Fereastra închisorii / Lumea mârlanilor

Mârlănia a ajuns o prezenţă curentă în viaţa noastră. În loc să fie excepţia, aceasta este în plină devenire spre statutul de regulă. Exemplele din viaţa cotidiană şi nu numai sunt tot mai multe şi mai duhnitoare a lipsă de educaţie şi respect pentru celălalt. Una din speciile cele mai agresive este mârlănia rutieră. Care de obicei precede crima, chiar dacă e numită doar din culpă.

Doar o oră petrecută pe străzile din Baia Mare eşti deja lămurit. Mergând spre gară, pe bulevardul central al oraşului, în faţa mea apare brusc un Ferrari decapotabil cu numere de Franţa. La volan, o arătare cu ochelari de soare şi gel abundent dă din cap cadenţat pe muzica dată la maxim. Pleacă de la semafor ca un turbat, cu spatele derapând, aproape să se urce pe o maşină ce venea liniştită din sens opus. La următorul semafor ia forţat faţa unei ambulanţe, după care nu aşteaptă verdele şi pleacă tot în trombă. După ce face slalomuri demente printre celelalte maşini, se face nevăzut în zare.

Nu trece mult timp şi întorcându-mă ajung lângă un motociclist care îşi ambalează motorul la maxim, în plin centrul oraşului. După ce se uită extatic la ce multe poate face scula lui fără suflet, îşi mobilizează singurul neuron şi pleacă de pe loc în aceiaşi manieră ca nenorocitul ce avea două roţi în plus. După ce evită la limită un copil care păşea senin pe trecerea de pietoni, se strecoară ca un şarpe veninos printre maşini, gesticulând nervos că nu i se deschide calea precum unui împărat.

După ce ajung acasă, văd la televizor că un ucigaş de stradă a doi copii a fugit din ţară. După ce i-a călcat criminal şi vinovat pe stradă, i-a lăsat pe amândoi agonizând pe caldarâm. Apoi a fugit şi din ţară, uitând că Dumnezeu e în toate cerurile. Imaginile criminalului de pe Facebook sunt îngrozitoare: un tânăr plin de aroganţă, cu o silă declarată faţă de semenii lui. Mă rog să dea de procurori şi judecători nemiloşi, în sensul cel mai drept al cuvântului. Deşi pe copilaşi nu-i mai întoarce nimeni.

Mă întorc acasă, abandonându-mă unui motiv de mare bucurie. E Naşterea Maicii Domnului şi încerc să trăiesc cum se cuvine această mare sărbătoare creştină. Pentru puţin timp însă. Un vecin îşi scoate boxele şi un microfon afară, din care încep să răsune manele şi dedicaţii. Poliţia intervine prompt şi elegant, dar după ce pleacă urletele bahice şi aşa zisa muzică ajung din nou până în casa mea. Poliţia se întoarce, se face linişte, dar titularul parangheliei îşi înregistrează momentele de ilegalitate şi le difuzează glorios pe Facebook, condimentate cu ameninţări la adresa mea. Dispreţul său la adresa celor care nu l-au deranjat niciodată, dar şi la adresa poliţiştilor şi a legii, se repetă după două seri.