Fereastra închisorii. Proiecte da, fapte ba

Încremenirea în proiect a devenit un păcat instituţional generalizat.
Dacă cetăţeanul întreabă de ce nu are apă şi canal i se răspunde că există un proiect.
Sau dacă se miră de faptul că strada sa e plină de glod şi mizerie află că tot un proiect va rezolva şi necazul cu pricina.

De vrei o şcoală cu programă normală la cap ori vreun spital fără bacterii doar o babă ce prezice viitorul te poate lămuri.
Toate proiectele astea, deşi par iminente în gura fermecată a vreunui edil sau alt soi de oficial preţios, nu fac decât să lungească nasul minciunii.
Termenul lor adevărat este la calendele greceşti sau la paştele cailor, iar omul care cere legitim să nu mai trăiască medieval e purtat de la Ana la Caiafa.
Avem cu doldora studii de fezabi­litate şi proiecte tehnice, dar mai puţin fapte şi destule sărmane realităţi.
Ce e important şi major pentru dezvoltare poartă pe spate crucea amânării sine die.
Îmbătatul acesta cu apa chioară a proiectelor a devenit un sport naţional pentru mulţi şefi şi şefuleţi.
Deşi omul cere acum bunăstare şi civilizaţie, i se oferă ipocrit doar mirajul viitorului, a orizontului co­lorat de pe vreun poster cu palmieri.
De fapt, nişte indivizi fără puncte cardinale şi bună credinţă, care în loc să slujească oamenii se slujesc fervent pe ei înşişi.
Cele mai multe proiecte înfăptuite sunt cele personale, împlinirea celor comunitare fiind abandonată în vii­tor. Adică mincinoşi da, păstori ade­văraţi ba. Desigur, sunt şi excepţii. Ca să fim corecţi până la capăt.