• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 19 Martie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 18 Ianuarie , 2019

Fereastra închisorii / Fabulos

A fost o iarnă de poveste.
Cel puţin până acum.
Zăpezi ca pe vremuri, frig tămăduitor şi Crăciunul cu natură ancestrală.
Dincolo de văicărelile găinilor urbane, înfrigurate ori disperate, precum şi de opintelile albe ale drumarilor, simfonia hibernală a fost perfect acordată.
Neînţelegând neputinţele oamenilor de a se bucura de un astfel de dar tot mai rar, pot să mă bucur că totul a fost ca în zările trecute ale copilăriei mele de munte.
Brazii încărcaţi de un alb imaterial, cerul albastru şi clar până la infinit, frigul pătrunzător, valea îngheţată, nă­meţii uriaşi şi mai ales muntele sublim, toate au fost miraculoase.
Spectacolul naturii nu a ocolit nimic din ceea ce e de neegalat în acest anotimp binecuvântat.
Chiar şi gerul Bobotezei s-a arătat într-o armură atât de tăioasă, făcută parcă să nu uităm rosturile tradiţiei şi sensurile creştinării.
Lupii s-au auzit noaptea, în pădurea fermecată de deasupra casei.
Să nu mai vorbim de stele, de luna plină şi de bucuria alunecării pe schiuri.
Şi de întâlnirile de sărbători cu prietenii, cu colindătorii, cu Hristos cel născut spre mântuirea noastră.
Într-un cuvânt: fabulos.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.