Fereastra închisorii / Grecia

Oricui spui că ai fost în Creta te întreabă invariabil cum a fost în vacanţă. Pare straniu, dar eu chiar am fost la muncă acolo, ori, mai bine zis, cu treburi de serviciu.

Asta însemnând un seminar, având ca temă femeile aflate în ipostaze vulnerabile, inclusiv încarcerate, organizat de o asociaţie grecească care le oferă acestora protecţie şi susţinere socială, întâlnire urmată de vizite la instituţii penitenciare şi poliţieneşti.

În drum spre Creta, o escală îndelungată la Atena ne-a prilejuit un urcuş pe Acropolis, unde am văzut deopotrivă istorie şi piatră magnifică. Dar şi un obicei compulsiv care schimonoseşte tot mai multă lume, şi anume obsesia de a face fotografii fără oprire sau chiar mai rău, de a-ţi poza propriul chip, distribuit apoi pe reţelele de alienare socială.

În loc să se lase pătrunşi de acel loc fabulos, unul din cele mai încărcate istoric din lumea întreagă, aproape toţi turiştii fotografiau sau se fotografiau fără încetare.

Ajunşi în Creta, am întâlnit la sediul asociaţiei nişte doamne în vârstă, extraordinar de energice şi inteligente, care chiar credeau în misiunea lor. Cretane autentice, directe şi nefardate în nici un fel, m-au impresionat prin naturaleţe şi determinare. Pensionate, unele chiar de mulţi ani şi din profesii importante, au înţeles că trebuie să le ajute în continuare pe cele mai tinere şi mai năpăstuite de soartă.

În ziua plecării, am coborât în port, să fiu mai aproape de marea cea atât de frumoasă. M-am oprit la o terasă, pentru a-mi împlini pofta de a mânca o caracatiţă. Am intrat în vorbă cu un şefuleţ de la restaurantul cu pricina, care pe de o parte vroia cât mai mulţi turişti, iar pe de altă parte dorea ca Grecia să iasă din familia europeană. Am încercat degeaba să-l conving că afacerea lui merge bine tocmai datorită turiştilor europeni, dar nu a fost chip să înţeleagă o evidenţă simplă. Orgoliul iraţional era prea mare. La final a încercat să mă păcălească şi la preţul mâncării.