Fereastra închisorii / Cumplita lăcomie

Lăcomia este, adesea, una din căile cele mai cumplite spre cădere şi disperare. Insidioasă şi posesivă, schimonoseşte iremediabil inima celor nesătui de materie.

Cei mai expuşi şi vulnerabili la această maladie sunt tocmai cei îndestulaţi şi fericiţi, adică tocmai cei ce nu ar trebui să-şi ceară osândă din mijlocul binelui cu care au fost pricopsiţi de viaţă, poate chiar nemeritat. Exemplele sunt numeroase şi sugestive, dar înţelegerea şi lupta individuală nu par a fi pe măsură.

Dacă privim ce se întâmplă azi în una din lumile cele mai influente, respectiv cea auto, observăm cât de scurt şi imediat poate fi pasul de la apogeu la decădere. Avem un producător celebru, care şi-a construit reputaţia excepţională prin fabricarea de maşini remarcabile prin fiabilitate şi rigoare, a acumulat profituri comerciale uriaşe, iar în plină glorie l-a lovit ucigător boala lăcomiei. Adică, deşi avea resurse financiare şi tehnologice de top, ispita hămeselii şi trişului a fost mai puternică decât raţiunea şi corectitudinea cu care construiseră maşini până atunci, proverbiale de altfel în filosofia concernului respectiv.

La fel se întâmplă cu unele figuri publice. Deşi stau bine de acasă, unii sunt chiar bogaţi, se preumblă fascinaţi după funcţii publice, de unde îşi pot exercita plenar apucăturile trufiei şi lăcomiei. Ar putea avea o viaţă privată liniştită şi discretă, lipsită de griji materiale, dar hămeseala diavolească îi împinge la înfruptarea din banii şi ovaţiile publice, iar regretele din închisoare sunt târzii, dacă sunt şi acelea.

A te îmbuiba din izvoare din care nu trebuie să bei decât o cană de apă, a te înfrupta fără limită din hrana din care ai nevoie doar de o porţie, a nu învăţa despre limite şi înfrânare, te plasează pierzător în pedagogia necuratului.