Fereastra închisorii / Imbecili fără suflet

E seară, după o zi grea şi complicată. Mă uit la televizor, nefiind în stare să fac un lucru mai bun.
Căutând un canal cu apucături cât de cât normale, trec rapid peste cele cu dezvăluiri epocale. Îmi atrage, totuşi, atenţia o emisiune cu un adolescent aproape orb, venit împreună cu tatăl său, la rândul lui cu ochii întunecaţi de o boală cumplită.

Copilul moştenise necazul cu lumina ochilor de la tatăl său, care însă îşi de­di­case jertfelnic toată viaţa spre creş­terea frumoasă şi educată a fiului său.
Deşi abia zărea lumina lumii copilul nostru terminase liceul, luase bacalau­rea­tul cu note mari şi emana din toată fiin­ţa sa o frumuseţe interioară deo­sebită.
Delicat şi rezervat în exprimare, as­cun­dea cu maturitate lupta sa extraor­dinară din ziua naşterii până la vremea tinereţii.
Tatăl acestuia a povestit felul halucinant, ca să nu-l numim abject, în care au fost trataţi de mai multe ori de-a lungul timpului de către reprezentanţii unor instituţii care trebuiau tocmai să-i protejeze, îndeosebi pe copil.
Totul a culminat cu faptul că universitatea de stat din oraşul natal a refuzat să-i accepte înscrierea la cursurile superioare, invocând în mod incredibil tocmai faptul că nu vede şi că astfel ar putea locul unui copil sănătos.
 Explicaţiile prealabile ale rectorului, deopotrivă imbecil şi fără suflet, ocolesc orice explicaţie legală, raţională sau umană, iar în timpul emisiunii acesta a respins cu laşitate toate ape­lurile telefonice.
Nu spune nimeni că nu ar fi necesare lo­cu­rile speciale pentru romi sau moldo­venii de peste Prut, dar a nu primi la şcoală un copil de român sărac şi deştept, pe motivul că nu vede, este dincolo de orice închipuire.
Din partea cealaltă a ţării, de la bravii bănăţeni, vine exemplul cel bun. Un reprezentant al Universităţii de Vest chemase cu toată dragostea copilul la studii, spunând deschis că mai au studenţi cu probleme similare şi că nu au nici o dificultate în a le oferi şansa unei educaţii universitare. Din contră, oamenii speciali sunt cei care gene­rează lucrurile cele minunate.
Bietul părinte însă nu îşi permise financiar şi familial să se mute tocmai în celălalt colţ de ţară la semenii cei darnici, rămânând să se lupte cu ştiucile academice de pe malul Dunării.
Se discuta în emisiune despre discri­mi­nare, răutate şi altele. Eu cred că cineva care face o astfel de mizerie ar trebui condamnat la închisoare cu executare.
A refuza brutal unui copil dreptul la edu­caţie pe considerentul că este aproa­pe orb, face parte indubitabil din categoria tratamentelor inumane şi degra­dante. Ca să nu mai vorbim de genocidul sufletesc provocat familiei, prietenilor şi tuturor oamenilor normali care-l iubesc pe copil şi îi înţeleg suferinţa.
Ştiucă ăla de rector, cu sufletul solzos şi mintea întunecată, care i-a refuzat copilului nostru dreptul divin de a fi în rând cu oamenii care văd, nu înţelege că el este adevăratul orb.
Şi când va deschide ochii îl va vedea pe însuşi Hristos pe scaunul judecăţii celei ultime. Iar în locul în care va merge pe veci nu va putea vedea nici holbându-se la soare.