu dreaptă măsură situaţia fiecărui deţinut, chiar dacă mulţi sunt nemulţumiţi de deciziile noastre, considerându-le prea dure. Am fost adesea reclamaţi, dar concluziile celor în drept au fost că doar aplicăm legea, în litera şi spi­ritul ei. Dacă alţii nu o fac ca la carte vor răspunde, chiar dacă pe la alte judecăţi decât cele pământeşti.
Printre cei 10 deţinuţi de la comisie apare şi unul condamnat de două ori pentru viol şi încă o dată pentru altă infracţiune.
Sensul cel mai profund al liberării con­di­ţionate ar trebui să fie certitudinea că cel care beneficiază de ea nu va comite infrac­ţiunea din nou, îndeosebi  şi tocmai în timpul în care s-ar fi aflat în închisoare, dacă nu ar fi intervenit actul de clemenţă al pu­ne­rii mai devreme în libertate condi­ţio­nată.
Ne uităm pe cazierul celui din faţa noastră. Condamnat o dată pentru viol. Apoi a doua oară. Cu accente cumplite. Felul lui de a fi ne dă sentimentul că nu s-a lecuit şi ne gândim imediat că o femeie care azi trăieşte în curăţenie sau normalitate va deveni în viitor următoarea lui victimă.
În consecinţă propunem amânarea legală maximă de un an. Devine agresiv şi ne reproşează că a muncit şi nu ne-a făcut probleme la puşcărie. Replic că este adevărat, dar adaug că astea erau obligaţiile lui legale, pentru care a beneficiat şi de zile câştig şi de salariu.
Pleacă furios şi intră în refuz de hrană. Conform procedurii îl audiez. Cu răbdare. Mă ameninţă cu reclamaţii peste tot. Ignor intimidările şi îi spun că nu am certitudinea că nu va mai viola dacă ar fi libe­rat condiţionat. Se dezlănţuie şi zice că nu vor trece mai mult de 4 zile după ce îşi va executa pedeapsa în termen, adică în tota­li­tatea ei, şi va viola iar.
Adaugă, probabil pentru a întări spusele sale, că mai are un verişor cu trei violuri la activ.
Îl întreb dacă se gândeşte la femeile pe care le-a nenorocit pe toată viaţa. Răs­pun­sul e zeflemitor şi deopotrivă inuman. Spune răstit că se va ţine de cuvânt şi va viola iar.
Ies în curtea închisorii dezgustat dar şi mulţumit că prin amânarea maximă propusă poate am salvat o femeie care urma să fie nenorocită.
Poate mama, sora, prietena sau chiar copilul dumneavoastră. Asta este realitatea şi trebuie să o cunoaşteţi.
Timp de mulţi ani, noi cei de la închisoare, trăim zilnic şi cu astfel de oameni, încercând să-i readucem la lumină. Unii sunt însă într-un întuneric atât de adânc încât e aproape imposibil să cobori cu înţeles şi folos în lumea lor. Pare că nu are rost.
Alţii dintre ei însă, deşi au greşit cândva, rămân oameni de toată isprava şi dau umanitate şi sens creştin închisorii.
Rugaţi-vă pentru noi. Noi toţi.